Actualizare ora 19:45 - Primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, susţine că interdicţia de intrare în România şi în spaţiul Schengen impusă împotriva sa reprezintă o „răfuială politică din partea Maiei Sandu și a regimului PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate, aflat la guvernare - n.r.), care nu au rezultate la nivel de țară și inventează tot felul de tertipuri pentru a se menține la guvernare”.
„Iată că au ajuns să bată cu pumnul în masă şi cu piciorul în podea şi să roage personal ca să fiu blocat într-o formulă sau alta. Asta se întâmplă de o perioadă mai lungă de timp”, a declarat Ion Ceban.
Actualizare ora 16:30 - MAE român revine și precizează că „măsura este o interdicție de acces în spațiul Schengen.”
Știrea inițială
În „precizarea de presă” din 9 iulie, venită după ce presa din Moldova a publicat informații contradictorii pe această temă, ministerul spune că interdicția a fost aplicată și în cazul altor doi cetățeni ai R. Moldova, pe care însă nu îi numește.
„Decizia este de resortul instituțiilor competente din România, în conformitate cu reglementările în vigoare în materie”, se arată în anunțul diplomației de la București, care nu precizează pe cât timp va fi valabilă interdicția.
Ion Ceban nu a reacționat imediat.
Presa de la Chișinău a anunțat despre interdicție inițial pe surse și a scris că aceasta ar fi valabilă pentru întreg spațiul Schengen și că ar fi fost aplicată pentru un termen de 5 ani.
Unele ziare au scris că interdicția ar fi fost luată la nivelul UE.
O sursă de la Bruxelles a declarat însă Europei Libere că interdicția aparține „numai României”.
Într-o postare pe rețele, Ion Chicu, politician apropiat lui Ceban, a părut să sugereze că interdicția românească ar fi fost luată la comanda puterii de la Chișinău.
Ceban este președintele partidului Mișcarea Alternativa Națională, creat la finalul anului 2022.
El este acuzat des de politicienii puterii de la Chișinău și de presă că ar avea simpatii proruse.
Potrivit unui comunicat al guvernului SUA din octombrie 2022, formațiunea MAN ar fi primit ajutor de la consilieri politici apropiați guvernului rus.
Afirmațiile au fost respinse de Ceban și de membri ai partidului său.
Sancțiuni UE pentru anturajul lui Șor
Anunțul interdicției de intrare în România pentru Ceban vine la scurt timp după ce tot miercuri, 9 iulie, ambasadorii statelor membre ale UE au adoptat decizia de sancționare a mai multor politicieni pro-ruși din R. Moldova, lideri ai partidelor care formează blocul Victoria, condus de oligarhul fugar, aflat la Moscova, Ilan Șor.
În document se regăsesc mai multe nume de politicieni proruși. Unii au fost deja condamnați de justiția moldoveană la ani de închisoare cu executare.
Decizia ar urma să fie confirmată la reuniunea miniștrilor de externe a statelor membre UE, planificată pentru 15 iulie.
Este vorba în special de parlamentarii condamnați recent la închisoare cu executare pentru finanțare ilegală a partidelor, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, alături de politicieni precum Victoria Furtună și Alexei Lungi, ultimii doi fiind recent în România.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI