Moțiunea de cenzură contra guvernului Bolojan a căzut. A votată de 134 de parlamentari din 398 prezenți. Măsurile fiscale sunt adoptate

Your browser doesn’t support HTML5

Numai 134 de parlamentari din cei 398 prezenți luni în Parlament au votat în favoarea moțiunii de cenzură depusă de Opoziție împotriva guvernului Bolojan. Moțiunea a căzut, iar pachetul de măsuri fiscale propus de cabinetul Bolojan a fost adoptat. Parlamentarii coaliției asigurat cvorumul, dar nu au respins prin vot efectiv moțiunea depusă AUR, POT și SOS.

Din totalul de 464 de parlamentari, la votul moțiunii de cenzură de luni, 14 iulie, au fost prezenți la vot 398. Au votat „pentru” 134, iar patru „împotrivă”. Parlamentarii partidelor care fac parte din coaliția de guvernare au fost prezenți, dar nu au votat.

Nu a fost întrunită, astfel, majoritatea de 233 de voturi – câte erau necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură.

Odată ce moțiunea de cenzură a fost respinsă, pachetul de măsuri fiscale – pentru care Cabinetul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament – este considerat adoptat.

Îți mai recomandăm Premierul Bolojan, la angajarea răspunderii pentru reducerea deficitului: „E o urgență națională”. Urmează pachetul contra privilegiilor

Moțiunea de cenzură inițiată cu 131 de semnături de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva Guvernului Bolojan – susținută de SOS, al Dianei Șoșoacă, de Partidul Oamenilor Tineri (POT) și de mai mulți parlamentari neafiliați – a fost dezbătută și votată luni, în Parlament.

Ironizat de Opoziție pentru că guvernul său are cinci vicepremieri deși primele măsuri pe care le-a luat pentru reducerea deficitului bugetar excesiv al României transferă povara fiscală pe umerii mamelor, studenților și pensionarilor, premierul Ilie Bolojan și-a exprimat surprinderea privind scindarea de logică din textul moțiunii.

„În moțiune este o fractură logică: ni se spune că problemele din economie sunt serioase, când venim cu un plan, ne spun să nu-l aplicăm”.

Cu un discurs mult mai amplu decât al premierului, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, partener al liberalilor la guvernare, a dat asigurări că va sta alături de PNL, al cărui președinte este premierul Bolojan, pentru a repune lucrurile sub control în economia României.

Ilie Bolojan discută cu Sorin Grindeanu, în timpul votului pentru moțiunea de cenzură introdusă de Opoziție.

„Marile partide sunt vinovate pentru că au lăsat lucrurile să scape de sub control, deci tot noi trebuie să le reparăm”, a spus Sorin Grindeanu.

El și-a îndreptat discursul împotriva „cartelurilor” de „bugetari de lux”.

„Jaful din banul public trebuie stopat. În lupta cu cartelurile bugetarilor de lux, voi sta alături de premierul Bolojan în linia întâi. Este un angajament ferm”, a spus Grindeanu, fără a detalia despre proveniența acestor „carteluri” de bugetari, cum și mai ales de cine au fost create.

Grindeanu a spus înainte de dezbaterile pe marginea textului moțiunii că partidul său nu va participa la vot.

„Cum vor vota cei ai PNL, UDMR şi USR: «Prezent, nu votez». Se va asigura cvorumul, dar nu vom vota. Noi trebuie să asigurăm cvorumul şi vom asigura acest cvorum. Decizia pe care am discutat-o cu ceilalţi preşedinţi de partid a fost aceasta, de a se asigura cvorumul, dar de a lăsa opoziţia să voteze”, a spus Grindeanu.

Actualizare ora 17:15 - George Simion, președintele AUR: „Vom depune moțiuni până când faceți și voi pașii cu care vă lăudați”

  • Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri. Nu unul, nu doi, nu trei, nu patru ci cinci vicepremieri. Și voi faceți un apel la austeritate când luați de la mame, când aveți cinci vicepremieri? Unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la UDMR, unul de la ăla mic de la Cotroceni.
  • Foarte mulți înțeleg absurdul situației, poate chiar și bietul premier care stă acolo în fața dvs ar vrea să nu existe cinci vicepremieri, dar nu poate săracul. Stă acolo lipsit de pârghii, amenințat, șantajat știind că are proprii scheleți în buzunar.
  • Mâna dreaptă a lui Ciolacu, cu care făcea de toate, spune că e responsabil tocmai când a numit cei cinci vicepremieri. Fiecare dintre ei are cinci secretare, cinci case de la RA APPS, cinci mașini. Și voi cereți sacrificii de la români.
  • O să ne întâlnim și luna viitoare pentru o moțiune de cenzură, și în septembrie, și vom depune moțiuni până când faceți și voi pașii cu care vă lăudați: dintre cei cinci să rămână doar unul, cine trage paiul scurt, pentru că nu o să terminați bine guvernarea asta.

Actualizare ora 17:00

Sorin Grindeanu, președintele PSD: „Marile partide sunt vinovate pentru că au lăsat lucrurile să scape de sub control, deci tot noi trebuie să le reparăm”

  • AUR nu vrea să pice guvernul pentru că nu au nicio alternativă și niciun plan coerent. Vor doar să marcheze electoral vânzând iluzii românilor. Azi, România nu are nevoie de lozinci, ci de consistență și luciditate. Românii vor soluții clare, asumate cu mult curaj, care să corecteze problemele existente.
  • PSD nu va fi niciodată parte dintr-un scenariu iresponsabil.
  • Trebuie cu toții să înțelegem că instituțiile democratice nu sunt jucării.
  • PSD și-a asumat pe deplin responsabilitatea guvernării. Așa am făcut în pandemie, când mulți dintre cei care astăzi se dau mari experți au aruncat bugetul țării în aer, fără ca banii să se regăsească în investiții sau în buzunarele oamenilor. Nici atunci, și nici acum, PSD nu a căutat vinovați. Am început să reparăm și să restabilim un echilibru care a vizat creșterea nivelului de trai al românilor simpli.
  • Da, am protejat și am crescut puterea de cumpărare a populației. Da, am făcut dreptate pensionarilor. Da, am dat drumul la investiții și am început să unim țara prin autostrăzi și drumuri rapide astfel încât nicio regiune să nu mai rămână în urmă din lipsa infrastructurii. Da, am început să construim spitale după 30 de ani. Și, mai ales, da, am susținut mediul de afaceri românesc.
  • Nici atunci, și nici acum, noi, PSD, nu ne-am asumat și nu ne vom asuma să girăm transformarea unei crize bugetare într-o criză economică profundă.
  • Nu putem repeta greșelile guvernării din 2010-2011, când austeritatea a distrus economia și a aruncat milioane de români în sărăcie.
  • Primul pachet de măsuri a pus povara aproape exclusiv pe românii cu venituri mici. Fuga după recuperarea deficitului nu trebuie să transforme România într-un stat fanariot. Statul trebuie să-și facă mai întâi curățenie în propria ogradă, în propriile sisteme publice și nu invers.
  • Am propus în coaliție, și partenerii pot confirma acest lucru, o alternativă rațională la această creștere de taxe. O alternativă pe care toată Europa civilizată o aplică, o alternativă care a fost validată de Banca Mondială, Comisia Europeană și OECD.
  • Această alternativă simplă și corectă era impozitul progresiv. Nu mai era nevoie de creșterea TVA dacă acest principiu era corect aplicat. Cei cu venituri mici plăteau mai puțin, iar cei cu venituri mari plăteau mai mult, dar aveau posibilitatea de a-și deduce cheltuielile cu sănătatea, educația copiilor sau investițiile în propria dezvoltare. Aceasta era soluția corectă și echitabilă, cu care puteam depăși această criză cu costuri mult mai reduse.
  • A-i cere cuiva să își taie de bună-voie sinecura este ca și cum ai cânta la flaut într-o sală plină de băieți de cartier. Și să speri că aceștia vor lăcrima de emoție. Acesta este semnul suprem de slăbiciune instituțională a statului pe care oamenii l-au sancționat dur prin vot. Asta i-a înfuriat cel mai tare. Și pe bună dreptate! Reformele reale nu se fac cu sloganuri de „marketing”, ci cu decizii ferme și echitabile!
  • Dar dreptatea trebuie să se facă acolo unde trebuie: în consiliile de administrație umflate, în companiile de stat cu pierderi, de la băieții șmecheri din energie, de la evazioniștii de profesie, care secătuiesc bugetul și râd în fața legii. E corect ca partidele să aibă subvenții. Este o formă simplă de limitare a corupției. Dar și aici s-a exagerat! Aceste sume sunt prea mari trebuie reduse urgent!
  • Marile partide sunt vinovate pentru că au lăsat lucrurile să scape de sub control, deci tot noi trebuie să le reparăm.
  • Jaful din banul public trebuie stopat. În lupta cu cartelurile bugetarilor de lux, voi sta alături de premierul Bolojan în linia întâi. Este un angajament ferm.
  • Ați spus zilele trecute că ați înțeles mesajul PSD. Acest lucru ne bucură și ne dă încredere! Pentru o susținere politică solidă, în continuare, trebuie să corectăm rapid unele lucruri absurde care se regăsesc în primul pachet de măsuri. Am putea începe cu veteranii de război sau cu deținuții politici și cu mamele care își cresc copiii. Ar fi de bun-simț.
  • Apoi, să abordăm împreună cu mult curaj alte două măsuri esențiale: un pachet pentru echitate fiscală
    și un pachet de măsuri pentru relansarea economiei românești.
  • Dincolo de nevoia de a face curățenie în cheltuieli și în risipa banului public, problema structurală a României este cea a veniturilor bugetare prea mici.
  • Așadar, trebuie să discutăm aplicat despre veniturile bugetare pierdute: 10% din PIB anual doar prin evaziune. Și apoi să ne uităm mai atent la companiile care au strâns datorii de peste 85 de miliarde de lei la buget.
  • Acesta este motivul pentru care am spus că vom evalua periodic performanța conducerii ANAF. Vrem rezultate, nu doar promisiuni.
  • Dacă ANAF ar reduce la jumătate evaziunea fiscală și arieratele la buget, atunci România ar fi azi pe excedent bugetar.
  • Nu vrem generalități și principii, ci măsuri concrete: modificarea rapidă a Legii Insolvenței. taxarea externalizării profiturilor de către multinaționale, scăderea impozitării de la 1% la 0,5% pe cifra de afaceri, dar acest principiu să se aplice la toate companiile plătitoare de impozit pe profit, controale ITM țintite care vizează cei 1.4 milioane de lucrători la negru și gri, verificările ANAF să se facă după o matrice corectă și clară de risc.
  • Toate aceste măsuri, trebuie să se regăsească obligatoriu în pachetul 2. La fel cum ANAF trebuie să își accelereze digitalizarea și să fie capabil să poată face globalizarea veniturilor populației. Așa se va putea introduce impozitul progresiv concomitent cu reducerea TVA-ului.
  • Românii și antreprenorii români s-au săturat să vadă că biciul se pune tot pe calul care trage – adică pe cei corecți care își plătesc la timp taxele la stat.
  • De aceea, PSD va propune urgent în Coaliție un pachet suplimentar de măsuri care să fie direcționat strict spre relansarea economiei. Vom veni în spațiul public cu scheme de ajutor de stat, cu noi programe pentru IMM-uri și cu sprijinirea producției de bunuri, pentru că România are nevoie de politici publice care să construiască.
  • Această moțiune va pica cu siguranță, dar nu trebuie să ignorăm semnalele din societate. O pensie de 3 mii de lei pentru care s-a muncit o viață nu poate fi niciodată considerată o pensie mare.
  • Eforturile bugetare din ultimii ani au transformat România și doar niște orbi populiști pot nega asta. Consolidarea fiscală prin care vom trece trebuie să aibă o singură misiune – să nu distrugă potențialul economic al României. Așadar, vă invit să lăsăm populiștii să urle în gol, în timp ce noi vom continua să finalizăm autostrăzi și spitale!

Actualizare ora 16:50 - Premierul Ilie Bolojan: „Întreb opoziția în afară de un exercițiu politic ce rost are această moțiune?

  • Atunci când am angajat răspunderea Guvernului am explicat situația în care se află România. Am spus că îmi asum ordine în finanțe, bună guvernare și respectul pentru cetățeni. Mi-am exprimat convingerea că luând aceste măsuri vom evita un scenariu de criză. Dacă facem ce trebuie făcut lucrurile se vor îndrepta, e convingerea și promisiunea mea.

Premierul Ilie Bolojan răspunde Opoziției care a sancționat Guvernul cu depunerea unei moțiuni de cenzură

  • Avem primele semnale pozitive: costurile la care ne împrumutăm au început să scadă, recâștigăm încredere pe piețele internaționale. Doar din reducerea dobânzii am economisit deja 200 de milioane de dolari. Agenția de rating Moody s consideră măsurile adoptate un pas important. Ratingul afectează fiecare român în parte. Trebuie să continuăm, nu să ne oprim aici.
  • Întreb opoziția în afară de un exercițiu politic ce rost are această moțiune? Suntem aici să corectăm aceste neajunsuri, din acest motiv ne-am angajat răspunderea. Eu înțeleg critica opoziției, este rolul și dreptul ei. Am făcut un apel la partidele din opoziție să fie parte din soluție, nu din problemă.

Liderul AUR, George Simion, cu spatele la tribuna Parlamentului în timpul răspunsului dat moțiunii Opoziției de premierul Ilie Bolojan.

  • În moțiune este o fractură logică: ni se spune că problemele din economie sunt serioase, când venim cu un plan ne spun să nu-l aplicăm.
  • Acest prim pachet este doar prima etapă la capătul căruia punem ordine în finanțe, restabilim echitatea și dreptatea în instituțiile statului. Am explicat că am început cu măsurile care se pot lua rapid și cu efect imediat.
  • Există deja un grup de lucru cu experți care elaborează măsurile pentru reforma companiilor de stat. În perioada următoare vom face publice datele cu privire la indicatorii companiilor la care statul e acționar majoritar. Vom reduce numărul de membri din structurile de conducere, vom plafona indemnizațiile.
  • În textul moțiunii se vorbește de efectele măsurilor luate de guvern. Știm că nu e o situație ușoară, dar exagerările nu ajută. Se mai spune că nu avem ca obiectiv stoparea risipei din banii publici. S-au pripit cu asemenea concluzie. Eu personal declar război risipei de la buget și celor care vor să păstreze actuala stare din companiile de stat.
  • Nu e adevărat că multinaționalele vor fi scutite. Trebuie să ne asigurăm că toate companiile plătesc taxele către stat.
  • Le mulțumesc românilor. Sper că atunci când ne vom uita înapoi vom putea spune că am făcut tot ceea ce am putut și că nu i-am dezamăgit pe români.

Actualizare ora 16:00

Ședința plenului reunit în care va fi dezbătută moțiunea de cenzură depusă de opoziție a început. 383 de deputați și senatori sunt prezenți la ședință.

Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels citește în plenul reunit al Parlamentului textul moțiunii de cenzură „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plata – afară cu Guvernul ipocrit”.

Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels citește în plenul reunit al Parlamentului textul moțiunii de cenzură „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plata – afară cu Guvernul ipocrit”.

Articol inițial

Intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, moțiunea a fost citită în Parlament de senatorul AUR Petrișor Peiu pe 10 iulie, la trei zile de la primul pachet de măsuri fiscale pentru care Guvernul Bolojan și-a anunțat răspunderea în Parlament.

Numai 60 de parlamentari au fost atunci prezenți fizic în sală, la citirea moțiunii, în timp ce 130 de parlamentari au urmărit ședința online. George Simion și Anamaria Gavrilă, președinții formațiunilor AUR, respectiv SOS, principalele partide care susțin moțiunea, nu au participat la citirea documentului în Parlament.

La depunerea moțiunii, pe 9 iulie, deputatul AUR Mihai Enache a spus că moțiunea a fost semnată de grupurile parlamentare de la AUR, SOS, POT şi de parlamentari neafiliaţi, dar a recunoscut că numărul de susținători nu este suficient ca să fie și adoptată de Parlament.

„Sunt două lucruri importante şi sigure, nu contează câte semnături sunt. Avem mai mult decât numărul minim necesar pentru a depune moţiunea de cenzură, sunt semnături de la grupuri de parlamentare AUR, SOS, POT şi parlamentari neafiliaţi, şi doi, numărul de semnături cu care depunem moţiunea nu este suficient pentru a şi trece.”

Cu toate acestea, Mihai Enache a făcut un apel la parlamentarii care au criticat măsurile fiscale asumate de Guvernul Bolojan în fața Parlamentului să voteze moţiunea împotriva sa.

Apelul pare a fi adresat parlamentarilor Partidului Social Democrat, din rândul căruia s-au auzit deja voci nemulțumite de măsurile luate de guvernul Bolojan.

Îți mai recomandăm Noi proteste față de măsurile Guvernului. Grindeanu (PSD) critică o parte dintre măsuri: Să se țină cont mai mult de propunerile noastre

Nemulțumiri ale PSD

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a spus că PSD nu are de gând să plece de la guvernare, după ce a semnat un protocol al Coaliției, dar cere ca la al doilea pachet de măsuri al guvernului Bolojan „să se țină mai mult cont de PSD”.

Deputatul PSD Claudiu Manta a declarat miercuri că partidul nu va vota moțiunea AUR, dar că analizează posibilitatea de a se abține la vot. El a criticat impozitarea pensiilor și creșterea TVA-ului:

Cel mai recent schimb de replici acide între PNL și PSD a fost ocazionat de declarații făcute la congresul PNL.

Deputatul PNL Florin Roman a spus la congres că, „din septembrie, oamenii vor ieși în stradă, scoși de sindicatele apropiate PSD”. El a îndemnat membrii PNL să apere „guvernul liberal” în fața atacurilor venite din partea PSD, chiar dacă cele două partide fac parte din aceeași coaliție guvernamentală.

Replica a venit de la senatorul PSD Daniel Zamfir, care a spus, la Digi24, că membrii PNL nu pot vorbi despre o guvernare liberală, câtă vreme partidul are doar 14% în Parlament.

Anterior, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmase că partidele din coaliţie trebuie să discute mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă povara reducerii deficitului.

„Pentru măsurile următoare, este obligatoriu să temperăm bullying-ul asupra bugetarilor”, susține social-democratul.

Criticile PSD vin după ce premierul Ilie Bolojan a cerut partidelor de la guvernare, la asumarea răspunderii în Parlament, să renunțe la limbajul dublu.

„Apelul meu pentru colegii parlamentari din Coaliţie este acesta: susţineţi-vă colegii pe care i-aţi trimis în guvern să facă reforme, ajutaţi-i, de aici din Parlament cu soluţii mai bune. Nu ne ajută nici dublul limbaj şi nici căutarea unor vinovaţi sau explicaţii şi justificări care nu folosesc nimănui”, a spus premierul.

Măsurile fiscale anunțate au avut deja efecte

România se află în plină procedură de corectare a deficitului bugetar asumată de guvernul Bolojan, care a prezentat în urmă cu o săptămână, în Parlament, pachetul de reducere a acestuia pentru a nu risca pierderea accesului la fondurile europene.

România a scăpat momentan de recomandarea miniștrilor de finanțe din UE (ECOFIN) de a iniția procedura de suspendare a fondurilor europene, după ce a adoptat rapid măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.

În schimb, Consiliul Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN) recomandă României să înăsprească într-o măsură considerabilă politica pentru a reduce deficitul bugetar și pentru a respecta angajamentele asumate la nivel european.

În același timp, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că măsurile anunțate de guvern au făcut deja ca România să se împrumute la dobânzi mai mici de pe piețele externe, pentru a-și finanța cheltuielile.

Îți mai recomandăm ECOFIN: România nu mai riscă suspendarea fondurilor europene. Comisarul european laudă măsurile luate de guvernul Bolojan

Guvernul trebuie să se încadreze într-o creștere a cheltuielilor nete de 2,8% în acest an și să încheie procedura de deficit excesiv până în 2030.

Prin urmare, România ar trebui să ia măsuri eficiente și să prezinte măsurile necesare pentru a-și reduce deficitul până la 15 octombrie 2025 și să pună capăt Procedurii de Deficit Excesiv (PDE) până în 2030.

România a avut anul trecut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană: peste 9,3% din PIB.

Dacă nu reduce deficitul, România riscă să fie retrogradată de agențiile de rating la nivelul „junk”, țară nerecomandată pentru investiții”, ar fi nefrecventabilă economic, ocolită de investitori și lipsită de oportunități pentru cetățeni, a atras atenția premierul la prezentarea pachetului fiscal de reducere a deficitului în Parlament.

Îți mai recomandăm Premierul Bolojan, la angajarea răspunderii pentru reducerea deficitului: „E o urgență națională”. Urmează pachetul contra privilegiilor

După implementarea primului pachet fiscal, care impune taxe și impozite mai mari, creșterea accizelor și impozitarea pensiilor mai mari de 3.000 de lei, premierul a promis reducerea la maximum a cheltuielilor și un pachet fiscal care vizează, de data aceasta, reducerea privilegiilor.

El a spus că aproape 40% din deficit este generat de cheltuieli permanente, în special cu salariale, în condițiile în care cheltuielile cu salariile în sectorul public raportat la cei care contribuie la ele, se află peste media Uniunii Europene.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI