Aeroportul Internațional Craiova, blocat de birocrație. Cum a ajuns un proiect european să depindă de bani de buget

Proiectul de extindere a Aeroportului Internațional Craiova a fost întârziat blocat de birocrație și are nevoie de bani de la buget pentru a continua.

Cel mai mare proiect de infrastructură aeroportuară din țară – extinderea Aeroportului Internațional Craiova – trebuia finalizat în decembrie 2023, cu fonduri europene de 98 de milioane de euro. În 2025, lucrările nu sunt încă terminate, iar Guvernul a fost nevoit să aloce 250 de milioane de lei din fondul de rezervă, iar costul total ajunge la 116 milioane de euro, arată Știrile ProTV.

Întârzierile se datorează unor nereușite administrative majore între etape-cheie. Deși masterplanul de transport a fost adoptat în 2016, contractul de finanțare a fost semnat abia în noiembrie-decembrie 2021.

Mai apoi, a fost lansarea întârziată a ghidului de finanțare europeană, ceea ce a făcut ca proiectele să nu mai poată fi depuse la timp.

Și nu în ultimul rând, documentele și licitațiile au fost gestionate greoi.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, explică întârzierea prin „blocajele birocratice și ciclul financiar ratat”.

„Masterplanul a fost adoptat în 2016, dar contractul de finanțare s-a semnat abia în decembrie 2021. Problema e că s-a început un proiect care ar fi trebuit să fie terminat cu un an înainte”, spune Vasile.

Proiectul a fost folosit ca instrument electoral local, în pofida problemelor financiare și a criticilor care spun că proiectul este unul supradimensionat, notează Știrile ProTV. În plus, relațiile de rudenie din conducerea instituțiilor locale ridică semne de întrebare privind profesionalismul deciziilor.

Sorin Manda, directorul aeroportului, cumnatul primăriței din Craiova și fratele secretarului general al PSD, spune că dimensiunea proiectului este realistă.

„Nu pare deloc supradimensionat. A fost proiectat pentru 25 de ani. În 2046, conform proiecțiilor, vom ajunge la 2 milioane de pasageri. Anul acesta estimăm 600.000”, spune Manda.

Experții consideră însă că aceste prognoze sunt nerealiste. Niciun studiu de trafic nu indică o cerere care să justifice o asemenea capacitate, iar aeroporturile din regiune (Craiova, Târgu Mureș, Baia Mare) concurează pentru un număr redus de pasageri.

Situația Craiovei nu este singulară. Și pentru Aeroportul Târgu Mureș, Guvernul a fost nevoit să aloce suplimentar 150 de milioane de lei, la presiunile politice ale autrităților locale.

Citește mai mult pe Știrile ProTV.

Îți mai recomandăm România a pierdut 7 miliarde de euro din PNRR. Ce trebuie să facă până în august 2026 ca să nu piardă cele 10 miliarde de euro rămase

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.