„Nu am dreptul să mă pronunț dacă Oedip este sau nu cea mai desăvârșită dintre lucrările mele. Dar pot spune cu certitudine că îmi este cea mai dragă dintre toate. Mai întâi pentru că m-a costat luni de muncă, ani de chin. Pe urmă, am pus aici toată ființa mea, până la a mă identifica, în unele momente, cu eroul meu”, spune George Enescu, în dialogul cu criticul muzical Bernard Gavoty.
La București, muzica lui Enescu a fost interpretată sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, care a coordonat Orchestra și Corul Operei Naționale București.
În același timp, Smaranda Morgovan a coordonat Corul de Copii al Operei Naționale București.
Producția a fost semnată de regizorul și scenograful italian Stefano Poda, cu Paolo Giani ca regizor asociat.
Din distribuția spectacolului, făcută special pentru Festivalul Enescu, au făcut parte atât artiști români, cât și artiști străini:
- baritonul Ionuț Pascu în rolul lui Oedip;
- mezzo-sopranele Ruxandra Donose în Iocasta și Ramona Zaharia Sfinxul;
- bas-baritonul Adrian Sâmpetrean – Creon;
- tenorul Paul Curievici – Laios;
- basul Vazgen Gazaryan – Marele Preot;
- basul Alexei Botnarciuc – Tiresias și soprana Kaarin Cecilia Phelps (laureată a Grand Prix Enesco la Concursul Internațional de Canto Georges Enesco din Paris), Antigona.
Opera Oedip face parte din repertoriul curent de la Opera Națională din București.
Spectatorii au putut observa pe pereții scenei sculpturi făcute în 3D care aveau în mijloc un ochi, spre care lumina roșie a reflectat adesea – trimițând la orbirea lui Oedip.
O sabie a lui Domocles a stat deasupra capului lui Oedip, iar la finalul actului II sabia a căzut în podea, simbolizând faptul că destinul s-a împlinit.
Scena a fost un cadran imens de ceas care se mișca odată cu actorii, simbolizând că destinul este cea mai puternică forță. Scena s-a oprit la final, atunci când Oedip și-a găsit sfârșitul.
George Enescu a lucrat zece ani să compună Oedip (1921-1931), însă s-a gândit 25 de ani la această operă, după cum spune în Amintiri.
În 1910, după ce a văzut Oedip rege la Comedia Franceză, Enescu „era halucinat, posedat”. „O idee fixă a pus stăpânire pe mine: să compun un Oedip”.
Enescu începe să scrie la Oedip, în 1913, înainte de Primul Război Mondial, după ce l-a întâlnit la Paris pe libretistul Edmond Fleg. După ce începe războiul, Enescu se întoarce în România. Povestea manuscriselor pentru tragedia lirică Oedip este una zbuciumată.
În 1917, atunci când guvernul român hotăra să trimită la Londra tezarul național, George Enescu trimitea și el manuscrisele sale, deși „era vorba de o comoară personală”. Numai că tezaurul și manuscrisele au ajuns la Moscova. Manuscrisele le recupereză abia în 1924, când Enescu intră în posesia schițelor de la Oedip.
Ultimele bilete pentru concertele din cadrul Festivalului Enescu sunt disponibile online, în platforma Eventim.ro sau în format fizic – în lanțul de librării Cărturești și la intrarea în sala de concert.
Europa Liberă este partener media al Festivalului Internațional George Enescu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
