Linkuri accesibilitate

Victor Rebengiuc își încheie cariera de actor la 92 de ani


Victor Rebengiuc la Gala Premiilor Uniter, mai 2017.
Victor Rebengiuc la Gala Premiilor Uniter, mai 2017.

Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai cunoscuți și longevivi actori ai scenei românești, și-a anunțat retragerea după o carieră de șapte decenii, la vârsta de 92 de ani.

„M-am retras din cariera mea de teatru. Nu mai joc. Am îmbătrânit, am 70 de ani de când fac meseria asta. Îmi ajunge. Nu mai pot. Vârsta nu mă mai ajută, nu mă mai suportă”, a spus Victor Rebengiuc, luni, pentru Libertatea.

Andre a fost ultimul său rol, în piesa Tatăl, jucată la Teatrul Bulandra în perioada 2022-2025. Teatrul Bulandra a confirmat luni seară vestea retragerii din acest rol.

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933, în București, și a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din capitală în anul 1956.

A debutat ca actor la Teatrul Național din Craiova în 1955, însă cea mai mare parte din carieră a jucat la Teatrul Bulandra. În cele șapte decenii a interpretat sute de roluri ca actor de teatru și a jucat în zeci de filme.

Printre cele mai cunoscute roluri se numără Apostol Bologa (în Pădurea spânzuraților), Ilie Moromete (în Moromeții), primarul satului (în Balanța) - piese de teatru și filme la care a lucrat cu regizori precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Radu Penciulescu, Stere Gulea, Lucian Pintilie ori Dan Pița.

Printre numeroasele piese de teatru în care a jucat se numără: „Omul care aduce ploaia”, „Război şi pace”, „Un tramvai numit dorinţă”, „Richard III”, „O scrisoare pierdută”, „Conu' Leonida faţă cu reacţiunea”, „Toţi fiii mei”, „Umbre” și „Regele moare”.

În filme, roluri importante a avut în „Moromeții”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Terminus Paradis” ori „Cel mai iubit dintre pamânteni”.

De-a lungul carierei, a fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului Bulandra.

A fost și un important activist în societatea civilă, fiind prezent la numeroasele proteste din ultimii ani, a participat la Revoluția din 1989. Anterior acestui an, în comunism, unele dintre filmele sale au fost cenzurate sau interzise, precum „Faleze de nisip”.

A fost distins de președintele României, în 2017, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler și de președinta R. Moldova, Maia Sandu, cu Ordinul de Onoare, în 2024.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG