Linkuri accesibilitate

Premierul canadian Mark Carney, la Casa Albă: Canada nu va fi „niciodată” de vânzare


Premierul canadian Mark Carney a fost primit marți la Casa Albă, în Biroul Oval, de președintele SUA, Donald Trump.
Premierul canadian Mark Carney a fost primit marți la Casa Albă, în Biroul Oval, de președintele SUA, Donald Trump.

Premierul canadian Mark Carney, aflat în vizită la Casa Albă, a spus în Biroul Oval că relația comercială cu SUA este foarte importantă pentru ambele părți. El a ales cu grijă când să intervină în discuție, lăsându-l adesea pe președintele SUA, Donald Trump, să vorbească pe diverse subiecte.

Mark Carney a intervenit doar de două ori atunci când s-au făcut comentarii despre discuția Canada, ca al 51-lea stat al SUA.

„Cu respect, opinia canadienilor cu privire la acest lucru nu se va schimba în ceea ce privește cel de-al 51-lea stat”, a spus el spre sfârșitul sesiunii foto din Biroul Oval, transmite CBS.

De asemenea, el a ales un moment pentru a-i reaminti președintelui american cât de importantă este relația comercială pentru ambele părți.

„Suntem cel mai mare client al Statelor Unite, în totalitatea tuturor bunurilor”, a spus el.

Carney a spus că va exista o „discuție mai amplă” despre renegocierea unui acord comercial.

„Sunt implicate forțe mult mai mari”, a spus el.

Trump a numit-o o conversație foarte prietenoasă și nu ca „explozia” pe care a avut-o cu „altcineva”, o referire voalată la infama sa ceartă din Biroul Oval cu Zelenski din 28 februarie.

Trump și Carney au căzut de acord că nu sunt de acord

Trump și Carney au abordat cea mai toxică problemă dintre ei: dorința președintelui SUA de a anexa Canada. Trump a fost întrebat cât de serios este atunci când spune despre Canada că ar putea fi al 51-lea stat al Statelor Unite.

Trump pare să recunoască faptul că există puțin interes din partea Canadei în a adera la SUA.

„E nevoie de doi pentru a dansa tango”, a spus Trump. „Nu vom discuta despre asta decât dacă cineva dorește.”

Cu toate acestea, președintele american a spus că el crede că ar fi cel mai bine pentru Canada și a spus că, în calitate de dezvoltator imobiliar, când vede harta fără graniță se gândește: „Așa trebuia să fie”.

Carney a intervenit, spunând că în domeniul imobiliar există „unele locuri care nu sunt niciodată de vânzare”.

„Niciodată să nu spui niciodată”, a glumit Trump, după care a vorbit pe larg despre cât de grozavă ar fi țara, dacă ar fi unită, referindu-se la Canada ca la un bun imobiliar remarcabil: „În timp, vom vedea ce se întâmplă”.

Trump a spus că „a fost cel mai grozav lucru care i s-a întâmplat” lui Carney, o aluzie la cât de mult au fost influențate alegerile canadiene de războiul comercial din SUA.

Acordul de liber schimb negociat între SUA, Canada și Mexic, sub semnul întrebării. Baza pentru un nou acord?

Trump a spus că acordul de liber schimb negociat între SUA, Canada și Mexic în timpul primei sale administrații (CUSMA) nu este mort dar trebuie să devină mai eficient și mai profitabil pentru SUA.

„A fost de fapt foarte eficientă și este încă foarte eficientă. Dar oamenii trebuie să o respecte”, a spus el despre acordul de liber schimb negociat între SUA, Canada și Mexic în timpul primei sale administrații.

Întrebat dacă acordul - care urmează să fie reînnoit în 2026, Trump a spus că nici măcar nu știe „dacă mai este necesar”.

„E în regulă. E acolo. E bun. Îl folosim pentru anumite lucruri”, a spus Trump despre acord. „Este o afacere bună pentru toată lumea”, a continuat el.

Carney a declarat că acordul este „baza unei negocieri mai ample”, adăugând că anumite părți ale acestuia s-ar putea schimba și că alte elemente ar putea fi adăugate în timpul unei potențiale renegocieri.

„O parte din modul în care ați aplicat aceste tarife a profitat de aspectele existente ale [CUSMA]”, a spus Carney, întorcându-se către Trump. „Așadar, va trebui să se schimbe.”

Peste 1 trilion de dolari în comerțul bilateral dintre Canada și SUA trece prin CUSMA. Până marți, nu era clar dacă Trump considera că acordul funcționează.

Necunoscuta înainte de întâlnirea de la Casa Albă era cum ar putea Canada și SUA să controleze atât de multe aspecte diferite ale războiului comercial și să găsească o modalitate de a relua negocierile.

CUSMA ar oferi negocierilor comerciale o structură necesară și ar oferi ambelor părți o schiță a ceea ce ar putea arăta un eventual acord.

Trump a fost întrebat ce concesie principală dorește de la Canada.

„Prietenie”, a răspuns președintele.

Când jurnaliștii au subliniat că nu este o concesie, Trump a spus: „Vreau doar să fiu prieten cu Canada”.

Trump îl copleșește cu laude pe Carney

Președintele SUA l-a copleșit cu laude pe premierul canadian Mark Carney în timp ce se așezau în Biroul Oval.

El i-a atribuit lui Carney una dintre cele mai mari reveniri din istoria politică.

„Canada a ales o persoană foarte talentată, o persoană bună”, a spus Trump. „Ați avut o cursă cu adevărat grozavă. Am urmărit dezbaterea.”

Trump a recunoscut că vor exista conversații dificile, dar a minimalizat acest aspect. A început prin a se lăuda cu toate noile ornamente aurii din Biroul Oval.

Carney, la rândul său, l-a numit pe Trump un președinte „transformator” și a spus că dorește să găsească modalități de a colabora.

„Am mult respect pentru acest om”, a spus Trump. „Vom fi prieteni cu Canada. Canada este un loc foarte special pentru mine. Iubesc Canada.”

În schimb, despre predecesorul său, Justin Trudeau, Trump a spus că nu a fost niciodată un fan al său și nici de fostul ministru al comerțului internațional și finanțelor Chrystia Freeland, care a condus negocierile privind CUSMA, și la care nu s-a referit cu nume ci ca la „o femeie”.

„A fost o persoană groaznică”, a spus Trump, care anterior a numit-o toxică.

Carney a candidat împotriva lui Freeland la conducerea Partidului Liberal și este nașul unuia dintre copiii ei.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG