Trump spune că Xi aprobă acordul cu TikTok, dar detaliile sunt neclare. Întâlnire planificată în Coreea de Sud

Președintele american Donald Trump și omologul său chinez, Xi Jinping.

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că el și premierul chinez Xi Jinping au căzut de acord asupra viitorului operațiunilor TikTok în SUA, dar detaliile rămân încă neclare.

Încercările lui Donald Trump de a intermedia un acord care ar transfera TikTok de sub controlul chinez sub cel american au rămas nerezolvate, în ciuda unei convorbiri telefonice pe care președintele SUA a avut-o vineri cu Xi Jinping.

Trump a scris pe rețeaua sa de socializare că apelul cu omologul chinez a fost unul „foarte productiv” și că a apreciat „aprobarea” dată de Xi pentru ca afacerea TikTok din SUA să fie vândută unor investitori americani.

„Am făcut progrese în multe chestiuni foarte importante, inclusiv comerțul, fentanilul, necesitatea de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina și aprobarea acordului TikTok”, a scris Trump.

Îți mai recomandăm Donald Trump: Acord SUA-China privind TikTok. Activele americane ale aplicației ar putea fi transferate proprietarilor americani

El a anunțat că se va întâlni cu președintele chinez luna viitoare la summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific din Coreea de Sud și că la anul va călători în China.

„Convorbirea a fost una foarte bună, vom vorbi din nou la telefon, apreciem aprobarea TikTok și amândoi așteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim la APEC!”

China a descris apelul ca fiind „pragmatic, pozitiv și constructiv”

În schimb, declarația dată de guvernul chinez nu vorbește de nicio „aprobare”, remarcă Reuters.

„Poziția Chinei cu privire la problema TikTok este clară”, se arată în comunicatul comuniștilor chinezi.

„Guvernul chinez respectă voința firmelor și le invită pe acestea să desfășoare negocieri comerciale pe baza regulilor pieței pentru a ajunge la o soluție în conformitate cu legile și reglementările chineze, echilibrând în același timp interesele”, conform rezumatului întâlnirii publicat de agenția chineză de presă Xinhua.

China spune că „speră că SUA vor oferi un mediu de afaceri deschis, echitabil și nediscriminatoriu pentru ca firmele chineze să investească în SUA”.

TikTok, administrată de firma chineză Bytedance, a fost somată să-și vândă operațiunile din SUA altfel riscând să fie închisă.

China și SUA s-au aflat în conflict în ceea ce privește negocierile comerciale și viitorul TikTok, o platformă de socializare deținută de chinezi care se confruntă cu o interdicție în SUA.

Trump a declarat săptămâna aceasta că Washingtonul și Beijingul au ajuns la un acord în urma căruia controlul va fi transferat în SUA.

China a blocat un acord similar privind aplicația utilizată de 170 de milioane de americani în aprilie, în timpul unei dispute comerciale.

„Deși liderii au binecuvântat aparent acordul TikTok, detalii importante legate de chestiuni precum cine ar deține și controla algoritmul rămân totuși neclare”, remarcă Wendy Cutler, vicepreședinte senior al Institutului de Politici ale Societății Asiatice, citat de Reuters.

„Îmi place TikTok, m-a ajutat să fiu ales”

Congresul a ordonat închiderea aplicației pentru utilizatorii americani până în ianuarie 2025, dacă activele sale americane nu sunt vândute de proprietarul chinez ByteDance.

Trump a refuzat să aplice legea în timp ce administrația sa caută un nou proprietar, lucru pe care democrații îl consideră ilegal.

El a declarat că este îngrijorat că o interdicție a aplicației ar înfuria baza imensă de utilizatori ai TikTok și ar perturba comunicările politice și a minimalizat riscurile pentru securitatea națională care au motivat Congresul să ceară o cesiune a activității din partea Chinei.

„Îmi place TikTok, m-a ajutat să fiu ales”, a spus Trump joi, într-o conferință de presă. „TikTok are o valoare extraordinară. Statele Unite au această valoare în mâinile lor pentru că noi suntem cei care trebuie să o aprobe.”

Îți mai recomandăm Oficiali americani şi chinezi se întâlnesc în Spania pentru a discuta despre disputele comerciale şi termenul-limită pentru vânzarea TikTok

Analiștii sunt sceptici însă și spun că rezultatele discuțiilor dintre cei doi înclină mai degrabă în favoarea intereselor chineze decât ale SUA.

„Contururile conversației de astăzi și din ultimele luni se aliniază mai bine cu interesele Chinei decât cu interesele SUA”,spune Scott Kennedy, șeful programului de Afaceri și Economie Chineză de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

Întrebările cheie legate de acord, cum ar fi structura exactă a acționariatului companiei, nivelul de control pe care China îl va păstra sau dacă Congresul va aproba acordul, sunt încă neclare, spune analistul.

Acordul ar transfera activele americane ale TikTok de la ByteDance către proprietarii americani, dar TikTok din SUA va utiliza în continuare algoritmul ByteDance, au declarat pentru Reuters surse familiarizate cu acordul.

Acest aranjament stârnește îngrijorare în rândul congresmenilor americani care se tem că Beijingul i-ar putea spiona pe americani sau ar putea desfășura operațiuni de influență prin intermediul aplicației.

China a respins toate aceste acuzații și a spus că nu există dovezi ale unei amenințări la adresa securității naționale reprezentate de aplicație.

Companiile americane de tehnologie, prinse în războiul comercial dintre SUA și China

Acordul TikTok a fost negociat săptămâna aceasta la Madrid, unde secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și vicepremierul chinez He Lifeng s-au întâlnit pentru a negocia un acord comercial.

SUA și China au convenit asupra unei pauze temporare în războiul comercial, iar termenul limită pentru ajungerea la un acord este 10 noiembrie.

Apelul dintre cei doi lideri are loc la întoarcerea lui Trump dintr-o vizită de stat în Marea Britanie, unde a semnat un acord de investiții de miliarde de dolari pentru companii tehnologice americane în Marea Britanie.

Microsoft va investi 30 de miliarde de dolari, în timp ce Nvidia va investi 11 miliarde de lire sterline.

Săptămâna aceasta, China a ordonat firmelor sale de tehnologie de top să înceteze să mai cumpere semiconductori de la Nvidia, companie care produce cele mai avansate cipuri din lume. Cele mai performante modele Nvidia sunt deja interzise de SUA la export în China, dar compania a dezvoltat cipuri mai puțin sofisticate special pentru piața chineză.

Îți mai recomandăm Donald Trump, avalanșă de ordine executive privind imigrația, grațieri, TikTok, OMS sau acordul de la Paris
Surse: BBC, Reuters, The Guardian

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI