Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat „victoria” asupra Israelului în primul său mesaj adresat publicului de la intrarea în vigoare, în urmă cu două zile, a unui armistițiu mediat de SUA.
Khamenei, în vârstă de 86 de ani, a lipsit în mare parte din atenția publică în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, emitând doar două mesaje video, al doilea pe 19 iunie – despre care se crede că a fost înregistrat într-un buncăr, având în vedere calitatea slabă a producției.
În noul său mesaj video, care a avut o calitate audio vizibil mai bună decât precedentul, Khamenei i-a felicitat pe iranieni pentru ceea ce a descris ca o „victorie asupra falsului regim sionist”, afirmând că Israelul a fost „aproape paralizat și zdrobit sub loviturile republicii islamice”.
Referindu-se la atacurile americane asupra siturilor nucleare iraniene, el a spus că „americanii nu au putut face nimic important” și au acuzat Statele Unite că „exagerează” pagubele pentru a „ascunde adevărul”.
Oficialii americani au vorbit despre „daune monumentale” provocate principalelor instalații nucleare ale Iranului, președintele Donald Trump afirmând că „obliterarea este un termen potrivit” pentru a descrie efectele bombardamentelor americane asupra siturilor.
Deși un raport preliminar al serviciilor secrete americane a pus la îndoială amploarea pagubelor aduse la trei dintre principalele instalații nucleare iraniene, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că bombardamentul american a dus probabil la pagube „foarte semnificative” la uzina de îmbogățire a uraniului de la Fordo, săpată într-un munte din centrul Iranului.
Unii analiști au afirmat că lipsa de vizibilitate a lui Khamenei semnalează o incertitudine fără precedent cu privire la viitorul conducerii Iranului, ceea ce a dus la speculații cu privire la stabilitatea internă a țării și la riscul unor repercusiuni mai ample în Orientul Mijlociu.
Iranul a reușit să răspundă cu atacuri puternice care au ucis peste 20 de persoane, potrivit oficialilor israelieni, dar Israelul a ucis zeci de militari și personal științific, iranieni de rang înalt, atacând totodată multe situri militare importante.
Autoritățile iraniene spun că peste 600 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene. Numărul morților nu a fost verificat independent.
În ciuda numărului mai mare de morți iranieni raportați, liderul suprem iranian - care părea obosit și vorbea uneori cu ezitare - a insistat că Iranul a obținut o victorie asupra Statelor Unite, susținând că americanii s-au alăturat conflictului pentru a ajuta la asigurarea supraviețuirii Israelului.
El a spus că Statele Unite „nu au câștigat nimic din acest război” și a calificat atacul de represalii al Iranului împotriva bazei aeriene Al Udeid din Qatar drept o „palmă dură”.
Khamenei a făcut referire și la apelurile președintelui american Donald Trump la „capitularea necondiționată” a Iranului pe parcursul războiului, spunând că Iranul „nu” se va preda niciodată.
El a spus că cerințele lui Trump arată că „inamicii” Iranului folosesc programele sale nucleare și de rachete drept „scuze” pentru a determina Teheranul să se predea.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI