Linkuri accesibilitate

Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone din istoria războiului, chiar înainte de convorbirea dintre Putin și Trump


Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei la scară largă, din 2022, vizând mai multe regiuni, inclusiv Kievul.

Atacurile au ucis o femeie în districtul Obuhiv din regiunea Kiev și au rănit cel puțin alte trei persoane, dintre care unul este un copil de patru ani.

Atacul a avut loc cu doar o zi înainte de o convorbire programată pentru luni între Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin. Președintele SUA a cerut un armistițiu.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 273 de drone până duminică, la ora 08:00, având ca ținte regiunea centrală Kiev și regiunile Dnipropetrovsk și Donețk din est.

Acesta a precizat că 88 de drone au fost interceptate și alte 128 s-au rătăcit „fără consecințe negative”.

Agenția de informații a Ucrainei a declarat că Rusia ar putea plănui să efectueze o lansare „de antrenament și luptă” a unei rachete balistice intercontinentale peste noapte, ca o tentativă de intimidare. Rusia nu a comentat informația, scrie BBC.

Cel mai mare atac cu drone din partea Rusiei a avut loc la a treia aniversare a invaziei totale a Rusiei în Ucraina, pe 23 februarie, când Moscova a lansat 267 de drone.

Rusia și Ucraina au avut vineri, în Turcia, primele discuții față în față din ultimii trei ani, convenind asupra unui nou acord de schimb de prizonieri, dar cu puține alte discuții.

Salvatorii îi evacuează pe locuitorii din Harkov.
Salvatorii îi evacuează pe locuitorii din Harkov.

Armata rusă a declarat că a interceptat 25 de drone ucrainene în noaptea trecută.

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat duminică că el și liderii Marii Britanii, Franței și Poloniei vor avea o întâlnire virtuală cu Trump înainte de conversația sa cu Putin, luni dimineață.

Cei patru lideri au vizitat împreună Ucraina în urmă cu peste două săptămâni pentru a lansa apeluri la un armistițiu de 30 de zile, susținut de așa-numita Coalition of the willing.

Pompierii sting incendiul în urma atacului cu drone al Rusiei în Kamianske, regiunea Dnipropetrovsk.
Pompierii sting incendiul în urma atacului cu drone al Rusiei în Kamianske, regiunea Dnipropetrovsk.

Oficialii ucraineni au declarat că atacurile de sâmbătă seară au arătat că Rusia nu are nicio intenție de a opri războiul, în ciuda presiunilor internaționale pentru un armistițiu.

„Pentru Rusia, negocierile [de vineri] de la Istanbul sunt doar o prefăcătorie. Putin vrea război”, a declarat Andrei Iermak, un important consilier al președintelui ucrainean.

În urma discuțiilor din Turcia, Trump a sugerat că nu vor exista progrese către pace până când el și Putin nu se vor întâlni față în față.

Președintele SUA a propus un acord de încetare a focului pentru 30 de zile și a amenințat cu sancțiuni mai dure dacă Rusia nu se conformează.

Președintele Ucrainei, Volodmir Zelenski, a declarat că este pregătit să accepte propunerea de încetare a focului imediată și necondiționată.

Însă Rusia a declarat că va fi de acord cu o pauză a luptelor doar dacă livrările militare către Ucraina sunt oprite.

Putin a mai spus că orice negocieri trebuie să includă discuții despre „cauzele profunde” ale războiului.

Termenii Rusiei includ ca Ucraina să devină o țară neutră, reducerea dimensiunii armatei sale și abandonarea ambițiilor sale de aderare la NATO – condiții pe care Ucraina le-a respins ca fiind echivalente cu capitularea.

Moscova controlează acum aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, inclusiv peninsula Crimeea din sud, pe care a anexat-o ilegal în 2014.

Zelenski s-a aflat duminică la Vatican, unde a avut o întâlnire privată cu Papa Leon I după slujba de inaugurare a noului pontif. De asemenea, a avut o întâlnire scurtă cu vicepreședintele american JD Vance la Roma.

Liderul ucrainean a declarat că au discutat despre delegația „de nivel scăzut” trimisă de Putin în Turcia, „nevoia de sancțiuni împotriva Rusiei” și despre cum să se realizeze pacea.


Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG