„Ca om de știință, una dintre preocupările mele este legată de problemele pe care nu le cunoaștem, de speciile pe care nu le cunoaștem”, spune Larry B. Crowder, profesor de biologie marină la Stanford University și Duke University.
„Oamenii estimează că, în funcție de cât de puțin cunoscute sunt anumite animale sau plante din ocean, e posibil ca jumătate din diversitatea biologică să nu fi fost descrisă niciodată de oamenii de știință. Deci, e important impactul pe care îl avem asupra problemelor despre care nici măcar nu știm”, completează omul de știință într-un interviu pentru Europa Liberă.
El mai spune că problemele legate de calitatea aerului și a apei, precum și cele legate de resurse și speciile pe cale de dispariție, au nevoie de o abordare interdisciplinară mai amplă. „Chiar transdisciplinară.”
„Și am învățat asta în întreaga lume, făcând greșeli și realizând apoi ce trebuie să facem”, spune profesorul de biologie marină.
Din acest punct de vedere, Delta Dunării ar avea de beneficiat - poate folosi lecțiile deja învățate de oameni din alte zone ale globului.
În ceea ce privește încălzirea climatică și problemele care derivă din acest fenomen, profesorul Crowder spune că „și dacă oprim complet emisiile de carbon astăzi, tot vom avea o încălzire de două grade, iar asta va avea un impact mare”.
„Vor fi mult mai multe oceane cu temperaturi tropicale. Așadar, din privința habitatului pe care îl poate ocupa, tonul va beneficia. Speciile de apă rece vor avea de pierdut”, explifică expertul.
În privința României, profesorul de biologie marină afirmă că e doar o problemă de timp până când ar urma să apară mai multe specii tropicale în Marea Neagră sau în Delta Dunării.
„Mă aștept ca Marea Neagră să aibă mai multe specii tropicale, mai multe specii de apă caldă decât a avut în trecut, pe măsură ce temperatura crește. Așadar, dacă mă întrebați dacă Delta Dunării va avea specii diferite, dacă Marea Neagră va avea specii diferite, răspunsul este fără echivoc da”, spune Larry B. Crowder.
Broaștele țestoase marine, o specie căreia profesorul și-a dedicat o mare parte din activitate, au fost văzute la cele mai înalte latitudini de până acum, iar viteza cu care ele se deplasează în alte zone – din cauza schimbărilor climatice – este foarte mare.
Pe baza observațiilor făcute de-a lungul carierei și a efectelor cunoscute cauzate de schimbările climatice, profesorul nu exclude apariția în Marea Neagră a unor specii de rechini periculoase pentru oameni, de exemplu.
1. Europa Liberă: Când vine vorba de Delta Dunării și Marea Neagră, ce putem face mai bine? Sau - așa cum ați spus în timpul conferinței - ar trebui să căutăm soluții greșite și să nu le aplicăm... când vine vorba de conservare?
Larry B. Crowder: Din câte am înțeles, deși au existat daune ecologice în Delta Dunării, este totuși o resursă incredibilă. Și o parte din asta se datorează numărului mic de oameni care trăiesc în acea regiune, cea mai puțin populată parte a Europei în al doilea estuar ca mărime din Europa. Wow!
Marea Neagră este, desigur, disputată. Suntem în România, chiar lângă Ucraina, unde e în desfășurare un război.
Așadar, cred că în Delta Dunării există oportunități de a face unele restaurări și de a îmbunătăți cu adevărat calitatea acelui sistem după daunele care au fost provocate. Dar nu este la fel de deteriorat ca alte locuri, nu este la fel de modificat. Deci nu vă aflați într-o groapă foarte adâncă. Și uneori, pentru a continua metafora, dacă te afli într-o groapă și începi să sapi, nu faci decât să te adâncești și mai mult.
Și întrebarea este: cum poți restaura sistemul pe baza experiențelor din întreaga lume? Nu o faci de sus în jos. Trebuie să lucrezi în comunitățile care trăiesc în acea regiune și cu oamenii care operează în acel sistem, oamenii care pescuiesc pentru propria hrană, trebuie să încerci să găsești soluții care, așa cum se spune, funcționează pentru oameni și pentru planetă.
Pentru că, dacă vii cu o soluție de genul „în Delta Dunării nu vom permite pescuitul”, dacă nu este un polițist chiar acolo, oamenii vor găsi oricum ceva de mâncare.
Așadar, cred că calea de urmat este să încerci să înțelegi învățăturile locale, pe lângă cele științifice, și să concepi diferite tipuri de căi către soluții care ar putea funcționa. Și ai nevoie de sprijinul guvernului României, dar ai nevoie și de sprijinul populației locale.
2. Europa Liberă: România procedează bine în ceea ce privește conservarea apelor dulci și a ecosistemelor marine? Ce face bine, ce face rău?
Larry B. Crowder: Nu știu prea multe despre România în afară de ceea ce am reușit să studiez, dar motivul pentru care am fost invitat este că George Roth, care este român din Silicon Valley și se ocupă de inteligența artificială și de tehnologie, mi-a ascultat discursul și a spus că oamenii din România trebuie să audă ce am de spus.
Iar motivul a fost că, potrivit lui, în România există cercetători absolut fabuloși, dar aceștia tind să lucreze într-o disciplină restrânsă și să se ocupe de științe fundamentale, în timp ce există multe probleme de mediu care trebuie rezolvate.
Așadar, i-a plăcut abordarea pe care încercam să o promovez, și anume că, dacă te ocupi doar de descoperiri științifice într-o anumită disciplină, atunci modul în care s-au făcut lucrurile în trecut în SUA și se fac și în prezent, precum și modul în care se fac lucrurile în România sunt în regulă.
Dar dacă încerci să rezolvi probleme legate de calitatea aerului și a apei, de resurse și de speciile pe cale de dispariție, este nevoie de o abordare interdisciplinară mai largă, chiar transdisciplinară. Și am învățat asta în întreaga lume, făcând greșeli și apoi realizând cum trebuie să o facem.
Așa că înțelegerea mea este că lucrurile ar putea avansa în România dacă oamenii din guvern și cei din universități ar putea adopta această viziune mai orientată spre soluții atunci când își planifică activitatea ștințifică.
Pentru că poți face știință fundamentală, descoperiri, și să presupui că orice înveți ar fi util, și probabil că ar fi, sau poți începe cu problema și apoi să spui ce trebuie să știe toată lumea pentru a rezolva această problemă.
3. Europa Liberă: Ce măsuri pot fi luate pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție, în special în România, dar și în zonă, din perspectiva expertizei dumneavoastră?
Larry B. Crowder: În Statele Unite, avem norocul că, încă din anii 1970, avem Legea privind protecția mamiferelor marine și Legea privind speciile pe cale de dispariție, care sunt suficient de puternice și au fost suficient de puternice în instanță, astfel încât să poți opri proiecte majore de dezvoltare, să poți opri construirea unui baraj din cauza unui somon pe cale de dispariție sau a altor specii.
Nu știu care este cadrul legal al guvernului României pentru speciile pe cale de dispariție, dar speciile pe cale de dispariție, în special așa-numita megafaună marină, au oameni care le plac și care ar dori ca ele să continue să existe în lume.
Nu putem duce speciile la extincție și să le recreăm din ADN-ul fosilelor. În prezent, există o controversă uriașă cu privire la cât de bine se poate face acest lucru. Așadar, în loc să ducem speciile la extincție, este mai bine să le păstrăm aici și să decidem la ce niveluri am dori să încercăm să menținem aceste populații.
Mamiferele marine pot fi abundente, pot să nu fie pe cale de dispariție, dar pentru că sunt mamifere marine, sunt protejate, iar legea are puterea de a modifica activitățile umane pentru a reduce daunele.
Rareori se exclud total activitățile umane, dar ar trebui să se găsească o soluție pentru a transporta mărfuri cu nave container mari în și din porturile importante fără a lovi o balenă, de exemplu.
Unii spun că cel mai bun ocean ar fi unul fără oameni, dar vor exista oameni în el. Așadar, întrebarea este cum se poate modera efectul oamenilor asupra ecosistemului oceanic.
4. Europa Liberă: Din experiența dumneavoastră, există un comportament particular al speciilor și care vă alarmează, care vă spune să interveniți, în afară de tehnologie?
Larry B. Crowder: Din experiența mea, problemele pe care le cunoaștem sunt studiate și abordate destul de activ. Problema plasticului din oceane era destul de gravă, deoarece tot plasticul din oceane, tot plasticul care a ajuns în mediul nostru în ultimii 50 sau 70 de ani, se află acolo și nu va dispărea. Așadar, este o problemă dificil de rezolvat.
Încălzirea climatică și problemele conexe sunt greu de rezolvat, deoarece am comis aceste greșeli de mult timp. Și chiar dacă astăzi am opri complet emisiile de carbon, temperatura ar crește totuși cu 2 grade [Celsius], ceea ce ar avea un impact major, iar nimeni nu propune să renunțăm astăzi la combustibilii fosili.
Dar, ca om de știință, una dintre preocupările mele se referă la problemele pe care nu le cunoaștem, la speciile pe care nu le cunoaștem. Oamenii estimează că, în funcție de cât de puțin cunoscute sunt anumite animale sau plante din ocean, e posibil ca jumătate din diversitatea biologică să nu fi fost niciodată descrisă de oamenii de știință.
Deci, impactul pe care îl avem asupra problemelor despre care nici măcar nu știm este important. Nu las acest lucru să mă distragă de la rezolvarea problemelor pe care le cunoaștem, spunând «bine, să nu ne ocupăm de problemele pe care le cunoaștem, pentru că sunt greu de rezolvat. Să identificăm niște probleme noi».
Cu aceste lucruri în minte, știm suficient pentru a lua toate măsurile corecte. Când oamenii au început să folosească plasticul, nu s-au gândit la modul în care efectele acestuia se vor propaga. Și asta este o lipsă de imaginație.
Imaginația era cum putem face ambalaje ieftine și transporta lucruri în întreaga lume și containere ușoare și toate aceste lucruri. Totul părea bine din perspectiva ingineriei, dar faptul că plasticul persistă pentru totdeauna ar trebui să ne spună ceva.
5. Europa Liberă: Cum au afectat schimbările climatice ecosistemele pe care le-ați studiat? Și ce strategii de conservare sunt utilizate?
Larry B. Crowder: Schimbările climatice au avut un impact enorm asupra oceanelor. Și ele nu schimbă doar temperaturile, ci și nivelurile de oxigen, curenții marini, locurile în care se află animalele în ocean. Și acum se află într-un loc diferit, așa cum am arătat în proiecțiile pe 100 de ani.
Iar pentru un ton tropical vor fi mult mai multe oceane cu temperaturi tropicale. Așadar, tonul beneficiază de un habitat mai extins. Speciile de apă rece vor avea de pierdut.
Și ceea ce vedem este că și animalele din zonele tropicale vor avea de suferit, deoarece toate animalele tropicale sunt adaptate la temperaturi calde, aproape de capacitatea lor fiziologică. Când temperatura crește, aceasta depășește limitele evolutive ale temperaturii la care pot trăi. Așadar, ne așteptăm ca în zonele tropicale să pierdem multe animale și multe specii.
În nord și în sud, ele se îndreaptă spre poli. Pe măsură ce se încălzește, întregul sistem se încălzește.
Tocmai am publicat un articol despre broaștele țestoase marine din Pacificul de Nord. Erau date din 1997 până în 2024, adică 27 de ani de date, și ceea ce putem face este să cartografiem viteza cu care se deplasează spre nord în Pacific, folosind doar 27 de ani de date oceanografice. Și se deplasează cu o viteză foarte mare. Se află la cele mai înalte latitudini înregistrate vreodată.
Într-un anumit sens, se descurcă bine, deoarece caută doar caracteristicile oceanografice în care temperaturile sunt potrivite pentru fiziologia lor. Dar broaștele țestoase se deplasează spre nord mai repede decât peștii din curentul Californiei, unde s-a făcut și această estimare.
Și există multe caracteristici noi în ocean. Au fost descoperite ciclurile El Niño și La Niña. Oamenii au recunoscut că există această variație uriașă [de temperatură o dată la câțiva ani]. Dar acum avem cicluri care durează zeci de ani, iar în Pacific există valuri de căldură oceanice și noi realizăm acest proiect de urmărire prin satelit a broaștelor țestoase.
Aveam date din 1997 până în 2013, pe baza cărora am făcut previziuni pe care le testăm experimental în ocean. Dar în 2015-2016, acest nou program de valuri de căldură marine și încălzire a oceanelor a început să se manifeste, iar broaștele țestoase fac lucruri pe care nu le-am mai văzut niciodată în istorie, dar reacționează într-un mod care pare adaptativ și ne învață multe lucruri.
Broaștele țestoase ne învață multe despre oceanografie, deoarece oceanografii sunt acolo și măsoară temperatura și alte lucruri, dar animalele ne spun cum reacționează la aceste schimbări.
Deci, este o oportunitate pentru descoperiri științifice, dar există toate motivele să fim îngrijorați. Și pentru oamenii care trăiesc pe coastă, temperaturile vor conta, creșterea nivelului mării va conta. Va avea efecte directe asupra infrastructurii și nu știu de ce oamenii nu sunt mai îngrijorați de asta, ei se uită la trecut.
Auzi tot timpul: «tocmai am avut o furtună care se produce o dată la 500 de ani» sau «în medie, asta se întâmplă doar o dată la 500 de ani», dar acum patru ani am avut o furtună care se produce o dată la 500 de ani.
6. Europa Liberă: Și atunci cum colaborați cu comunitățile locale în activitatea dvs. de conservare, în special cu persoanele care trebuie să-și schimbe mentalitatea și să înțeleagă că acest lucru trebuie făcut?
Larry B. Crowder: Ei bine, este foarte greu să convingi oamenii să-și schimbe părerea, deoarece ei au decis, pe baza experiențelor lor din trecut, care este cea mai bună soluție.
Dar în multe părți ale lumii, unde comunitățile trăiesc foarte aproape de ocean și utilizează resursele oceanului, oamenii știu deja că lucrurile se schimbă și că se întâmplă foarte des, iar acești oameni sunt dispuși să discute cu tine, dar guvernul lor nu i-a implicat în conversație.
Așadar, cunoștințele indigene, cunoștințele ecologice locale, cunoștințele ecologice tradiționale erau ceva ce antropologii studiau, dar nu era important și se putea spune că o comunitate de pescari la scară mică... am avut un student care a lucrat cu comunități indigene de pescari din vestul Alaskăi.
Strămoșii lor au venit din Mongolia și Rusia acum aproximativ 20.000 de ani. Au trăit într-unul dintre cele mai dure medii din lume timp de 20.000 de ani. Și au o practică de sustenabilitate aproape ca o religie.
Așa că, dacă vorbești cu ei, au multe să te învețe, ei înțeleg, într-un mod în care mulți europeni nu înțeleg. Pentru că europenii și americanii cred că putem rezolva totul prin inginerie, iar mulți oameni din întreaga lume spun că poți construi un dispozitiv pentru a extrage dioxidul de carbon din atmosferă sau poți reface pădurea...
Așa că eu cred că trebuie să interacționezi cu oamenii cu respect. Cred că umilința și empatia sunt foarte importante pentru a-i înțelege pe oameni.
7. Europa Liberă: Până acum nu au fost văzut rechini în Marea Neagră – cel puțin nu rechini care să atace oamenii. Schimbările climatice pot schimba această situație?
Larry B. Crowder: Nu știu prea multe despre distribuția rechinilor. Știu că se găsesc în Marea Mediterană, da, și s-ar putea să ajungă în Marea Neagră, pentru că este puțin mai la nord și este puțin mai rece decât Marea Mediterană, iar căile maritime sunt deschise.
Așa că m-aș aștepta ca Marea Neagră să găzduiască mai multe specii tropicale, mai multe specii de apă caldă decât a avut în trecut, pe măsură ce temperatura crește.
Țestoasele au o istorie evolutivă de 100 de milioane de ani, peștii au o istorie evolutivă de sute de milioane de ani. Indiferent de ceea ce fac oamenii cu Pământul, aceste animale se vor adapta și vor folosi habitatele pe care le au la dispoziție.
Deci, dacă mă întrebați dacă Delta Dunării va avea specii diferite, dacă Marea Neagră va avea specii diferite, răspunsul este fără echivoc da.
Unele specii vor dispărea pentru că le exploatăm până la pragul extincției, iar alte specii vor apărea prin extinderea geografică din alte locuri.
Dar și Marea Mediterană a pierdut multe specii în comparație cu ceea ce avea în trecut. Dar, dacă oamenii cred că oceanele și estuarele vor rămâne neschimbate, se înșeală. Pentru că există factori la scară globală care se schimbă. Aceștia vor duce la modificări în ceea ce privește abundența și localizarea speciilor.
8. Europa Liberă: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei afectează ecosistemele de aici, dar uneori aceste efecte sunt trecute cu vederea. Ce soluții există pentru combaterea poluării create de război?
Larry B. Crowder: Poți să te întorci mult înapoi în timp cu astfel de lucruri, cum ar fi când SUA au decis să detoneze arme nucleare în Japonia în 1945. Asta nu a avut efecte devastatoare doar la nivel local, ci și regional. Când centrala nucleară de la Fukushima s-a oprit, când centrala nucleară din Ucraina s-a topit...
Deci, când folosim aceste tehnologii care au impact pe termen lung, există întotdeauna riscul ca lucrurile să meargă prost.
Așadar, războiul, tehnologia și alte lucruri similare provoacă multe daune mediului, și acestea nu rămân într-un singur loc. Unele dintre națiunile care suferă cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice nu au contribuit deloc la clima globală, la emisiile globale de carbon. Au fost țări din alte părți, cu tehnologiile și industriile lor.
Deci, dacă te afli în Insulele Marshall și cel mai înalt punct din țara ta este la cinci metri deasupra nivelului mării, odată cu creșterea nivelului mării, aceștia devin refugiați climatici în căutarea unui alt loc în care să trăiască, fără să fi contribuit în vreun fel la problema climatică.
La nivel local, sunt sigur că războiul din Ucraina și toți poluanții și impactul acestora și alte lucruri de acest gen sunt foarte importante, iar efectele imediate vor fi resimțite de țările vecine, cum ar fi România, dar există și efecte la nivel global.
Unul dintre ele, pe care probabil l-ați văzut în California, sunt incendiile forestiere, care sunt fără îndoială legate de schimbările climatice. Se folosesc substanțe chimice ignifuge pentru a proteja casele și infrastructura. Și se aruncă din avioane cantități uriașe de substanțe chimice ignifuge.
Iar când afli, ești empatic și te gândești: «Casele oamenilor nu ar trebui să ardă». Dar toată apa care se scurge când începe în sfârșit să plouă împinge substanțele chimice și aceste substanțe ignifuge în ocean. Și oamenii nu s-au gândit la impactul substanțelor ignifuge la acest nivel.
Așadar, tot ceea ce facem pentru a interveni ca ființe umane are un avantaj și un dezavantaj. Întrebarea este dacă ne-am gândit la dezavantaj și la cât timp durează acesta. Utilizarea plasticului pare o idee bună până când ne gândim că plasticul va rămâne aici mai mult decât mine.
9. Europa Liberă: Ce tehnologii există în efortul de conservare a speciilor pe cale de dispariție?
Larry B. Crowder: Există o mulțime de oameni care merg pe teren și studiază speciile pe cale de dispariție, fac observații, le etichetează, uneori cu etichete de identificare individuale, alteori cu urmărire prin satelit, astfel încât să putem înțelege cum se schimbă numărul lor în timp și cum se schimbă distribuția lor în timp și așa mai departe.
Rolul meu personal a fost acela de a analiza datele obținute și de a crea modele statistice sau matematice, pentru a încerca să sintetizăm ceea ce știm, dar și pentru a trece la un mod predictiv. Dacă înțelegem populațiile și avem modele fiabile, putem prezice ce se va întâmpla dacă oamenii intervin într-un anumit mod?
Unul dintre primele sisteme la care am lucrat a fost în SUA și în Golful Mexic. Zeci de mii de broaște țestoase se înecau în plasele de pescuit folosite de pescari pentru a prinde creveți. Și era cea mai valoroasă componentă a pescuitului din SUA, din punct de vedere economic, la acea vreme. Așadar, a fost foarte, foarte dificil să încercăm să oprim pescuitul creveților cu traule.
Dar am realizat un model demografic pentru broaștele țestoase marine, care arăta ce făceau ei în acel moment: protejau plajele folosite pentru cuibărit și puii și se asigurau că cât mai mulți pui supraviețuiau pentru a ajunge în apă.
Dacă supraviețuirea în primul an de viață ar fi 100%, asta ar crește și timpul în care specia ar dispărea. Dar nu ar duce la recuperarea speciei, nu-i așa? Așadar, tot ce făceau oamenii era ca și cum ar fi apăsat frâna, dar tot ar fi căzut în prăpastie.
Rezultatele noastre au arătat că trebuie să ne ocupăm de broaștele țestoase care mor în plasele de creveți. Au existat oameni care au lucrat la tehnologii numite dispozitive de expulzare a broaștelor țestoase (TED) pentru a le permite să iasă din plase. Dar pescarilor nu le plac găurile în plase. E o chestie specifică pescarilor, corect?
Așadar, era foarte dificil de aplicat. Dar modelul arăta că ceea ce făceau era sortit eșecului și că o altă abordare ar putea fi viabilă. Însă, în cele din urmă, dispozitivele TED de succes utilizate în prezent au fost proiectate de pescari.
După ce guvernul federal a spus că trebuie să folosească dispozitive de excludere a broaștelor țestoase, pescarii au spus că nu le plac cele inventate de guvern, că pot inventa ei propriile dispozitive și că, dacă acestea reduc capturile accidentale cu 97%, le vor certifica și le vor putea folosi. La nivel global, oamenii folosesc acest dispozitiv care se introduce în plasă, iar invenția, soluția, a venit de la pescari.
10. Europa Liberă: Există o dilemă etică în ceea ce privește investițiile precum barajele pe râuri sau exploatarea gazelor din mare? Care este poziția dumneavoastră? Cum ar trebui să procedăm pentru a fi... mai ecologici, dacă este posibil?
Larry B. Crowder: Este o întrebare foarte dificilă, deoarece, cel puțin în Statele Unite, atunci când s-au construit baraje pe multe râuri, oamenii considerau că apa dulce se scurge pur și simplu în ocean și se pierde. Dacă putem reține apa dulce, o putem face să curgă în baraj și să producem energie electrică: «este energie electrică curată, nu produce carbon».
De asemenea, se credea că putem păstra această apă pentru agricultură în zonele aride. Așadar, construirea barajelor părea o idee foarte bună, deoarece se considera că apa dulce care se scurgea în ocean era irosită și că oamenii puteau beneficia de energie electrică și apă din construirea barajelor, dar ceea ce au descoperit este că animalele care depindeau de un râu cu curgere liberă, cum ar fi somonul, sunt emblematice în nord-vestul Pacificului.
De la popoarele indigene de acum 10.000 de ani până la pescarii amatori care ies cu barca pe mare, toată lumea vrea să prindă somon. Dar, odată cu construirea barajelor, populația de somoni a scăzut drastic. Și ceea ce au făcut a fost să spună: «Ei bine, am construit baraje, populația de somoni scade drastic pentru că nu pot urca în amonte să se împerecheze și să se reproducă, așa că vom crește somoni în crescătorii și îi vom elibera».
Așadar, împiedici somonul să se reproducă în mod natural și construiești crescătorii pentru a-l înlocui. Dar peste 100 de ani de dovezi sugerează că crescătoriile nu și-au îndeplinit cu adevărat rolul. Poți produce o mulțime de somoni pe care îi eliberezi în ocean, dar se întorc în număr foarte mic. Nu sunt bine adatați la mediu.
În Statele Unite, au început să demoleze barajele din nordul Californiei, Oregon și Washington, readucând râurile la starea lor naturală, iar populațiile de somon revin.
Toată lumea este foarte entuziasmată de acest lucru, deoarece s-a trecut la alte surse de energie și tot felul de lucruri de genul acesta. Dar, să fim sinceri, aceste baraje ajungeau la sfârșitul duratei lor de viață din punct de vedere tehnic.
Deci, construiești un baraj și acesta este bun pentru 50, 60, 100 de ani. La un moment dat, trebuie să înlocuiești acel baraj cu altul. Trebuie să construiești o nouă structură și să o demontezi pe cea veche. Deci, în multe locuri unde se demontează barajele vechi, acestea ar fi trebuit să fie demolate oricum. Dar ei pot spune: «Uite, noi ajutăm somonul».
Larry B. Crowder este profesor de biologie marină la Universitatea Stanford și Universitatea Duke din Statele Unite.
Cercetările sale se concentrează pe prădători și interacțiunile din lanțul trofic, fluctuația puietului de pește până la etapele mature, modelarea populației și a lanțului trofic în biologia conservării și abordările interdisciplinare ale conservării marine.
Recent, el a editat o carte gratuită pentru descărcare: „În căutarea soluțiilor pentru conservarea mediului marin”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
