Președintele Sindicatului „MIPE Normalitate”, Carmen Maican, a declarat pentru Agerpres că posturile specialiștilor MIPE nu sunt „sinecuri” și că munca lor contribuie semnificativ la absorbția fondurilor europene.
„România are jalon în PNRR pentru plata profesioniștilor la ținte, în funcție de rezultate. Pur și simplu își aruncă profesioniștii la gunoi”, a afirmat liderul sindical, care a avertizat că reducerea salariilor va afecta capacitatea de absorbție a fondurilor europene, esențială pentru dezvoltarea țării.
Ea a precizat că salariile specialiștilor sunt susținute din fonduri europene, fără impact asupra bugetului național, și a acuzat lipsa unei analize serioase din partea Guvernului.
„Avem rezultate, suntem pe primul loc la absorbție pe Fondul de Coeziune și pe locul al doilea la Programul Dezvoltare Durabilă. Totuși, Guvernul ne aruncă la lada de gunoi”, a adăugat Maican, care a adăugat că specialiștii MIPE se confruntă și cu restricții, având interdicție de a lucra în sectorul privat timp de trei ani.
Proiectul de lege asumat de Guvernul Bolojan în Parlament prevede reducerea majorării salariale pentru personalul implicat în proiecte cu fonduri europene de la 50% la 35%.
Îți mai recomandăm Premierul Bolojan, la angajarea răspunderii pentru reducerea deficitului: „E o urgență națională”. Urmează pachetul contra privilegiilorLuni, în ziua asumării răspunderii, angajați din mai multe instituții au protestat față de reducerile salariale și de sporuri prevăzute în pachetul de măsuri.
Au protestat angajați și sindicaliști din Casele de Pensii, Administrația Națională Apele Române, Ministerul Agriculturii, Senat, Educație, Administrație.
Critici de la PSD
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern.
El a spus că amendamentele PSD, precum scutirea de CASS pentru pensiile sub 4.000 de lei, mamele aflate în concediu postnatal, veteranii de război și foștii deținuți politici, nu au fost luate în considerare.
„Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la foștii deținuți politici”, a declarat Grindeanu.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că Guvernul nu a luat în seamă câteva propuneri importante ale partidului pentru măsurile de reducere a deficitului bugetar.
Grindeanu a ridicat semne de întrebare și asupra impozitării jocurilor de noroc, care a crescut cu doar un punct procentual, comparativ cu alte măsuri mai drastice, precum majorarea impozitului pe dividende cu șase puncte sau introducerea CASS de 10% pe pensii.
El a sugerat că influența unor reprezentanți ai industriei jocurilor de noroc ar putea fi în spatele acestei decizii.
Pentru următorul pachet de măsuri fiscale, Grindeanu spune că PSD propune impozitarea sumelor transferate în afara țării de multinaționale, a criptomonedelor și o „recalibrare drastică” a indemnizațiilor din consiliile de administrație.
„Suntem cel mai mare partid din coaliție. Cred că e bine să se țină cont mai mult de propunerile noastre”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Consiliul Fiscal: Corecția deficitului este „o urgență absolută”
Pachetul de corecție bugetară 2025-2026 poate evita retrogradarea riscului suveran al României și e singura soluție care poate evita o criză severă, arată o opinie a Consiliul Fiscal (CF) publicată marți.
„CF apreciază că adoptarea unui pachet consistent de măsuri pentru corecția dezechilibrului bugetar reprezintă o urgență absolută. În lipsa unui pachet de măsuri credibil, ferm, riscul blocării accesului la finanțare și refinanțare devine iminent”, se arată în document.
Specialiștii Consiliului consideră că o corecție bugetară este urgent necesară pentru funcționarea statului și a economiei.
„În lipsa unui pachet de măsuri credibil, ferm, riscul blocării accesului la finanțare și refinanțare devine iminent”, se mai arată în document.
Consiliul Fiscal atrage însă atenția că economia României stagnează, că importurile sunt mult mai mari decât exporturile și că angajamentele de creștere a cheltuielilor militare și ineficiența ANAF în combaterea evaziunii fiscale complică situația economică.
Președintele Cosiliului Fiscal, Daniel Dăianu, semnează opinia oficială legată de primul pachet de măsuri al guvernului Bolojan.
O altă problemă majoră semnalată de Consiliul Fiscal este rata mică de absorbție a fondurilor PNRR, de doar 23,3% până în iunie 2025, cu riscul pierderii a 7,8 miliarde de euro din componenta de împrumuturi. Specialiștii Consiliului sunt de părere că renegocierea PNRR este crucială pentru obținerea unor granturi cât mai mar.
„România ar putea pierde 7,8 miliarde euro din componenta împrumut a PNRR, aceasta reprezentând suma proiectelor de investiții a căror implementare este întârziată”, notează Consiliul Fiscal.
Echilibrarea bugetară nu poate fi realizată doar prin reducerea cheltuielilor, fiind necesare creșteri de venituri fiscale, având în vedere că România este pe locul doi în UE la cele mai scăzute venituri fiscale din UE, după Irlanda. Consiliul Fiscal recomandă reducerea evaziunii fiscale și creșterea investițiilor.
„Corecția bugetară, care înseamnă reducere de absorbție internă (ce afectează venituri personale, încasări ale firmelor), este prețul pe care trebuie să îl plătim pentru a asigura sustenabilitatea datoriei publice și evita o ajustare mai severă”, concluzionează Consiliul Fiscal.
Îți mai recomandăm ECOFIN: România scapă de procedura de suspendare a fondurilor europene. Comisarul european laudă măsurile luate de guvernul BolojanEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.