„Pentru milioane de oameni din întreaga lume, Pontiful este un simbol al speranței de pace. Autoritatea și vocea Sfântului Scaun pot juca un rol important în încheierea acestui război”, a declarat Zelenski, citat de Kiev Independent.
„Apreciem sprijinul acordat Ucrainei și vocea clară în apărarea unei păci juste și durabile”, a adăugat el.
Vizita a marcat prima întâlnire personală a lui Zelenski cu noul papă, fostul cardinal Robert Prevost, ales conducător al Bisericii Catolice pe 8 mai.
În timpul slujbei de inaugurare, Zelenski a fost însoțit de Prima Doamnă Olena Zelenska și de șeful Biroului Prezidențial, Andrei Iermac.
Evenimentul a atras 250.000 de pelerini și 156 de delegații străine, inclusiv secretarul de stat american Marco Rubio și vicepreședintele american JD Vance, care s-au întâlnit cu Papa Francisc cu puțin timp înainte de moartea sa.
Cu o zi înainte de eveniment, Rubio a declarat că Vaticanul ar putea servi ca loc neutru pentru viitoarele negocieri de pace dintre Kiev și Moscova.
Vorbind la Roma înainte de întâlnirea sa cu cardinalul Matteo Zuppi, trimisul Vaticanului pentru Ucraina, Rubio a remarcat că „ambele părți s-ar simți confortabil” să poarte discuții acolo.
Pe 11 mai, în timpul primului său discurs public, Papa a spus că poartă în inimă „suferința iubitului popor al Ucrainei ” și a cerut o „pace autentică și durabilă”.
Zelenski a avut prima sa convorbire telefonică cu Papa Leon al XIV-lea pe 12 mai, descriind conversația ca fiind „caldă” și „de substanță”. Pe 18 mai, pontiful a primit o listă cu prizonierii de război ucraineni deținuți de Rusia.
Înainte de a deveni papă, Leon al XIV-lea a denunțat invadarea Ucrainei de către Rusia încă de când era episcop de Chiclayo, Peru.
Într-un interviu din 2022, a descris-o ca fiind „o adevărată invazie, de natură imperialistă, în care Rusia încearcă să cucerească teritorii din motive de putere”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI