Eugen Ciurtin avertizează asupra pericolelor asociate practicii scoaterii religiei din Biserică, subliniază necesitatea neutralității Bisericii în politică și evidențiază lipsa unui proces de filtrare și curățare a acestor influențe istorice în societatea românească contemporană.
Principalele idei ale interviului:
1. Folosirea simbolurilor religioase în campaniile electorale actuale este o continuare a unor tradiții care datează din perioada interbelică, când extremismul de dreapta a instrumentalizat religia, adică a folosit politic Biserica dominantă.
2. Societatea românească nu a trecut printr-un proces suficient de curățare și filtrare a acestor conținuturi fasciste și extremiste asociate cu Biserica. Una din cauze este național-comunismul practicat de dictatorul N. Ceaușescu, dărâmătorul de biserici.
3. Trebuie să existe o distincție clară între credința creștină autentică, manifestă prin iubire și milă, și manipularea politică a simbolurilor religioase.
4. Istoria arată că religia a fost folosită în mod abuziv pentru a susține regimuri totalitare și extremiste, iar această problemă trebuie învățată și prevenită.
5. Simboluri precum crucifixul au fost deturnate de către mișcări fasciste, ceea ce este o blasfemie și o deformare a sensului religios autentic.
6. Există riscuri atât pentru societate, cât și pentru Biserică în cazul folosirii politice a simbolurilor religioase.
7. România trebuie să evite repetarea trecutului interbelic, marcat de violență și dictatură, cauzate de legătura dintre extremism și religie.
8. Este necesară o maturizare democratică și culturală care să asigure respectul pentru pluralism și să prevină manipularea religiei în politică.
VIDEO
Europa Liberă: Suntem în plină campanie electorală și asistăm la un abuz de simboluri religioase. Ce putem înțelege din folosirea Bibliei, ce putem înțelege din folosirea expresiei „Nihil Sine Deo” în varianta românească „Nimic fără Dumnezeu”, ce impact au ele asupra societății?
Eugen Ciurtin: Prima observație este aglomerarea de epoci, colmatarea de memorii – de memorie istorică și de prezent – în care ne aflăm. Pentru a răspunde concret la întrebarea cu privire la simbolurile religioase folosite într-o campanie electorală de importanță maximă pentru noi toți, aș observa că avem o continuitate, cel puțin de la dictatura regală a lui Carol al II-lea – ceea ce înseamnă de la momentul infectării spațiului public cu extremismul de dreapta al Legiunii (Arhanghelului Mihail – n.r.), al Gărzii de Fier și al celorlalte fascisme ambientale din anii ’30, începute la începutul anilor ’20.
Avem, de atunci încoace, tot felul de aluviuni, de colmatări, de refluări și, inevitabil, de un cor foarte afon de întoarceri ale tuturor refulaților. Cu alte cuvinte, folosirea de astăzi a unor simboluri religioase nu este exclusiv intenția, descoperirea sau practica unor agenți – inclusiv electorali în sensul pur – contemporani și nefiltrarea riscurilor pe care abuzul asupra unei idei moderate în câmpul jocului democratic l-a pricinuit încă din anii ’30 încoace.
Toate aceste epoci, într-un fel, își întind umbra, dacă nu chiar genealogii directe, asupra contemporaneității celei mai stricte. Trăim o zi de astăzi, dar această zi este învecinată în discursul public, cu mari spectre, cu mari strigoi istorici, cu mari aluviuni.
Am colmatat, într-un fel, am supraîncărcat momentul contemporan pentru că nu ne-am făcut datoria de societate suficient pentru a drena ceea ce era de drenat și de a curăța ce era de curățat. Nu am făcut un examen de societate care să pulverizeze ideea că societatea românească contemporană mai are cum să preia conținuturi fasciste interbelice, că mai este cu putință să asociezi o religie sau alta cu conținuturi politice extremiste.
Nu ne-am făcut complet datoria de a elimina ceea ce era fals în posteritatea comunismului în primii ani ‘ 90, în anii 2000 și până astăzi în a elimina complet ideea de religie din spațiul politic.
Europa Liberă: Trebuie să eliminăm complet ideea de religie?
Eugen Ciurtin: Nu, tocmai nu. Libertatea religioasă este garantată de Constituție și de apartenența la Uniunea Europeană. Dar n-am corectat faptul că din ‘48 până în ‘89 am avut o răstălmăcire completă a uzului (religiei - n.r.) și am ajuns la abuzuri din anii ‘90. Comunismul a interzis credința, post-comunismul a supralicitat-o.
N-am povestit niciodată – dacă îmi permiteți – un episod pe care l-am trăit în ‘94, în primul an de studenție la Facultatea de Filozofie a Universității București, unde era o efervescență intelectuală suficient de notabilă ca să atragă adolescenți care se regăsesc astăzi aproape pe întregul spectru ideologic, politic, social și așa mai departe, în țară sau oriunde în Europa sau în lume și, evident, și în versiuni combinate.
Citind deja „Jurnalul unui pseudofilozof” al lui Arșavir Acterian, am aflat că, în chiar aula Rectoratului, la Facultatea de Drept, unde era pe atunci Facultatea de Filozofie, avea să conferențieze Arșavir Acterian.
Arșavir Acterian a fost nu chiar la fel de legionar ca fratele lui, Haig Acterian, colegul lui Eliade, dar, cu siguranță, mult mai puțin democrat decât sora lui, Jeni Acterian, al cărei jurnal avea să-l toaleteze și editeze.
Ei bine, apare acest bonom aproape octogenar și ține o conferință adulată de o parte din ceea ce era pe atunci ASCOR (Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români), de redescoperire a religiozității ortodoxe, și nu doar ortodoxe, în spațiul public românesc, la începutul tranziției democratice. Era o pledoarie, era o conferință despre foarte miticul interbelic românesc, în care nu exista niciun fel de asociere cu dezastrul în care generația lui - prin cei pe care chiar îi menționa - l-a pricinuit sau au contribuit la el, l-a îndrăgit, l-a sprijinit în atâtea feluri.
Haig Acterian a fost poet, scriitor, regizor și om de teatru român de origine armeană. A fost membru al Mișcării Legionare și, în perioada Guvernului Legionar(septembrie 1940-februarie 1941), director al Teatrului Național București. A murit pe frontul de Est, trimis după ce a fost întemnițat ca urmare a înăbușirii Rebelunii Legionare din 1941 de către generalul și conducător al statului, Ion Antonescu.
Prin urmare, vedeai deja și eram captivi cu toții.
Noi am debutat cu un minus în acest proces de democratizare din punctul de vedere al uzului și abuzului religie.
Faptul că, în 1924, respectiv în 1927, în lunga campanie din anul 1937, Garda de Fier, Legiunea Arhanghelului Mihail au instrumentat creștinismul ortodox cu atâta putere și cu atâtea consecințe, inclusiv la nivelul clerului, că religiozitatea post-Maglavit din România anilor ’30 a fost atât de influențată de versiuni de extremă dreaptă religioasă. Aceasta demonstrează că, precum toate celelalte valori ale unei societăți, nici religia nu este imună la contrafacere, la manipulare, la lipsă completă de expertiză, la aruncarea în hău, la asocieri stereotipe și la slogane.
Fenomenul Maglavit a fost un eveniment religios și social major din România interbelică. În vara anului 1935, ciobanul Petrache Lupu din satul Maglavit, județul Dolj, a declarat că i s-a arătat Dumnezeu. Vestea s-a răspândit rapid, atrăgând milioane de pelerini din întreaga țară, care căutau vindecare și speranță în vremuri dificile. Legionarii au instrumentalizat fenomenul Maglavit în anii 1935-1938, folosind pelerinajul masiv și mesajele religioase transmise de ciobanul Petrache Lupu pentru a-și legitima ideologia și a-și extinde influența în societatea românească. Ei au înființat la Maglavit o „Casă verde” și au susținut că viziunea lui Lupu confirma mesajele lor mistice și religioase, promovate de peste un deceniu.
Eugen Ciurtin: Arșavir Acterian care, intelectual, era mai mult decât modest, care nu făcuse nimic toată viața, dar aderase la Legiune împreună cu toți foștii prieteni, a câștigat un spectru foarte larg în dezbaterea publică, ceea ce mi se pare cel mai împovărător.
Religia a fost implicată în toate formele manipulative, câștigând procente electorale și desfigurând ceea ce reprezenta un centru democratic, în care astfel de valori nu pot fi implicate fără a fi filtrate pentru că, altminteri, oricine își poate asocia unei postări, unei apariții publice sau unui mesaj de orice tip își poate asocia o Biblie. Religia poate fi falsificată - iată această descoperire a modernității la care nu avem toți anticorpii necesari, iar fiecare generație trebuind să să învețe unde și cât de gravă a fost această problemă.
Așa cum au existat versiuni de explicație religioasă a lumii, făcută cu instrumente perfect non-religioase, adică ideologii, fapt care a încurcat toate borcanele și a dus la bolșevism, la nazism.
Europa Liberă: Avem simboluri care au traversat epoci? Ne dați câteva exemple de simboluri care au traversat epoci și care, de exemplu au fost folosite la fel în perioada interbelică cum sunt folosite astăzi?
Eugen Ciurtin: Într-un fel și grilajul misticoido-nihilist al Gărzii de Fier este o asamblare de cruci, ceea ce este o blasfemie totală. Este o scoatere din context a ideii de crucifix, care este foarte tulburătoare pentru cei care care urmăresc, de fapt, fenomenul.
Religia nu este ceva atât de spontan și de imediat și în gestiunea fiecăruia – aceasta este doar impresia unei modernități care și-a pierdut busolele. Oricare dintre cultele contemporane din România ar putea să-și ia religia înapoi, ba chiar ar fi necesar dat fiind felul în care au folosit-o (politicienii - n.r.).
Europa Liberă: Chiar ar putea să și-o ia?
Eugen Ciurtin: Cu siguranță că ar putea.
Europa Liberă: Care ar fi riscurile istorice ale transferurilor simbolurilor religioase în propaganda electorală? Riscuri, pe de-o parte din partea societății și, pe de cealaltă parte, din partea Bisericilor. Ce pierde Biserica și ce câștigă societatea sau ce câștigă Biserica și ce pierde societatea?
Eugen Ciurtin: Un caz extraordinar de neliniștitor. Eu nu pot face observație decât dinspre istoria religiilor. Trebuie să obții și să păstrezi un fel de neutralitate, cel puțin ca Elveția în Al Doilea Război Mondial, observând aceste lucruri.
Prin urmare, n-am să spun și n-am spus niciodată nimic care să se suprapună cumva peste autoritate - există autoritate religioasă, dogmatică, ritualică, artistică, pentru că nu pictezi oricum o icoană. Această autoritate este aruncată în aer de forme de paramodernitate care sunt foarte apropiate, dar sunt tangente cu forme de fascism în care conținutul religios propriu-zis este vidat. Forma ca atare care poate să fie parastasul, de pildă, sau pomenirea.
Europa Liberă: Ne gândim la parastasul de la Tâncăbești?
Eugen Ciurtin: La parastasul liderului fascist interbelic, pe care o parte din actorii electorali, din ultima jumătate de an, au normalizat-o, i-au adresat elogii și au reprezentat cumva acel mare hău în care s-a dus interbelicul românesc ca pe adevărata românitate, ca pe adevăratul patriotism.
Este o infamie totală și orice om care știe, în căsuța lui, că trebuie să-și gospodărească prezentul, uitându-se un pic și de unde vine, va respinge aceste lucruri. Fascismul nu au dus nicăieri decât la rău. Nu au dus decât la o guvernare legionară antonesciană cu stat național-legionar, care a fost una din cele mai sinistre perioade din istoria românilor, a dus apoi la dictatura antonesciană, cu participarea românească la Holocaust. Trebuie să reamintim aceste lucruri, pentru că sunt exact cele care se văd în în felul în care își permite oricine să se asocieze cu o cruce, cu o Biblie, cu un act de pomenire, explică lipsa de filtru pe care noi o trăim pentru că n-am făcut deliminarea acestor simboluri fasciste, de pildă, de cele religioase.
Avem o lege ( OUG 31/2002 de interzicere a folosirii simbolurilor naziste - n.r.) , dacă legea aceea ar fi funcționat ca într-o traducere germană. Sunt mii de site-uri, literalmente sunt mii și sunt câteva sute care sunt mai proeminente.
Sunt cercetători ai fascismului românesc și ai recrudescenței, ai revenirii extremei drepte după anii ‘90, care au indicat aceste lucru. Acele lucruri n-ar mai trebui să mai existe. Este ca și cum sistemul excretor al unei societăți nu funcționează și ține loc de sistem circulator sau de sistem nervos. Asta nu merge! Vom claca cu toți.
Faptul că își permite un arhiepiscop să numească Mesia (Înalt Prea Sfântul Teodosie al Tomisului l-a numit pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu Mesia) un candidat la președinție - indiferent pe cine este - este o blasfemie impunătoare. Înseamnă că ceva s-a dereglat total și în acea direcție nu mai e niciun fel de cale.
De ce spun că este foarte grav? Pentru că idolatrizarea dinspre o voce religioasă a unui personaj politic este foarte gravă. Parlamentul nu este un ansamblu de mănăstiri, este o luptă politică acolo, este pentru administrare a unui stat, sunt niște valori civice, este democrație.
Democrația nu funcționează cu ideea de Mesia, care este profund religioasă, și care, din punctul de vedere al creștinismului ortodox și al tuturor creștinismelor, s-a întâmplat deja - (Mesia) este unul singur și este Isus. Nu putem să umblăm la acest lucru nici măcar dacă suntem analfabeți religios, cu atât mai puțin dacă reprezentăm o arhiepiscopie. Adică acest lucru este calomnios, defăimător și totalmente greșit. Cum să ajungem la asemenea prostie și la asemenea nemernicii?
Or, nu e vorba doar de unul sau altul care ar putea să fie un Mesia politic. Democrațiile, când au mers pe mesianisme politice, când s-au alienat către religii politice, când au sprijinit forme de autarhie sau chiar direct de dictatură, de totalitarism, nu au făcut decât să închidă jocul democratic. Democrațiile nu au de ce să preia exact elementele religioase, care nu pot fi decât religioase.
Europa Liberă: Așadar, religia n-are ce să caute în politică, în niciun caz în campaniile electorale.
Eugen Ciurtin: Felul în care își normează o societate aceste lucruri este foarte diferit de la societatea românească la societățile europene mult mai exersate în raportul religie-politic (dictatura comunistă, atee, nu permitea niciun fel de dezbatere legată de creștinism în spațiul public și cu atât mai puțin în mediile politice, dominate de partidul unic n.r.).
Una e situația în Franța, cu totul alta între protestanții și catolicii germani și cu totul alta în Statele Unite, unde discursul bisericilor evanghelice pro-Trump, actualul președinte american, inclusiv cu includerea programului electoral, inclusiv cu acceleraționismul, într-o versiune de mântuire colectivă derivată din neoprotestantisme, este cu totul altceva.
Se bazează acolo pe rădăcinile protestante ale Statelor Unite și s-ar putea explica mult mai bine.
Dar noi am avut simfonia (relația de colaborare/ îngemănare dintre stat și Biserică din Imperiul Bizantin în primul mileniu de creștism european n.r.), dar am avut și gestionarea acestor reguli, pe vremea când România era sau începea să fie în Europa (Cel care a susținut fervent înființarea Facultății de Teologie de la Universitatea București a fost catolicul Carol I. România a devenit însă Patriarhie în a doua generație a dinastiei, în 1925, după Încoronarea Suveranilor României unite, Ferdinand și Maria. Până atunci, Bisericile românești erau conduse de Mitropolii n.r.). De aceea n-aș spune deloc că pierdem direcția europeană, direcția euroatlantică, dacă reglăm relația dintre apartenența noastră la Europa cu Biserica; (dacă nu facem asta n.r.), în fapt ne pierdem pe noi.
Europa nu e ceva în afara noastră. Putem vorbi aceleași limbi în modul exact, identic, agreabil și satisfăcător pregătit, precum în orice capitală europeană. Am asimilat asta, nu mai este un deziderat. Nu exista Uniunea Europeană la 1859, dar deveneam deja europeni.
Europa Liberă: Care este efectul pe care îl vor avea acest apel excesiv la simbolurile religioase?
Eugen Ciurtin: Pornind de la abuzul asupra unor simboluri religioase de către oricine interesat în campanii electorale, putem ajunge repede la evidența că este o mișcare, până la urmă nihilistă, este suicidară și este contra, nu a unei Europe sau NATO exterioare nouă, ci este contra noastră.
Lucrurile astea s-au întâmplat în urmă cu 17-18 ani, în urmă cu 20 de ani, în urmă cu 150 de ani, iar noi încă nu le-am asimilat ca atare și, în niciun caz, nu le-am filtrat. Ce trebuia să filtrăm în 1938, n-am filtrat, ce trebuia să filtrăm în 1945, n-am putut, România a fost ocupată de trupele sovietice, ce a fost în 1947, 1954 a fost și mai rău, era dictatură, și atunci am căzut și mai rău, în mai rău.
Istoria României, din punctul ăsta de vedere, este o cavalcadă de puncte opt (Punctul 8 din Proclamația de la Timișoara vorbea de excluderea liderilor Partidului Comunist din administrație și conducerea țării pentru o perioadă - n.r.) Ar trebui cam o dată la 20 de ani sau la 40 de ani să aplicăm câte un punct opt. Câteodată e vorba de securiști, de membri PCR, altă dată e vorba de legionari. Dar noi n-am făcut filtrul ăsta, zburdăm cu toții în aceeași oală și îi ducem pe toți - îi avem între electori și sunt semenii noștri și trebuie să ne îngrijim ca să înțelegem, ca să avem un o minimă aderare la regulile jocului ăstuia, acesta este cel mai modest lucru care se poate.
„Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (...)".Sursa: Punctul 8, Proclamația de la Timișoara
Europa Liberă: M-aș duce mai în spate, m-aș duce la Vlad Țepeș, la Ștefan cel Mare, la folosirea lor. Da, sunt niște figuri istorice medievale, implicit religioase, nu au legătură cu perioada interbelică. Au devenit din nou active în campania electorală și în precampania electorală. Încearcă să ne definească ca nație.
Eugen Ciurtin: Da, cu siguranță că avem un canon al idei de român care include astfel de figuri. Dar oricine s-a apropiat de epoca lor de secol XVI, secol XVII este foarte conștient că faci un transplant. E ca și cum ai lua de la o formă de om și de român, mai ales în spațiul public, ai lua niște organe care nu pot fi transplantate. Nu transplantezi un lucru premodern în modernitatea târzie fără să ai niște rezerve. Trebuie unități egale.
Vlad Țepeș, de pildă, este mai colmatat decât orice alt personaj aș putea să numesc. Dacă citești, de pildă, o carte monografie precum a lui Ștefan Andreescu despre Vlad Țepeș, îți dai seama că exact portretul unui Vlad Țepeș a colmatat toate epocile.
Nu mai este despre el, este despre ce credeau Bălcescu, Hașdeu sau Odobescu, apoi despre ce credea Iorga.
Noi trebuie să avem un pic de modestie și un pic de noblețe a distanței. Nu-l iei de guler cum a luat un anumit candidat la președinție, un coleg de parlament, și-l duci și-l pui să vorbească pentru tine. Sunt figuri mute, dar ele sunt încărcate cu toată vorbăria din jurul lor și nu sunt folosite decât ca device-uri retorice, ca legitimare, iar ele nu pot propune altceva decât un vid. Ele nu pot să țină loc nici de program economic, nici de program geopolitic, în nici de program cultural - în niciun caz de program cultural - sau academic.
Europa Liberă: Ne bazăm identitatea națională pe simboluri religioase?
Eugen Ciurtin: Cu siguranță că da, în foarte mare parte. Pledoaria mea nu e decât pentru o formă de moderație și de centru. Religiile n-au absolut nicio problemă, nu ele-s de vină, nu putem fără ele, au spus-o atâtea milenii de civilizații atât de diferite. Sunt o expresie cognitivă majoră a raportului nostru la lume, a reprezentării și asimilării universului, în toate privințele. Nu este în ordine ca cineva să spună că religia este rea pentru că, în general, când se spune asta, se procedează la un devastator reducționism – totul trebuie să încapă într-un degetar. Religia este enorm de imensă în instituții, în practici, în schimbări, în agiornamentul pe care îl practică la un moment sau altul.
Nu religiile sunt o problemă. În plus, ele sunt instituționalizate. Asta este stupefiant să vezi la cei care practică o astfel de discuție despre religie - e ca și cum n-ar exista patriarhi, n-ar exista sfinți părinți, n-ar exista biblioteci, n-ar exista mănăstiri. E drept, există și mănăstiri în care încă s-a cântat „Sfânta tinerețe legionară”.
Cine are primul de pierdut dintr-o astfel de narațiune este chiar creștinul ortodox. Cine are în același timp primul de pierdut este exercițiul democratic. Și apoi, noi toți, pentru că folosim pur și simplu ceva în loc de altceva. Sunt macroinstituții care, ca toate instituțiile, într-o democrație, trebuie să reziste.
De pildă, în cazul Bisericii Ortodoxe, ideea de divorț intern e anihilată din start, nu există așa ceva. Biserica Ortodoxă trebuie să rămână unită. Nu există divorț pentru ea. Or, există exemplele cu Arhiepiscopul Tomisului (Arhiepiscopul Tomisului l-a promovat pe Călin Georgescu la președinție și a avut un discurs prorus - n.r.) sau la Oradea (preotul Ciprian Mega a fost dat afara din biserică pentru că este prorus - n.r.) care arată inevitabil că există curente, există apropieri de o altă biserică sau alta - în cazul ăsta, cea rusă, care este completamente subordonată proiectului politic și proiectului dictatorial al lui Putin.
În momentul în care sfințești bombe nucleare, în momentul în care trimiți la război tineri ruși care mor pentru un exces de violență dictat de o viziune geopolitică în care Rusia ar fi o mare civilizație, ceea ce e discutabil, atunci tu ai pus în umbră orice conținut religios și ai pus Biserica în continuarea unui proiect politic totalitar fascist.
Europa Liberă: Înțeleg că Biserica ar trebui să găsească formula să nu se ajungă la divorț nici mic, nici mare, să-și găsească puterea de a-i atrage înapoi pe toți.
Eugen Ciurtin: Cu siguranță, așa cum noi trebuie să-i atragem pe ceilalți într-o versiune de istorie românească în care să primeze realismul. Poate să fie foarte confortabil să fie român, dar se ajunge greu la asta.
Europa Liberă: Ce înseamnă să fii român?
Eugen Ciurtin: Este tocmai cetățenia românească contemporană care ar trebui să-și găsească un model de istorie națională în care să nu se simtă completamente anulată din prezent și să retrăiască niște mituri care îi care îi consumă pe cetățenii ei fără să le ofere nimic.
Europa Liberă: Oferta politică, cel puțin dintr-un spectru, e că a fi bun român înseamnă a fi ca înaintașii noștri, a te raporta la simboluri religioase, a vrea să te întorci într-un trecut indecis, undeva departe. Cam asta este oferta politică.
Eugen Ciurtin: Asta înseamnă. Oferta aceasta era și pe vremea lui George Enescu și, cu toate astea, el, care era un ins de o pudoare extremă, n-a îndrăznit să afișeze conținuturi personale în prezența publică, erau interiorizate și asimilate mai mult decât poate în cazul oricărui alt contemporan și a avut puterea să își apere toți colegii, prietenii și chiar să intervină.
Merită întotdeauna reamintit, mai ales într-un ceas mai greu, să-i apere pe evrei, pe romi, nu doar pentru că erau excepțional muzicanți și unii, și alții, ci pentru că aceea era datoria lui democratică.
(După cum Regina Elena și-a făcut datoria de creștin ortodoxă practicantă și a salvat mii de evrei de la deportare, drept care a fost recunoscută ca „Drept al Popoarelor” de către Israel și își are placa comemorativă sub măslinii la Memorialul Yad Vashem de la Ierusalim n.r.)
Este singurul care s-a dus direct Antonescu pentru a-i scoate din pușcării, pentru a-i bloca să ajungă la Bug. Într-un caz, a fost vorba despre chiar tânărul talentat Matei Socor, din închisoarea de comuniști de la Târgu Jiu. Asta era prin 1942. Evident că românul este extraordinar „recunoscător”, președinte al Uniunii Compozitorilor al Republicii Populari Române, Matei Socor, avea să-l dea afară pe Enescu din uniunea pe care o fondase.
Matei Socor a fost un compozitor proletcultist și dirijor român, membru al Academiei Române, din 1952. Socor, armean, a fost încarcerat de legionari pentru că aderase la Partidul Comunist în ilegalitate.
Europa Liberă: Nu putem să găsim niște atribute pe care să le punem bunului român? Exemplul Enescu ne arată că era un om care ținea la ceilalți oameni, în primul rând?
Eugen Ciurtin: Corespondența păstrată din copilărie atestă aceste lucruri. Dar aceea e o Românie care s-a dus de mult și mai ales de el (România -n.r.) s-a îndepărtat îngrozitor de mult, încât nu avem astăzi pe nimeni între noi care să-i semene.
Europa Liberă: N-avem nici vremurile istorice de atunci.
Eugen Ciurtin: Nu, avem mai multe feluri de Românii care sunt trecutul nostru recent, dar care nu mai funcționează astăzi, și avem o situație de gestionat, care e urgentă, care are toate aceste cauze și are foarte multe cauze recente, inclusiv ale jocului politic. Dar nu avem niciun fel de scuză dacă vom sucombra.
Europa Liberă: M-aș întoarce la Biserică. Biserica trebuie să fie neutră față de politica partinică din societate.
Eugen Ciurtin: Ea este neutră cu acea excepție tomitană.
Europa Liberă: În ceea ce privește relația cu Rusia, asistăm la mai multe manifestări produse în interiorul Bisericii. Am văzut și o atitudine tranșantă a Bisericii în privința preotului Mega de la Oradea.
Eugen Ciurtin: Da, care a fost caterisit.
Europa Liberă: Care a fost caterisit, adică dat afară din Biserică. Cu toate astea, opune rezistență. Da, continuă să facă ceea ce făcea înainte.
Eugen Ciurtin: El a politizat. E un exemplu de politizare completă, suprasaturare cu politic extremist a unei alte meniri a sale. El n-a mai rămas de mult timp preot - campaniile politice, călătoriile la Moscova - e o mare problemă cu călătoriile la această Moscovă, care arată că nu sunt doar zvonuri, că e vorba de o participare directă în această formă de război hibrid pe care noi o vedem mai ales ca război digital, informatic .
Trebuie să le mulțumim, trebuie să avem un gând de recunoștință pentru vecinii noștri ucraineni, că luptă ca să nu fie spulberați. Acest război există din 2014, când a fost anexată Crimeea, există invazia masivă din 2022; acest război are o valoare geopolitică completă. Antrenează decizii și opțiuni – și aici trebuie să optezi, pentru că nu merge s-o scalzi. Așa cum există un patrimoniu enciclopedic de nuanțe, există lucruri unde nu poți să o scalzi. Concetățenii noștri, noi înșine, nu o putem scălda la vot, pe 18 mai.
Europa Liberă: Biserica o poate scălda?
Eugen Ciurtin: Nu pot vorbi, Doamne ferește, în numele unei asemenea instituții, presupunând că e vorba chiar de Biserica Ortodoxă Română, de Biserica Catolică, nici Greco-Catolică, nici Romano-Catolică, nici de Bisericile evanghelice, nici islamul românesc, nici iudalitatea românească, toate au o contribuție sau alta în baza acestui raport cu societatea democratică.
Au și o legislație foarte clară și o dinamică în care să nu încurajeje extremismul. Adică nu ai cum să încurajezi extremismul, pentru că vandalizări de către Biserici au existat, dar mai ales vandalizarile sinagogilor, cum cum o știm foarte bine. Avem, avem totuși personalități românești secol XIX, cum e Cezar Bolliac - încă în manuale - care dădea foc la sinagogi aici, în centrul Bucureștilor.
Cezar Bolliac a fost unul dintre fruntașii revoluției din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar român.
Evident că trebuie să te delimitezi de astfel de lucruri, dar există o revenire mai sinistră ca niciodată.
Antisemitismul românesc este foarte vechi, este foarte complicat, funcționează foarte bine și fără evrei. Nu-i doar o probă de dezumanizare. Antisemitismul provine și el dintr-o lipsă de examen istoric în general, ca societate.
Într-o societate încă insuficient maturizată sau care nu se bizuie pe pe mari perioade de înflorire și de stabilitate, am rămas la ideea că antisemitismul este treaba evreilor fiindcă pe ei îi amenință.
Nu, este treaba tuturor, este treaba dumneavoastră și a mea, nu trebuie să fii evreu, nu trebuie să fii apropiat de valorile iudaismului. Avem în urmă o cădere în gol - de la politici publice ale guvernului Antonescu, ale guvernului Goga, ale guvernului legionar, iar noi n-am asimilat aceste lucruri. Nu ne-am modernizat suficient, chiar dacă suntem în 2025. Aceasta nu e o problemă a unei părți a societății, nu este o problemă a unora care ar fi majoritari. Este o problemă a tuturor, inclusiv a Bisericilor creștine.
Europa Liberă: Societatea are aceste obligații, dar Biserica? Biserica ar trebui să aibă și aceste obligații de explicare a ceea ce a fost în interiorul ei în perioadele tulburi?
Eugen Ciurtin: Cu cât studiem mai bine mărturiile istorice, ajungem la rezultate destul de clare măcar pentru anul 1937. M-am jucat la un moment dat cu bazele de date. Dacă luăm Revista „Vremea”, de pildă, a fraților Donescu - prietenii lui Cioran, Noica, Eliade - toți în curs de mai mare fascizare în 1937 - ca să vedem ce a pățit Iisus Hristos la București în 1937 este înspăimântător. Este un exercițiu retoric vid care a epuizat de creștinism conținutul creștinismului și l-a înregimentat la o mișcare fascistă de extrema dreaptă, nihilistă și care, în pofida acestei dizarmonii, a avut și are discipoli, printre cei care au același drept de vot ca noi toți.
Europa Liberă: Ce s-a întâmplat mai exact la acel moment?
Eugen Ciurtin: La acel moment, din cauze politice, cu cauze economice, din cauze istorico-religioase - o arată multe studii - o parte a clerului s-a implicat extrem de direct în a face campanie electorală, în a-l asimila, ca figură religioasă, pe căpitanul Zelea Codreanu. S-a ajuns într-un blocaj care a dus, până la urmă, la violența fizică, violența de stradă, la război, la contribuția românească de partea lui Hitler, care ne-a dus în punctul zero al existenței noastre.
Europa Liberă: Practic, după 80 de ani, asistăm la repetarea momentului Isus văduvit de creștinism și folosit politic prin momentul Mesia de la Constanța, provocat de Teodosie.
Eugen Ciurtin: Alături de alte personaje care n-au filtrat asta, care patinează pe aceleași lucruri în materie de neofascism. Dar, știți, evident, nu putem să fim extrem de relaxați, nu putem să avem prea mult umor, nici foarte optimiști nu putem să fim, pentru că nu suntem încă pe 19 mai.
Dar aș vrea să vă relatez un episod simpatic, ca să vedem cum își bagă coada Caragiale în cele mai sinistre lucruri românești. În lagărul de legionari de la Miercurea Ciuc, din 1938, a existat un preot care era legionar, arestat împreună cu Nae Ionescu, cu Mircea Eliade, și care a trădat, i-a trădat la Poliție, la Siguranță, pe camarazi.
Camarazii au aflat. Era un regim semiliber, camarazii circulau, vorbeau între ei. De exemplu, Eliade, aflat undeva la etaj, scria un roman de dragoste, nu era o închisoare foarte strictă. Camarazii închiși la Miercurea Ciuc au ținut să-l dea afară pe trădător. Prin urmare, el a ieșit din lagăr și a ajuns la București la doamna preoteasă care era mai legionară decât el și care a spus: ce-ai făcut, marș înapoi. A luat trenul și a ajuns din nou la Miercurea Ciuc, unde n-a mai fost primit de camarazii lui legionari, prin urmare, a înnoptat cu santinela.
Există un element comic în practic atât de sumbra desfășurare a acestor fascisme, pentru că, în cele din urmă, de la bunul simț comun până la metafizică, ei sunt ridicoli pentru că nu se pricep la nimic, pentru că nu propun nimic și pentru că fantasma asta profund înnegurată a viitorului pe care l-ar putea controla ei, nu va prinde.
Europa Liberă: Despre care „ei” este vorba? Despre politicienii actuali?
Eugen Ciurtin: De ei toți, că lor le place să evoce și strămoșii. Ei se simt bine împreună cu strămoșii, ceea ce este o altă pervertire a ideii de Biserică.
Europa Liberă: Putem să îi definim mai clar pe acești „ei”?
Eugen Ciurtin: Da, cu siguranță. Unul dintre cei doi candidați la președinție la turul doi al alegerilor prezidențiale, mai exact, domnul Simion are întregul profil al unui fascist contemporan.
Europa Liberă: De ce prind poveștile astea? De ce prinde Isus politizat în perioada legionară, de ce prinde Mesia de la Constanța în perioada asta? Ce este greșit aici? De ce ne întoarcem la aceleași narative și ajungem undeva, probabil pe vremea lui Vlad Țepeș sau a lui Ștefan cel Mare?
Eugen Ciurtin: E un ghem de întrebări atât de greu încât nu mi se pare onest decât să spun că nu știu și că, oricum, și dacă aș ști, va trebui să verific încă o dată și poate încă de două ori, că trebuie să compar, că trebuie să mă mai gândesc.
Adică exact lucrurile pe care trebuie să le facă un votant, inclusiv pe 18 mai. S-ar putea ca la seducțiile, la sirenele extremiste de astăzi, să cădem lați. Avem de păstrat un pacient național, România, mult intubat, să-l păstrăm în viață. Vom vedea, după cum se vor curăța și celelalte, dar deocamdată trebuie să rămânem în această, dacă vreți, mediocritate a democrației, în care trebuie să fim previzibili.
Există un orizont de predictibilitate pe care îl are orice animal, orice ființă vie, nu îl putem arunca în aer. Și noi vedem că, deja după primul tur, anumite lucruri încep să alunece în direcții diferite, de la ROBOR până la cancelariile cu care cooperăm în calitate de stat european, cu aceleași drepturi ca orice stat european.
Într-o casă, avem tot soiul de încăperi. Dacă ne punem întrebarea care e cea mai suveranistă dintre ele, în toate avem activități comune de toate tipurile. Numai la toaletă avem un incipient de izolare, de izolaționism suveran. Și-mi închipui că nimeni nu dorește să rămână blocat într-o toaletă pentru restul vieții.
Prin urmare, este foarte simplu să folosim optim ideea de suveranism, dar nu și ideea de izolaționism, pentru că suntem născuți și trăim completamente neizolați, toți trecem prin toți, mai ales într-o epocă pe jumătate digitală, așa încât trebui să optimizăm fiecare în cercul lui cât se poate înainte de a fi cu adevărat prea târziu.
Imnul nostru spune „acum sau niciodată”. Mă pot întoarce la imn. Este și imnul meu.
Este țara noastră, nu este a lui X sau a lui Y. Nu fac ei, extremiștii, mai mult pentru ea. Avem cum să ne apărăm și apărăm ceva care este bun pentru noi toți, așa cum este libera circulație europeană, așa cum este liberul acces la resurse, așa cum sunt drepturile tuturor oamenilor. Toate acestea sunt un patrimoniu comun. Îndrăznesc să sper că nu ni s-a urât cu binele.
Eugen Ciurtin este indianist și istoric al religiilor.
Din 2008, e membru fondator și director al Institutului de Istorie a Religiilor, instituție subordonată Academiei Românie.
A inițiat și organizat primul Congres internațional de Istorie a Religiilor în Europa de Est (București, 2006) și a fost ales în două rânduri membru al bordului European Association for the Study of Religions (2008- 2013), fiind profesor/conferențiar invitat al mai multor universități (École Pratique des Hautes Études, Sorbona, Paris, Sapienza Università di Roma, Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg, Lahore College of Women, Jawaharlal Nehru University, New Delhi, Indian Institute of Technology Mumbai, University of Delhi etc.)
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
