Linkuri accesibilitate

Încă o judecătoare din Republica Moldova primește amenințări cu moartea


Judecătoarea Livia Mitrofan în studioul Europei Libere Moldova
Judecătoarea Livia Mitrofan în studioul Europei Libere Moldova

Judecătoarea Livia Mitrofan, membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din Republica Moldova, spune pentru Europa Liberă Moldova că a primit noi amenințări cu moartea, la aproape o săptămână după ce a depus o plângere la poliție într-un caz similar. Mitrofan a avut un rol cheie în alegerea magistraților specializați în dosare de corupție. Ea nu e prima judecătoare de la Chișinău care este amenințată cu moartea.

Invitată la podcastul „Pe Agendă” – realizat de Europa Liberă Moldova – judecătoarea Mitrofan a dezvăluit că a primit o nouă amenințare la telefon, pe 11 august, în care un robot spunea:

„Tu și judecătorul tău corupt, Cucerescu, veți muri. Nu a mai rămas mult timp”.

Conducerea CSM și Poliția din Republica Moldova au dezvăluit pe 6 august că Mitrofan a mai primit amenințări de acest fel.

Nu doar ea a fost hărțuită, ci și judecătoarea Ana Cucerescu, cea care tocmai o condamnase la șapte ani de închisoare pe Evghenia Guțul, aliata oligarhului fugar Ilan Șor, pentru finanțare ilegală a activităților politice ale fostului Partid Șor.

Fostă președintă interimară a Judecătoriei Chișinău, Mitrofan s-a ocupat de desemnarea judecătorilor specializați în dosarele de mare corupție, inclusiv Ana Cucerescu.

Judecătoarea Livia Mitrofan, despre amenințările cu moartea
Așteptați
Judecătoarea Livia Mitrofan, despre amenințările cu moartea

Nici o sursă media

0:00 0:00:28 0:00

„Dacă un membru al CSM, fost președinte interimar de instanță și un judecător care examinează sunt intimidați și statul nu întreprinde măsuri, atunci poate fi creată impresia că oricine poate fi intimidat”, afirmă magistrata în interviul cu Europa Liberă Moldova.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a spus pe 11 august că ancheta în cazul Mitrofan și Cucerescu avansează, iar anchetatorii au stabilit mai multe detalii, inclusiv faptul că apelurile telefonice de amenințare au fost făcute din străinătate.

„Amenințările au fost făcute de pe același număr”, a spus Cernăuțeanu postului TV Moldova 1.

Judecătoarea Ana Cucerescu nu a vorbit până acum public despre amenințările pe care le-a primit.

Potrivit Poliției și CSM, magistrata a fost intimidată timp de luni de zile, în perioada în care examina cazul lui Guțul, care este și guvernatoare a autonomiei găgăuze.

Nici Guțul, care a fost plasată în Penitenciarul 13 din Chișinău după condamnare, nici avocații ei nu au comentat relatările despre amenințarea judecătoarelor.

Mitrofan este convinsă că amenințările au scopul de a „manipula judecătorii care examinează aceste cauze”, pentru a „nu îndrăzni să pronunțe” sentințe de condamnare.

Magistrata spune că a transmis poliției și noile înregistrări cu amenințările primite.

Ea crede că mecanismele actuale pentru protecția judecătorilor sunt insuficiente și cere între altele crearea unei structuri de poliție judiciară, o mai bună securizare a sediilor judecătoriilor, dar și salarii mai mari pentru judecătorii care se ocupă de corupția la nivel înalt.

Europa Liberă Moldova va difuza integral discuția cu Livia Mitrofan, în cadrul podcastului „Pe Agendă”, miercuri, 13 august, începând cu ora 18:00, pe Facebook și YouTube.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG