Mai multe persoane, inclusiv Iurie Vitneanschi, unul dintre liderii partidului Renaştere, afiliat fugarului Ilan Şor, au fost audiate la Inspectoratul de Poliţie, după ce ar fi încercat să blocheze coloana oficialilor europeni aşteptaţi în cursul după-amiezii la Chişinău.
Este vorba, printre alții, de președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk. Cei trei se vor întâlni cu președinta Maia Sandu în după amiaza zilei și vor rosti discursuri în fața publicului, la un concert în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău în cursul serii.
Diana Fetco, purtătoare de cuvânt a IGP, a declarat pentru Ziarul de Gardă că suspecții „intenţionau blocarea coloanelor oficiale în timpul deplasărilor dinspre aeroport”, iar oamenii legii „au ridicat mai multe dispozitive care confirmă acest fapt”.
De asemenea, mai mulţi cetăţeni, inclusiv funcţionari publici şi jurnalişti, ar fi primit mesaje de amenințare cu moartea, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratulului General al Poliţiei din R. Moldova.
Polițiștii spun că deţin „deja mai multe informaţii” şi întreprind măsuri pentru identificarea şi localizarea persoanelor implicate.
„Instituţia noastră califică aceste acţiuni, aşa cum a anunţat şi ieri, drept tentativă de a compromite evenimentele organizate de Ziua Independenţei Republicii Moldova şi de a intimida cetăţenii. Îndemnăm populaţia să ignore acest gen de mesaje şi să sesizeze Poliţia în caz că au recepţionat astfel de mesaje”, se arată în comunicat.
„Putem să te omorâm”
Publicația NewsMaker a scris că jurnalista Daria Slobodcicova a primit, la fel ca înainte de alegerile prezidenţiale din 2024, un mesaj cu ameninţări cu moartea.
„Putem să te omorâm”, este mesajul anonim primit de jurnalistă.
Mesaje similare au primit şi jurnaliştii altor redacţii, inclusiv redactorul-şef al portalulului Unimedia, Olesea Banari-Bolboceanu, după cum a anunţat aceasta pe pagina sa de Facebook.
Şeful de cabinet al preşedintei Maia Sandu, Adrian Baluţel, a declarat pentru NewsMaker că este vorba despre „o tactică de destabilizare şi diseminare a fricii şi incertitudinii, care are şi scop de a suprasolicita toate instituţiile statului”.
„Este un val de dezinformare vădit, instituţiile statului cunosc şi lucrează pentru a identifica sursa mesajului”, a transmis Baluţel.
Îți mai recomandăm Încă o judecătoare din Republica Moldova primește amenințări cu moarteaPotrivit News.ro, și în primăvara anului 2025, mai multe persoane publice au primit apeluri telefonice şi mesaje în care au fost ameninţate cu moartea.
Astfel de tactici, ca şi falsele alerte cu bombă, au fost atribuite de autorităţi războiului hibrid pe care Rusia îl duce în Moldova pentru a destabiliza şi a devia direcţia ei proeuropeană.
Autorităţile Republicii Moldova avertizaseră cu privire la posibile tentative de perturbare a ceremoniilor din capitala Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenţei, cu atât mai mult cu cât sunt aşteptaţi la Chişinău preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul Poloniei, Donald Tusk.
Poliţia a îndemnat cetăţenii să nu se lase influenţaţi de „provocatori, exponenţi ai grupurilor de influenţă din Federaţia Rusă”, care ar vrea să creeze dezordine în timpul evenimentelor.
Îți mai recomandăm Macron, Merz și Tusk, la Chișinău de Ziua Independenței Moldovei. Liderii proruși din țară critică vizitaCe le va spune Maia Sandu liderilor europeni
Președinta Maia Sandu a declarat că va transmite miercuri seară liderilor europeni așteptați la Chișinău la festivitățile de Ziua Independenței că Republica Moldova că moldovenii își doresc ca țara lor să ajungă în Uniunea Europeană „cât mai repede”.
Șefa statului le-a vorbit jurnaliștilor la o ceremonie de depuneri de flori la memorialul „Maica Îndurerată”, acolo unde puterea pro-europeană a început festivitățile cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la proclamarea independenței, pe 27 august 1991.
Memorialul „Maica Îndurerată” îi onorează pe cei căzuți în războiul de pe Nistru izbucnit jumătate de an după proclamarea independenței, în martie 1992, iar la depunerile de flori au luat parte și veterani ai conflictului.
„Le voi spune că moldovenii sunt iubitori de libertate, doresc să rămână de partea lumii libere, își doresc și să ajungă cât mai repede în marea familie europeană pentru că acolo în siguranță va fi Republica Moldova, în siguranță va fi libertatea, democrația noastră”, a spus șefa statului, răspunzând unei întrebări a Europei Libere.
Maia Sandu a mai spus că principala provocare pe care o vede ea la adresa independenței R. Moldova sunt încercările Kremlinului de a se „amesteca în alegerile noastre, în procesele noastre democratice”. „Am devenit mai rezilienți, dar trebuie să fim vigilenți în continuare”, a mai spus șefa statului.
Ea a fost însoțită la depunerile de flori de spicherul Igor Grosu și premierul Dorin Recean, primii pe lista de candidați ai partidului de guvernământ PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Ulterior, cei trei demnitari și alți oficiali au participat la o ceremonie asemănătoare la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul capitalei.
Îți mai recomandăm Ilie Bolojan la Chișinău: România va sprijini mai departe Republica Moldova „indiferent de vremuri”La memorialul „Maica Îndurerată” a depus flori, anterior, unul din principalii rivali ai puterii la alegerile parlamentare din 28 septembrie, primarul Chișinăului, Ion Ceban, împreună cu colegii săi din blocul electoral Alternativa.
Răspunzând și el unei întrebări a Europei Libere, Ceban a spus că este bine că Republica Moldova este vizitată de Ziua Independenței de liderii unora dintre cele mai puternice țări ale UE și că el speră că Macron, Merz și Tusk „vin la cetățeni”.
Întrebat dacă respinge acuzațiile liderului socialist, Igor Dodon, despre faptul că vizita europenilor ar fi un amestec în alegeri de partea PAS, Ceban a evitat un răspuns direct, spunând că „moldovenii sunt primitori”, iar „orice om care vine să ajute Republica Moldova, indiferent din ce parte vine și din ce funcție vine este binevenit”.
Igor Dodon pregătește manifestări la sediile PAS
Liderii opoziției pro-ruse, în frunte cu Igor Dodon, și alți politicieni aliați în „Blocul Electoral Patriotic” au depus flori de Ziua Independenței numai la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul capitalei, nu și la memorialul „Maica Îndurerată”.
Ulterior, aceștia au spus că plănuiesc să picheteze sedii din Chișinău ale partidului de guvernământ, într-o acțiune de protest.
Este pentru al doilea an consecutiv când R. Moldova marchează Ziua Independenței în prag de alegeri și cu participarea unor aliați europeni ai puterii.
Îți mai recomandăm Oligarhul prorus Şor oferă 3.000 USD/lună pentru participanții la proteste antiguvernamentale în R.Moldova. Poliția: e o încălcare a legiiȘtire scrisă cu relatări ale News.ro și ale Europa Liberă Moldova.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.