Situația din Belarus – considerat mult timp unul dintre cele mai represive state din Europa – a devenit și mai dură după represiunea brutală care a urmat alegerilor prezidențiale contestate din 2020.
Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, cel puțin 1.100 de persoane sunt încă în spatele gratiilor în această țară, pentru acuzații de natură politică. 150 dintre ei sunt femei.
Multe dintre aceste deținute au fost încarcerate într-o colonie penală notorie din orașul Gomel, din sud-estul țării.
Într-un interviu acordat Serviciului Belarus al RFE/RL, foste deținute au descris condițiile dure pe care au trebuit să le îndure în acest centru de detenție.
Acum libere și trăind în exil, ele au povestit despre celule înghețate, mâncare stricată, „muncă forțată” la cusut uniforme și interdicția chiar și a celor mai mici gesturi de solidaritate.
„Este ca un coșmar”, spune Halina Dzerbiș despre închisoarea în care a fost trimisă după ce a intrat în conflict cu regimul autoritar al lui Alexandr Lukașenko și a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru acuzația de „terorism”.
„Mi-era foame tot timpul acolo”, adaugă contabila pensionară în vârstă de 64 de ani și observatoare electorală independentă, care a fost eliberată în septembrie, în urma unui acord negociat de SUA, prin care zeci de prizonieri politici au fost puși în libertate.
„Dimineața, primeam terci și pâine albă cu ceai. Apoi, totul depindea de noroc. Puteai primi tocană de cartofi, pe care o puteai mânca doar dacă nu te uitai la ea. În loc de carne, erau viermi.”
Palina Sharenda-Panasiuk, o activistă civică în vârstă de 50 de ani și membră a mișcării European Belarus, care a petrecut mai mult de cinci ani în detenție, a comparat închisoarea din Gomel cu „gulagul”. Frigul extrem, spune ea, era o problemă majoră.
Deținuții „își înfășurau capul cu un prosop mic, doar pentru a se încălzi cu propria respirație. Era un truc clasic”, spune ea.
„Gărzile băteau în ușă zi și noapte cu bastoane, strigând: «Scoateți prosopul!» Dacă te înfășurai în hârtie igienică, nu se observa atât de ușor. Așa ne încălzeam.”
Natalia Dulina, o fostă profesoară asociată în vârstă de 60 de ani la Universitatea Lingvistică de Stat din Minsk, care a fost închisă sub acuzația de „extremism” după ce a participat la proteste antiguvernamentale, spune că presiunea psihologică era copleșitoare.
„Uneori parcă eram într-un azil de nebuni, într-o secție de psihiatrie”, își amintește ea.
Această presiune mentală era intenționată, potrivit bloggeriței și activistei feministe Daria Afanasieva, în vârstă de 30 de ani, care a petrecut mai mult de doi ani în arest după ce a fost trimisă în închispare în legătură cu protestele din 2020.
„Sentimentele umane precum grija, sprijinul și prietenia sunt interzise” în închisoare, spune ea. „La fel și solidaritatea feminină, fericirea și iubirea.”
Afanasieva spune că și cel mai mic gest de solidaritate – cum ar fi fierberea apei împreună – putea duce la pedepsire.
„De dimineață devreme, nu știi cum să faci față disperării”, spune ea.
Munca în închisoare era, de asemenea, un alt instrument de control, spune Volha Takarciuk, o bloggeriță în vârstă de 40 de ani, condamnată în 2021 la 18 luni de închisoare pentru postări online considerate jignitoare la adresa oficialilor.
„Este muncă forțată neplătită. Lucrezi pentru guvern”, spune ea.
Descriind politica ca „o mișcare inteligentă a lui Lukașenko”, Takarciuk a spus că deținuții au ajuns să producă uniforme pentru forțele de securitate care i-au închis.
Cu toate acestea, ea spune că regimul dur nu a reușit să diminueze sfidarea deținuților din închisoarea din Gomel.
„Se simțeau dezgustul și ura cu care erau confecționate uniformele. Deținuții le scuipau și le călcau în picioare”, spune ea.
„Mă duceam la toaletă, unde erau bălți de urină pe podea, apoi călcam pe o uniformă și mă gândeam: «Asta e uniforma pe care o meriți»”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
