Protestele au început vineri, 6 iunie 2025, ca răspuns la arestarea a peste 118 persoane în raiduri făcute de agenții Imigrării și Vămilor (ICE) în cartierul modei din Los Angeles, în Paramount și în alte zone. Printre cei arestați s-au numărat lucrători fără antecedente penale, ceea ce a intensificat furia comunităților de imigranți.
Primarul orașului Los Angeles, Karen Bass, a descris raidurile Gărzii Naționale drept o provocare și a declarat că Los Angeles era pașnic înainte de intervenția federală.
„Dacă ne întoarcem la vineri, dacă raidurile nu ar fi avut loc, nu am fi avut tulburările de aseară”, a declarat Bass pentru CNN.
Ea a acuzat administrația Trump că folosește orașul ca „un caz de testare” pentru preluarea autorității de la autoritățile locale și de stat.
Protestele au fost inițial pașnice, dar au devenit ulterior violente. Demonstranții au vandalizat proprietăți, au incendiat mașini autonome și au aruncat obiecte, inclusiv artificii, către poliție.
Poliția din Los Angeles (LAPD) a declarat centrul orașului zonă de „adunare ilegală” și a folosit muniții neletale, inclusiv gloanțe de cauciuc, pentru a dispersa mulțimile. Cel puțin 27 de persoane au fost arestate duminică pentru infracțiuni precum aruncarea de cocktailuri Molotov sau agresiuni împotriva poliției.
Șeful LAPD, Jim McDonnell, a condamnat violențele. „Nivelul de violență pe care l-am văzut este dezgustător. A escaladat de la începutul acestui incident”, a spus McDonnell, care a precizat că cei responsabili pentru violențe nu sunt aceiași cu protestatarii care își exercită drepturile de liberă exprimare.
Reacția Californiei
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a calificat mobilizarea Gărzii Naționale drept „ilegală, imorală și neconstituțională”, și a acuzat administrația Trump că încearcă să „creeze frică și teroare” pentru a prelua controlul asupra statului.
California a intentat luni un proces împotriva administrației Trump prin care a cerut anularea ordinului de federalizare a Gărzii Naționale.
Procurorul general al statului, Rob Bonta, a declarat că ordinul „a abuzat de autoritatea federală și a încălcat Amendamentul 10 și legea federală”. El a subliniat că protestele s-au intensificat după sosirea trupelor și a exprimat încrederea că statul va câștiga procesul.
Guvernatorul Newsom a criticat și condițiile în care au fost trimiși soldații Gărzii Naționale, afirmând pe X că aceștia au fost mobilizați „fără combustibil, hrană, apă sau un loc unde să doarmă”. El a postat imagini cu soldați dormind pe jos, acuzând administrația Trump de lipsă de respect față de trupe.
Tensiuni politice și amenințări
Tensiunile dintre Trump și liderii Californiei au atins un nou nivel când președintele a sugerat că „țarul de frontieră”, Tom Homan, ar trebui să-l aresteze pe guvernatorul Newsom. Homan a clarificat ulterior că nu a fost vorba de o intenție reală de arestare, dar a avertizat că nimeni nu este deasupra legii.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a răspuns sfidător pe MSNBC: „Știe unde să mă găsească”. Primarul Bass a declarat că nu este îngrijorată de o posibilă arestare și că se concentrează mai mult pe oprirea tulburărilor.
Fosta președintă a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a numit sugestia lui Trump de a-l aresta pe Newsom „un semn al autoritarismului”. Procurorul general Bonta a respins ideea ca fiind „o altă amenințare goală” și a apărat legalitatea acțiunilor lui Newsom.
Unii analiști americani consideră că guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, folosește criza pentru a-și consolida notorietatea la nivel național, poziționându-se ca un lider al rezistenței democrate.
Jeff Le, fost oficial californian a spus că „fiecare criză politică este o oportunitate politică”.
Totuși, strategul politic Charlie Kolean a avertizat că Newsom riscă să-și alieneze alegătorii centriști dacă este perceput ca susținând infractorii în detrimentul ordinii publice.
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a anunțat că Departamentul de Justiție investighează nouă cazuri legate de proteste, inclusiv un individ care ar fi aruncat bucăți de cărămidă în polițiști.
Secretarul securității interne, Kristi Noem, a susținut, fără dovezi, că protestele sunt „organizate profesionist” și finanțate, numind Los Angeles „un oraș al infractorilor”.
Impactul asupra comunităților și jurnaliștilor
Raidurile ICE au provocat „frică și teroare” în comunitățile de imigranți, potrivit primarului Bass. Locuitorii, inclusiv cei cu statut legal, se tem să meargă la muncă sau să-și trimită copiii la școală, spune ea.
Jurnaliști au fost, de asemenea, afectați. Lauren Tomasi, corespondentă a 9News Australia, a fost lovită de un glonț de cauciuc în timpul unei transmisiuni live de la proteste. Ea a declarat pe rețeaua X că e bine: „E important să continuăm să spunem poveștile care trebuie spuse”.
Premierul australian Anthony Albanese a numit „îngrozitoare” imaginile cu jurnalista Tomasi rănită, a confirmat că guvernul său a contactat administrația SUA și a spus că „nu considerăm acceptabil ce s-a întâmplat”.
De asemenea, un fotoreporter britanic, Nick Stern, a fost rănit grav de un glonț de cauciuc și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, dar a promis să revină pentru a documenta protestele.
Protestele din Los Angeles au inspirat demonstrații în alte orașe americane, inclusiv San Francisco, unde circa 150 de persoane au fost arestate duminică, New York, Dallas, Atlanta și Chicago.
În Austin, Texas, sute de persoane au mărșăluit în solidaritate, ocupând temporar un centru federal. În San Francisco, demonstranții au scandat „ICE, plecați din Bay!”.
La rândul lor, veteranii militari au avertizat că utilizarea armatei în protestele civile riscă politizarea forțelor armate. Generalul maior Paul Eaton a declarat că aceasta „aceasta este politizarea forțelor armate. Îi pune pe militari într-o lumină teribilă”.
Iar Janessa Goldbeck, veteran al Marinei, a criticat ordinul executiv al lui Trump drept o invitație pentru secretarul apărării, Pete Hegseth, de a mobiliza trupe oriunde în SUA.
Garda Națională nu a mai fost mobilizată din 1965
Protestele din Los Angeles se înscriu într-o lungă tradiție de demonstrații în oraș, de la revoltele Rodney King din 1992 la protestele Black Lives Matter din 2020.
Însă folosirea Gărzii Naționale fără acordul statului este rară. Ultimul precedent fiind în 1965, când președintele Lyndon Johnson a mobilizat trupe pentru a proteja marșurile pentru drepturi civile din Alabama.
Criticii avertizează că acțiunile lui Trump din Los Angeles, la care se adaugă parada militară planificată pentru 14 iunie la Washington, DC, care coincide cu aniversarea de 79 de ani a președintelui și cea de-a 250-a aniversare a armatei SUA, indică o tendință spre autoritarism.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.