Aflat la cea de-a 27-a ediție, festivalul are loc între 24 august și 21 septembrie 2025. Anul acesta celebrează 70 de ani de la moartea lui George Enescu, compozitor, violonist și dirijor de geniu – care a dus numele României pe cele mai mari scene ale lumii.
Festivalul are ca temă „Aniversări / Celebrations”.
Directorul artistic al festivalului, Cristian Măcelaru, propune o ediție 2025 care reunește lucrări emblematice ale repertoriului clasic, creații contemporane inovatoare, premiere absolute și concerte ale unor opere rare. La festival vor avea loc peste 100 de concerte și vor veni 4.000 de artiști invitați.
„Dorința mea este să creăm un festival unicat nu doar în România, ci un festival unicat în lume, cu cât mai multe lucruri noi și experiențe inovatoare pentru publicul care vine la Festivalul Enescu”, spune Cristian Măcelaru.
În timpul festivalului, artiștii vor interpreta 45 de creații enesciene, zeci de capodopere clasice, lucrări contemporane și premiere absolute.
De asemenea, programul festivalului oferă o panoramă a repertoriului simfonic intrat în canoanele universale:
- Ludwig van Beethoven este omniprezent, cu Missa solemnis, Simfoniile și concertele pentru pian și vioară;
- Gustav Mahler va răsuna prin Simfoniile nr. 2 Învierea și nr. 5, în interpretări semnate de Paavo Järvi cu Orchestra Tonhalle din Zürich și Ivan Fischer cu Budapest Festival Orchestra;
- Publicul va putea asculta: Simfonia nr. 9 de Bruckner, Simfonia fantastică de Berlioz, Șeherazada de Rimski-Korsakov, precum și simfonii de Dvořák, Brahms, Ceaikovski, Rahmaninov, Șostakovici și Prokofiev – Simfonia nr. 1 în re major, op. 25, supranumită Clasica, suita Peer Gynt nr. 1, op. 46 de Edvard Grieg etc.
Atât la Sala Palatului, cât și la Ateneul Român, vor fi interpretate și lucrări emblematice ale secolului XX:
Memorial de Anatol Vieru sau Concertul în Fa major pentru pian și orchestră de George Gershwin, lucrare ce aduce în festival culoarea vibrantă a muzicii americane de secol XX, la granița dintre clasic și jazz.
Nu vor lipsi compoziții consacrate: Igor Stravinski – suita Pasărea de foc, Aram Haciaturian Concertul pentru vioară și orchestră în re minor, Zbigniew Preisner, cu emoționantul Requiem for My Friend, Claude Debussy și Luciano Berio, cu lucrările lor esențiale ce subliniază rafinamentul și modernitatea expresiei muzicale.
De asemenea, programul festivalului cuprinde: Tōru Takemitsu, cu introspectivul Recviem pentru orchestră de coarde, Edward Elgar – Enigma Variations, William Walton – cu lucrarea vocal-simfonică Belshazzar’s Feast, Camille Saint-Saëns – Concertul pentru pian nr. 5 Egipteanul, Paul Constantinescu – Simfonia nr.1 și Jean Sibelius – Simfonia nr. 1.
Spectacole de teatru, operă și balet
La Opera Națională București vor fi spectacole dedicate operei și baletului.
Printre acestea se numără impresionanta operă în concert Fin de partie de György Kurtág, inspirată de piesa lui Samuel Beckett, L’Heure espagnole de Maurice Ravel, prezentată de Orquestra de la Comunitat Valenciana în regia lui Tompa Gábor.
Vor fi și premiere precum cea de pe 14 septembrie, când Lady Macbeth din Mțensk de Dmitri Șostakovici va fi prezentată în premieră în România într-o producție dirijată de Giancarlo Guerrero, cu proiecții multimedia regizate de Carmen Lidia Vidu.
Pe 7 septembrie, la Sala Radio, publicul va putea asista la capodopera mozartiană Flautul fermecat într-o lectură regizată de Romain Gilbert și dirijată de Tarmo Peltokoski.
În această secțiune lirică se înscrie și Daphnis și Chloé, M. 57 de Maurice Ravel – o lucrare de o rară frumusețe orchestrală, interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, cu regie multimedia de Nona Ciobanu și material coregrafic de Gigi Căciuleanu.
În cadrul Seriei de concerte de la miezul nopții de la Ateneul Român, Accademia Bizantina va prezenta, în primă audiție românească, Il trionfo della fama de Francesco Bartolomeo Conti.
De asemenea, tot în seria Concertelor de la miezul nopții vor avea loc reinterpretări baroce, lucrări de Philip Glass și Nirvana reorchestrate, fuziuni cu jazz și muzică tradițională etc.
Festivalul Enescu, o platformă a muzicii de avangardă și contemporane
În anul centenarului Pierre Boulez, la Festivalul Enescu, vor fi interpretate emblematicele Anthèmes 2, Dialogue de l’ombre double, Incises, 12 Notations.
Vor putea fi ascultate și creații ale unor compozitori importanți ai prezentului: Arvo Pärt, Ēriks Ešenvalds, James MacMillan, Mark-Anthony Turnage, Albert Schnelzer, Vlad Maistorovici, Constantin Basica.
Basica semnează una dintre cele mai inovatoare lucrări ale ediției – Ultima piesă, un concert performativ imersiv generat în timp real cu ajutorul inteligenței artificiale și al senzorilor EEG.
Ediția 2025 a Festivalului George Enescu propune o serie impresionantă de lucrări în primă audiție absolută sau în premieră națională:
- Concertul pentru orchestră de Dan Dediu, Niște variațiuni de Aurelian Băcan
- Winter Sonata de Donghoon Shin
- Piese redescoperite din barocul italian și napolitan.
Tot la festival, Muzeul Artei Noi Imersive găzduiește mai multe proiecții care împletesc inovația tehnologică și muzica clasică în cadrul seriei Enescu – JTI Immersive Experience.
Programul cuprinde:
- ONIRIUS, vis coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu pe muzică de Paul Ilea;
- Bach in the Jungle, o călătorie sonoră de la Bach la Piazzolla;
- Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum, recital poetic și vizual creat de Alexandra Silocea;
- Ultima piesă, instalație performativă interactivă.
„Enescu în Control”
Un alt element de noutate din acest an îl reprezintă și seria de concerte „Enescu în Control”, ce se vor desfășura în fiecare seară de miercuri, în cunoscutul Control Club din București.
Aici vor interpreta: Janoska Ensemble (27 august), Francesco Tristano (3 septembrie), Big Band-ul Radio (10 septembrie), Bucharest Percussion Ensemble (17 septembrie).
Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu se pot achiziționa atât online, din platforma Eventim.ro, cât și în format fizic, din rețeaua de hipermarketuri Carrefour și din lanțurile de librării Cărturești și Humanitas.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programele.
Site-ul Festivalului Internațional George Enescu, http://www.festivalenescu.ro, va fi updatat zilnic cu cele mai recente informații.
Europa Liberă este partener media al Festivalului Internațional George Enescu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.