Crescută în Salt Lake City, Utah, în anii 1950 și 1960, Mary Dickson a fost printre milioanele de școlari americani cărora li s-a predat să „se ascundă și să se protejeze” în cazul unui război nuclear.
„Îmi amintesc că mă gândeam: «Asta nu ne va salva de o bombă»”, a declarat ea pentru CNN. La acea vreme, Dickson nu știa că în statul vecin Nevada erau detonate arme nucleare, în cadrul testelor efectuate de SUA. Locuia în direcția în care bătea vânt - direcție în care se răspândea o mare parte din norul radioactiv rezultat în urma testelor atmosferice.
Spune că a suferit de cancer tiroidian; sora ei mai mare a murit de lupus la 40 de ani; sora ei mai mică a aflat recent că cancerul intestinal i s-a răspândit în alte părți ale corpului; și nepoatele ei au, de asemenea, probleme de sănătate.
Dickson spune că a numărat odată 54 de persoane din perimetrul în care a copilărit, format din cinci blocuri, care au suferit de cancer, boli autoimune, malformații congenitale sau avorturi spontane.
Nu este clar ce a cauzat cancerul lor, deoarece este dificil să se atribuie o responsabilitate directă, dar în comunitatea medicală este general acceptat faptul că expunerea la radiații crește riscul de cancer, în funcție de nivelul de expunere.
„Expunerea la radiații crește riscul de a dezvolta cancer: cu cât doza este mai mare, cu atât riscul este mai mare”, afirmă Agenția pentru Protecția Mediului din SUA, citând studii care urmăresc grupuri de persoane expuse la radiații.
În ansamblu, cei care au trăit și au fost expuși în statele din jurul zonei de testare din Nevada, inclusiv Arizona, Nevada, Utah, Oregon, statul Washington și Idaho, au devenit cunoscuți sub numele de „bătuți de vânt”.
„Este devastator”, a spus Dickson, apărătoare a supraviețuitorilor testelor cu arme nucleare din SUA. „Nu pot să vă spun câți prieteni am avut și cancerul lor a revenit... Daunele psihologice nu dispar. Îți petreci restul vieții îngrijorându-te că fiecare umflătură, fiecare durere (înseamnă) că a revenit.”
„Războiul Rece nu s-a terminat niciodată pentru noi”, a adăugat ea. „Încă trăim cu efectele lui.”
Opt decenii nucleare
Era nucleară a început acum 80 de ani, când Statele Unite au aruncat două bombe atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Bombele au ucis instantaneu aproximativ 110.000 de oameni și au contribuit la declanșarea cursei înarmărilor din perioada Războiului Rece, în care Statele Unite și Uniunea Sovietică, precum și Marea Britanie, Franța și China, s-au grăbit să dezvolte arme nucleare din ce în ce mai puternice.
Au fost făcute peste 2.000 de teste între 1945 și 1996, fiecare stat stabilindu-și propria forță de descurajare nucleară care, în funcție de punctul său de vedere, susține sau subminează securitatea mondială până în prezent.
Și, la fel ca în Japonia, unde sute de mii de oameni au murit din cauza rănilor și a bolilor cauzate de radiații în anii de după 1945, aceste teste nucleare au afectat viețile, sănătatea și terenurile oamenilor care locuiau în apropiere.
Ulterior, India, Pakistanul și Coreea de Nord au efectuat și ele propriile teste, înainte ca o serie de tratate internaționale să limiteze aproape complet această practică. Numai Coreea de Nord a testat arme nucleare în secolul XXI – cel mai recent în 2017.
Teste atmosferice nu au mai avut loc din 1980.
Totuși, „nu este o problemă a trecutului”, a spus Togzhan Kassenova, cercetător non-rezident la Carnegie Endowment for International Peace, care studiază politica nucleară.
Deși aceste arme nucleare au fost detonate acum câteva decenii, „mulți oameni încă plătesc prețul”, a declarat ea pentru CNN.
„Avem aceleași probleme”
Primele puteri nucleare și-au testat bombele în locuri pe care le considerau îndepărtate și slab populate, adesea pe teritoriile pe care le colonizaseră, departe de propriile centre populaționale importante.
„Prioritățile lor (erau) de așa natură încât considerau că testarea era absolut necesară din motive de securitate națională și, dacă iei asta ca pe un adevăr absolut, este foarte ușor să ajungi într-o situație în care răspunsul tău implicit este să o faci”, a declarat pentru CNN Alex Wellerstein, profesor asociat la Institutul de Tehnologie Stevens din New Jersey.
Statele Unite au făcut testele nucleare în principal în Nevada și Insulele Marshall, în centrul Oceanului Pacific; Uniunea Sovietică în Kazahstan și în arhipelagul Novaya Zemlya din Oceanul Arctic; Regatul Unit în Australia și atolul Kiritimati din Pacific, cunoscut anterior sub numele de Insula Crăciunului; Franța în Algeria și Polinezia Franceză; iar China în Lop Nur, o zonă deșertică izolată din provincia Xinjiang, în vestul țării.
Uniunea Sovietică a testat peste 450 de bombe la poligonul său de testare din Semipalatinsk, Kazahstan, între 1949 și 1989, în orașe strict secrete, construite special pentru testele nucleare.
Locuitorii din zonă „nu știau cu adevărat amploarea fenomenului”, a declarat pentru CNN Aigerim Seitenova, expertă în justiție nucleară și egalitate de gen, cofondatoare a Coaliției Qazaq Nuclear Frontline.
„Atât de multe dintre rudele mele au murit înainte de vreme când eram copil și nu înțelegeam de ce mureau la 40 și 50 de ani”, a spus Seitenova, adăugând că ea și mulți membri ai familiei suferă de probleme cronice de sănătate. „La vremea aceea, credeam că se îmbolnăvesc pentru că îmbătrânesc”.
Anii de secretizare a locului de testare au dat naștere la tabu-uri, a spus Seitenova, adăugând că realizarea unui documentar despre impactul intergenerațional al moștenirii nucleare a Kazahstanului asupra femeilor a fost un „proces de vindecare” pentru ea, întrucât a căutat să le redea puterea de acțiune.
Seitenova adaugă că, atunci când filmul a fost tradus în japoneză și proiectat la Hiroshima, acest lucru i-a subliniat faptul că „experiențele poporului kazah nu sunt unice”.
„Avem aceleași povești din Polinezia Franceză din Pacific, Insulele Marshall, Australia”, a spus ea.
„Suntem principalii experți în ceea ce privește impactul umanitar al armelor nucleare”, a adăugat ea, regretând faptul că, în timp ce oamenii de știință din Occident se consideră experți, „cei care au trăit experiențe reale nu sunt întotdeauna luați în serios”.
Este dificil să se înțeleagă impactul complet al testelor nucleare – acesta este atât contestat, cât și greu de cuantificat, având în vedere dificultatea de a atribui problemele de sănătate unei singure cauze și de a evalua consecințele sociale mai largi pentru comunități. Diverse cercetări au încercat să măsoare aceste efecte, producând adesea rezultate care conțin incertitudini majore.
Un studiu realizat de Institutul Național al Cancerului (NCI) în 1997 a estimat că testele nucleare la suprafață efectuate în Nevada între 1951 și 1962 ar fi produs între 11.300 și 212.000 de cazuri noi de cancer tiroidian; o revizuire ulterioară a concluziilor sale a concluzionat că numărul de cazuri suplimentare era probabil la limita inferioară a intervalului.
Studiile efectuate în regiunea din jurul sitului de testare Semipalatinsk au constatat că ratele mortalității prin cancer și ratele mortalității infantile în perioada cea mai intensă a testelor nucleare, între 1949 și 1962, au fost mai mari decât în alte părți ale Kazahstanului.
Kassenova a spus că, atunci când se întoarce în regiune, întâlnește copii care sunt descendenți de a patra sau a cincea generație ai celor care au trăit în acea perioadă și care au probleme de sănătate pe care le atribuie contaminării nucleare.
Un alt studiu al NCI realizat în Insulele Marshall a estimat că între 0,4% și 3,4% din cazurile de cancer în rândul locuitorilor din Marshall care au trăit acolo între 1948 și 1970 ar putea fi cauzate de expunerea la radiații. Această cifră crește la 28% - 69% pentru cele 82 de persoane care locuiau pe atolii Rongelap și Ailinginae, asupra cărora a căzut precipitații radioactive ca zăpada după un test din 1954, denumit Castle Bravo.
Echivalentul a 7.232 de bombe de la Hiroshima
Pe lângă impactul asupra sănătății oamenilor, aceste teste au avut consecințe semnificative asupra mediului. Între 1946 și 1958, SUA au efectuat 67 de teste nucleare cunoscute în Insulele Marshall, cu o putere explozivă totală echivalentă cu 7.232 de bombe de la Hiroshima.
SUA au relocat locuitorii din Insulele Marshall care trăiau pe sau în apropierea atolilor folosiți ca locuri de testare, iar unii dintre ei încă nu s-au întors în patria lor, în ciuda încercărilor din anii 1970 și 1980. Mii de locuitori din Insulele Marshall trăiesc acum în Springdale, Arkansas, unde își păstrează cultura poporului lor, precum și în comunități mai mici din Oklahoma, Kansas și Missouri.
„Am găsit valori foarte ridicate ale unui izotop numit cesiu-137 în alimente, iar acest izotop este similar din punct de vedere chimic cu potasiul”, a spus ea. „Deoarece plantele continuă să preia nutrienți din sol, acestea vor bioacumula.”
Crabii de cocos care trăiesc pe insule „mănâncă multe nuci de cocos, astfel încât echipa a îndreptat un detector de radiații către un crab de cocos, iar acesta ar fi dat valori ridicate”, a spus ea.
„Solul conține o anumită cantitate, nucile de cocos o concentrează și mai mult, iar crabii de cocos o concentrează și mai mult. Același lucru s-ar întâmpla dacă oamenii ar locui pe insula respectivă și ar consuma în mod regulat alimente cultivate local.”
SUA au curățat unele părți ale Insulelor Marshall, iar acolo unde au făcut acest lucru, Hughes a spus că cercetătorii „nu au găsit dovezi de contaminare în prezent”. Dar, în construirea infrastructurii necesare pentru testele nucleare și în eforturile ulterioare de curățare, SUA au distrus vegetația, schimbând ecosistemele locale.
O mare parte din deșeuri a fost aruncată pe atolul Enewetak într-un crater acoperit cu un capac de beton, cunoscut acum sub numele de Runit Dome; Comisia Națională Nucleară a Insulelor Marshall și Organizația Națiunilor Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la siguranța acestuia.
Cinci insule au fost parțial sau complet distruse, iar unele părți ale Insulelor Marshall sunt „încă contaminate” după aproape 70 de ani, a declarat Ivana Nikolić Hughes, membră a unei echipe de cercetare de la Universitatea Columbia care a investigat nivelurile de radiații din această zonă.
Departamentul Energiei al SUA a declarat într-un raport din august 2024 că programele de monitorizare în curs arată că „nu există potențialul creșterii riscurilor pentru sănătatea locuitorilor din atolul Enewatak din cauza condițiilor actuale sau viitoare, având în vedere impactul schimbărilor climatice, inclusiv o ipotetică defecțiune a cupolei Runit”. Departamentul Energiei nu a răspuns încă la solicitarea CNN de a comenta acest subiect.
O evaluare continuă
Pe măsură ce efectele pe termen lung ale testelor nucleare au devenit din ce în ce mai recunoscute, unii „bătuți de vânt” au primit despăgubiri, al căror nivel variază de la un loc la altul.
Insulele Marshall au primit despăgubiri din partea SUA, dar afirmă că acestea sunt nesemnificative în comparație cu amploarea reală a daunelor.
Autoritățile kazahstaneze au inclus 1,2 milioane de persoane în programul lor de despăgubiri, potrivit Institutului Norvegian de Afaceri Internaționale, acordându-le anumite beneficii medicale și financiare.
În SUA, peste 27.000 de persoane afectate de vânt au primit peste 1,3 miliarde de dolari din partea Radiation Exposure Compensation Act (RECA), înființată în 1990. Avocata Mary Dickson spune că este dificil să adune documente vechi de 50 de ani necesare pentru a depune la rândul său o cerere.
Deoarece SUA și-au extins programul de despăgubiri pentru persoanele afectate de radiații în iulie, ea și sora ei mai mică ar fi eligibile pentru despăgubiri din partea guvernului.
Galerie foto | Hiroshima: 80 de ani de când omenirea a făcut cunoștință cu bomba atomică
Între timp, Franța și Marea Britanie au minimizat mult timp impactul programelor lor de teste nucleare. Abia în 2010, Franța a recunoscut legătura dintre testele sale și starea de sănătate precară a algerienilor și polinezienilor francezi expuși la radiații, iar abia în 2021 aproximativ jumătate dintre acești reclamanți au primit despăgubiri.
În timp ce Marea Britanie îndrumă persoanele afectate de testele nucleare să solicite despăgubiri în cadrul unui program general de pensii de război, organizațiile caritabile ale veteranilor continuă să solicite ca foștii militari, precum și copiii și nepoții acestora, să primească despăgubiri specifice. Aceștia susțin că au suferit probleme de sănătate ca urmare a participării lor la operațiunile de testare nucleară ale Marii Britanii.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat pentru CNN că departamentul „se angajează să colaboreze cu veteranii testelor nucleare și să le asculte preocupările” și că sunt în curs de desfășurare lucrări „de analiză a problemelor nerezolvate privind dosarele medicale”.
La optzeci de ani de la utilizarea devastatoare a armelor nucleare în Japonia și la câteva decenii de la perioada cea mai intensă a testelor la suprafață, calculul nuclear al lumii este departe de a fi încheiat.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
