De la sporul de zâmbet la sporul de antenă. De ce bugetarilor români li se cârpesc salariile cu sporuri

„Care este baza salarială la care se aplică 130%, pentru a rezulta suma de 1.914 lei?”

Problema nu este din manualul de matematică de clasa a V-a.

Sindicaliștii din Poliție i-au cerut zilele trecute președintelui Nicușor Dan, olimpic internațional la matematică, să o rezolve.

Iar răspunsul matematicianului Dan a fost „Nu se poate”.

Ba se poate, susțin sindicaliștii angajaților din Ministerul Afacerilor Interne. Pentru că polițiștii sunt doar unii dintre bugetarii care reușesc să aibă câștiguri decente doar datorită unui lung șir de sporuri.

De ce?

Din 2009, ei au „veniturile înghețate, plafonate, prorogate sau menținute în plata la nivelul anului anterior”, explică tot sindicaliștii.

„În momentul de față, niciun polițist – și repet, niciun polițist – nu știe, nici nu i s-a explicat clar, cum este compus salariul său. Dacă îl întrebi, habar nu are”, spune, pentru Europa Liberă, Cosmin Andreica, lider Europol.

Care exemplifică.

„Un polițist din București, cu aproximativ opt ani vechime, agent de ordine publică, are un salariu brut de 5.500 lei. În acești bani intră 12 sporuri, ceea ce înseamnă cam 2.700 de lei net. În plus, mai primește o compensație pentru chirie, pentru că este din Suceava și a fost repartizat în București, Aceasta este 50% din salariu și se traduce prin aproximativ 385 lei net (se calculează la salariul din 2009)”, detaliază Cosmin Andreica.

Ceea ce matematic înseamnă că fără toate aceste sporuri, polițistul de la ordine publică din București ar câștiga luna în jur de 2.500 de lei, cam cât salariul minim pe economie.

De ce atât de puțin? Și de ce e nevoie de un lung șir de sporuri pentru ca anumite salarii ale bugetarilor să atingă un nivel decent?

Explică tot liderul polițiștilor: pentru că niciuna dintre cele trei legi ale salarizării bugetare aprobate din 2009 încoace nu a fost aplicată integral.

Scurtă istorie a sporurilor salariale în România

Sporurile salariale au făcut parte din arhitectura remunerației în România încă din perioada comunistă.

Ele au fost gândite inițial ca o formă de compensare pentru munca în condiții grele, periculoase sau speciale. Codul Muncii din 1972 reglementa clar tipurile de sporuri acordate în industrie, sănătate, administrație sau învățământ, acestea fiind stabilite centralizat și aplicate uniform.

După 1989, în contextul tranziției economice haotice și al inflației galopante, statul a menținut salariile de bază la niveluri modeste, iar sporurile au devenit un instrument de completare a veniturilor.

În anii ’90 a avut loc o explozie de sporuri negociate individual, în special în sectorul bugetar: pentru vechime, fidelitate, condiții periculoase, confidențialitate, antenă, calculator și multe altele.

Unele dintre acestea – precum „sporul de zâmbet” (sporul de lucru cu publicul) – au devenit simboluri ale lipsei de coerență și ale abuzului legislativ.

În 1998, prin Legea nr. 154, statul a încercat să introducă o grilă unitară de salarizare, păstrând totuși o multitudine de sporuri. Practica acordării acestora a rămas neuniformă, iar în multe instituții sporurile reprezentau între 30% și chiar 50% din veniturile lunare ale angajaților.

La începutul anilor 2000, sistemul de salarizare publică era profund dezechilibrat: aceleași funcții erau plătite diferit în funcție de instituție, iar sporurile deveniseră un mijloc de evitare a majorărilor salariale directe.

Această realitate a fost ținta criticilor permanente ale organismelor financiare internaționale precum FMI și Banca Mondială. Experții lor au avertizat ani de-a rânduri că sporurile erau folosite abuziv, afectând transparența bugetară și împiedicând reforma reală.

„Salariul de bază – care variază considerabil între instituțiile publice – reprezintă doar una dintre componentele pachetului total de compensații. Din cauza legislației complicate și a diverselor reglementări, structura de veniturilor bugetare diferă considerabil între instituțiile guvernamentale. Cel mai important aspect este rolul limitat și variația semnificativă a salariului de bază (între 52% și 67% din veniturile totale). Restul veniturilor sunt reprezentate de diverse bonusuri, acordate pe baza unor criterii atât obiective, cât și subiective. Această structură de compensație și ponderea mare a bonusurilor în totalul pachetului salarial ridică semne de întrebare cu privire la bugetarea eficientă, transparența și monitorizarea fondului de salarii, precum și la obiectivitatea în acordarea unor astfel de recompense”, scria FMI,într-un raport din 2007.

Prin Legea nr. 330/2009, guvernul Boc a făcut prima încercare serioasă de plafonare și standardizare a sporurilor în sistemul bugetar, introducând regula ca sporurile să nu depășească 30% din salariul de bază la nivelul fiecărei instituții.

Legile salarizării neunitare

Salarizarea personalului din sectorul public din România a fost reglementată în ultimii 15 ani prin trei legi majore care au avut ca scop unificarea și echilibrarea veniturilor bugetarilor.

Deși fiecare dintre aceste legi a adus, teoretic, reforme importante, în realitate ele s-au aplicat fragmentar, iar excepțiile și sporurile au rămas predominante în lista de venituri ale anumitor categorii profesionale.

Legea nr. 329/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este prima lege importantă care a încercat să unifice și să reglementeze sistemul salarial în sectorul public.

Actul normativ introducea grile de salarizare, își propunea eliminarea treptată a sporurilor, avea un calendar de implementare până în 2015 și excludea de la aplicare anumite categorii de salariați.

Nu a fost aplicată integral niciodată și a fost repede înlocuită de a doua lege a salarizării unitare – Legea nr. 284/2010.

Noul act legislativ a stabilit o nouă grilă structurată pe familii ocupaționale, cu coeficienți redefiniți, de la 1 la 15. Coeficientul 1 înseamna o funcție de bază (muncitor necalificat), iar coeficientul 15 – președintele României.

Legea a introdus o clasificare mai clară pe familii ocupaționale (sănătate, educație, apărare, administrație etc.) și reintroducea noțiunea de sporuri.

Și implementarea acestei legi a fost gândită în etape, dar și ea a fost amânată de mai multe ori. A fost practic „înghețată” începând cu 2011, când România nu își revenise încă din criza economică.

Legea din 2010 a introdus anexe speciale pentru categorii cu statut aparte: militari, polițiști, magistrați și a păstrat regimuri paralele de salarizare pentru aceste domenii, fapt ce a afectat unitatea sistemului.

Legea nr. 153/2017 este considerată cea mai importantă reformă legislativă. Ea a urmărit să crească semnificativ salariile și să reducă decalajele dintre familiile ocupaționale.

Actul normativ instituia reguli clare pentru sporuri, cu plafonarea acestora la maxim 30% din salariul de bază (la care, însă, erau și excepții).

Una dintre cele mai importante prevederi era obligația plății salariului minim de bază egal sau mai mare decât salariul minim pe economie pentru toate categoriile de bugetari.

Guvernul a dorit să evite un șoc bugetar major care ar fi survenit prin aplicarea simultană a tuturor majorărilor salariale prevăzute în lege și a etapizat aplicarea ei.

Nici această lege nu a fost, însă, aplicată integral. Au beneficiat de creșteri salariale angajații din administrație, sănătate și educație. Nu s-a aplicat integral, din nou, pentru polițiști, militari, magistrați, personalul din serviciile speciale, aceștia având propriile legi speciale de salarizare.

Ce s-a ales din legea de salarizarea unitară

Cea mai importantă lege de salarizare unitară, cea din 2017, a fost aprobată în mandatul Olguței Vasilescu (PSD), la Ministerul Muncii. La opt ani de la intrarea acesteia in vigoare, fostul ministru, acum primar al Craiovei, spune că forma în vigoare nu mai are nimic de a face cu legea inițială.

„Nu s-a ajuns niciodată la implementarea completă a legii, pentru că foarte multe dintre prevederile ei au fost prorogate de Guvern prin ordonanța «trenuleț» de la sfârșitul anului, iar multe articole au fost modificate prin legi ulterioare. Cred că în Parlament a suferit peste 100 de modificări, ceea ce a dat complet peste cap echilibrul legii”, spune Olguța Vasilescu, pentru Europa Liberă.

„Nu mai putem vorbi despre Legea 153 ca fiind o lege a salarizării unitare, pentru că a fost modificată atât de mult încât și-a pierdut caracterul unitar”, adaugă ea.

Legea avusese obiective clare. Unul dintre ele era ca nimeni să nu aibă un salariu mai mare decât cel al președintelui României, explică fostul ministru. Doar că, între timp, articolul din lege care reglementa acest lucru a fost amendat.

„Așa s-a ajuns în situația în care, de exemplu, la Ministerul Muncii, un simplu funcționar să aibă un salariu egal sau chiar mai mare decât al ministrului, mai ales după ce se adaugă sporurile”, explică Olguța Vasilescu.

Dar, continuă ea, „am pus această limită și, de exemplu, în cazul administrației publice locale, nu s-a depășit – am introdus un articol care spunea că nimeni din administrația locală nu poate avea un salariu mai mare decât cel al viceprimarului. Acel articol s-a respectat. Altele s-au modificat”.

Fostul Ministru al Muncii subliniază însă că scopul inițial al legii era eliminarea sporurilor și creșterea salariilor de bază.

„Noi am vrut la vremea respectivă să facem o lege care să prevadă doar salariul de bază, fără alte sporuri. Dar am avut greve după greve. Se spunea: «Ni se iau sporurile care sunt date de la Cuza încoace». Polițiștii, medicii – fiecare venea cu argumentul că lucrează în condiții speciale și trebuie sporuri. În final, chiar dacă nu introduceam sporurile în lege, știam că le vor câștiga în instanță. Așa s-a întâmplat de multe ori în trecut. Și atunci, în fața presiunii sociale și politice, s-au introdus sporurile”, explică Olguța Vasilescu.

De partea cealaltă a baricadei sociale, unii sindicaliști admit că sporurile sunt, de fapt, o formă de mită electorală. Și de control.

„Sporurile sunt o formă de mită electorală, pentru că au fost foarte multe categorii de bugetari care au fost scoase din grilă și au primit excepții. Sunt peste 25 de ordonanțe de urgență care au scos anumite unități bugetare din grila unitară. Vorbim de categorii de bugetari care contează în zona decizională politică – dacă vreți – pentru a putea controla, de exemplu, sistemul judiciar, Finanțele, Curtea de Conturi și așa mai departe. Deci este evidentă componenta de mită electorală și, în al doilea rând, dorința de control”, crede Cosmin Andreica de la Sindicatul Europol.

Deși România a încercat prin aceste trei legi să uniformizeze și să modernizeze salarizarea publică, în practică au existat numeroase limitări și excepții, în special pentru ocupațiile și profesiile cu statut special: polițiști, militari, magistrați, personal din servicii speciale.

Sporurile și indemnizațiile au rămas o practică larg răspândită pentru a compensa diferențele salariale și pentru a controla bugetul public.

„Ce se întâmplă acum în salarizare este rodul influențelor politice. De fiecare dată când au fost negocieri cu angajații, s-a mai introdus un spor. Așa s-a ajuns aici”, concluzionează Olguța Vasilescu.

Cum s-a aplicat salarizarea unitară pentru polițiști

Polițiștii sunt incluși în familia ocupațională „ordinea publică și siguranța națională”.

Legea salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 și modificările ulterioare) prevede un sistem unitar de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii. Însă aplicarea completă a legii pentru polițiști a fost parțială și fragmentată, cu numeroase derogări și sporuri specifice.

„Dacă legea salarizării ar fi fost aplicată corect, polițiștii ar fi avut salarii de bază calculate clar – coeficient 1,3 x salariul minim – și la acesta s-ar fi aplicat maximum 30% sporuri”, spune Cosmin Andreica, lider al Sindicatului Europol.

De ce nu s-a aplicat integral?

• constrângeri bugetare: Creșterile salariale totale necesare pentru polițiști sunt ridicate, iar bugetul a fost limitat;
• complexitatea activității: Polițiștii activează în condiții diverse și riscante, necesitând sporuri care să reflecte riscul, munca în ture, deplasările, condițiile de pericol etc.;
• presiuni sindicale: Sindicatele polițiștilor au cerut constant sporuri și majorări suplimentare, uneori obținute prin hotărâri sau ordonanțe separate.

Polițiștii primesc o parte importantă a remunerației prin sporuri, ceea ce face sistemul mai flexibil pentru autorități, dar mai puțin predictibil pentru angajați.

Acest model a generat însă nemulțumiri legate de lipsa unor creșteri stabile și pe termen lung ale salariului de bază.

Sporurile pot fi reduse sau eliminate mai ușor decât salariile de bază, ceea ce aduce o insecuritate financiară și o pârghie de control.

„În Poliție – cu toate că o să spuneți că suntem părtinitori – s-a încercat deprofesionalizarea instituției, iar lipsa predictibilității salariale a fost una dintre pârghii. Dovada este că, în ultimii trei ani, am avut situații la admitere în școlile de poliție în care nu s-au ocupat toate locurile – raportul fiind de 0,7 sau 0,8 candidați pe un loc”, consideră Cosmin Andreica, lider al Sindicatului Europol.

Sindicalist: sistemul de educație ar avea nevoie de sporuri în plus

Alt domeniu, altă viziune.

Învățâmântul preuniversitar ar avea nevoie de și mai multe bonificații, susține Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

„Ar fi trebuit să beneficiem și noi de un regulament de sporuri aprobat prin Hotărâre de Guvern. Sistemul preuniversitar este singurul care nu beneficiază de așa ceva și vreau să dau un exemplu foarte clar: în învățământul preuniversitar nu există spor pentru condiții vătămătoare, spor de condiții de muncă. Sporul de mediu rural sau de zone izolate, existent în legislația trecută, putea ajunge până la 80% și era acordat cadrelor didactice care lucrau în zone cum ar fi Delta Dunării, Munții Apuseni. Acum e doar 10-20%”, explică el.

Iar lipsa unui sistem de bonificații are efect direct asupra sistemului de educație, insistă el. Se găsesc tot mai greu cadre didactice care să vrea să lucreze în zone izolate sau în condiții dificile.

„La noi chiar sunt prea puține astfel de bonificații. Încă o dată, prea puține și doar în situații mai mult decât speciale, în zone unde nu găsești resursă umană calificată. Păi, noi ar trebui să facem tot ceea ce se impune: să avem cadre didactice calificate în zonele izolate, acolo unde nu poți desființa școala, acolo unde nu poți comasa unitățile școlare. Interesul nostru este să atragem oamenii și către mediul rural, dar nu se face absolut nimic. Asta este realitatea”, explică Marius Nistor.

Nemulțumirile par cu totul diferite de cele ale polițiștilor. Profesorii ar trebui să aibă alte grile de salarizare. Și fonduri pentru premiere.

„În Legea 153 era prevăzut un fond de premiere de 5%, pus la dispoziția unităților de învățământ, pe care școala îl putea folosi pentru a premia de două ori pe an profesorii cei mai merituoși. Articolul respectiv a fost însă prorogat de când a apărut legea”, explică Marius Nistor.

Un profesor cu vechime de 40 de ani și gradație maximă ia salariu net în jur de 6.400 de lei, exemplifică liderul sindical.

„În prezent, discutăm despre un nou proiect de lege unitară de salarizare în care poziția noastră trebuie să fie cu totul diferită. Plecând de la ceea ce am negociat în 2023, în timpul protestelor, salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată ar trebui să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, așa cum este în orice stat occidental – lucru agreat. De acolo ar trebui să plecăm. Aceasta înseamnă că salariul brut al unui debutant ar trebui să fie în jur de 7.600 lei, lucru care nu se întâmplă în România acum”, mai adaugă Marius Nistor.

Reforma salarială în sectorul public, jalon PNRR

Jalonul 420 din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență, program ce decurge dintr-un uriaș program al Uniunii Europene) are ca obiectiv restructurarea sistemului de salarizare publică, în conformitate cu ceea ce autoritățile române au transmis în 2020-2021 la Bruxelles ca fiind prioritățile țării și pentru care au cerut o finanțare totală de aproape 30 de miliarde de euro.

Această restructurare a sistemului public de salarizare trebuie să includă trei măsuri-cheie:

1. revizuirea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională;
2. reintroducerea grilelor salariale în administrația locală (funcționari publici și persoane contractuale);
3. plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivelul ordonatorului de credite

Prima etapă, deja realizată, a fost o evaluare globală a impactului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a unei evaluări a impactului fiscal al noii legi.

În a doua etapă, ce a avut ca termen trimestrul al II-lea din 2025, trebuia adoptat un nou cadru juridic privind salarizarea funcționarilor publici.

„Această reformă va intra în vigoare atunci când deficitul bugetar în termeni ESA va fi de sub 5% din PIB, cu respectarea prevederilor legale privind legea responsabilității fiscal bugetare și cu încadrarea în anvelopa cheltuielilor de personal care a fost luată în calcul la elaborarea planului bugetar-structural pe termen mediu”, se arată într-un document publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor.

România a solicitat amânarea implementării Legii salarizării unitare până la ultima cerere de plată din PNRR, argumentând că trebuie mai întâi redus deficitul sub 5%

Scopul reformei sistemului de salarizare, conform proiectului publicat de Ministerul Finanțelor (care nu produce efecte în prezent):

• sporirea echității salarizării în sectorul bugetar (aplicarea principiului plății egale pentru muncă de valoare egală);
• asigurarea unui tratament nediscriminatoriu în stabilirea sporurilor;
• corelarea performanțelor cu salariul plătit.

Ce e de făcut?

O reformă în sistemul bugetar trebuie să înceapă cu evaluarea tuturor angajaților, spun, la unison doi foști miniștri ai Muncii.

Evaluare care ar permite eliminarea salariaților care nu performează și recompensarea profesioniștilor merituoși.

„Am solicitat o lege în Parlament, aflată la Camera Deputaților, blocată de un an, care să ne permită evaluarea scrisă anuală a funcționarilor. Această evaluare ar arăta dacă sunt la zi cu legislația. Eu, ca primar, semnez după ei, dar de multe ori lucrează după legi abrogate.

Am avut un caz: cineva a dat autorizație pentru transformarea unui cinematograf în supermarket, deși legea nu permitea asta timp de cinci ani. O astfel de lege ar păstra profesioniștii în administrație. Iar când disponibilizezi un angajat, ai dovada scrisă că nu și-a îndeplinit atribuțiile”, spune fostul ministrul al Muncii Olguța Vasilescu, primar al Craiovei.

„Trebuie să discutăm sincer despre integrarea acestor sporuri în salariul de bază, dacă ele sunt de fapt completări salariale mascate. Să stabilim clar nivelul salariului, ce reprezintă aceste sporuri și ce ar trebui introdus în salariu. Dar asta trebuie făcut împreună cu introducerea indicatorilor de performanță reali. Cei care știu meserie trebuie plătiți bine. Cei care au intrat pe criterii politice nu au ce căuta în sistem”, crede Violeta Alexandru, un alt fost ministru al Muncii.

Care are și o altă soluție pentru eliminarea discrepanțelor salariale din rândul bugetarilor și, implicit, eliminarea sporurilor „de completare”.

„În tot sistemul public, partea executivă – adică șoferi, directori de resurse umane, de achiziții etc. – trebuie să aibă același nivel de salarizare, indiferent de instituția în care lucrează. Nu este normal ca șoferul de la Ministerul Apărării să fie plătit diferit față de cel de la Ministerul Culturii sau de la o autoritate locală.

În mod excepțional, conducătorul instituției poate avea un fond de premiere pentru situații speciale – vârfuri de activitate, performanțe remarcabile etc. Dar aceste sporuri trebuie să fie limitate în timp. Nu pot fi «excepționale» de la 1 ianuarie până la 31 decembrie”, spune Violeta Alexandru.

Pentru Cosmin Andreica, lider al Sindicatului Europol din Poliția Română, aplicarea corectă a legii ar fi suficientă.

„În acest moment, sistemul nostru de salarizare include mai multe elemente salariale, iar baza de calcul este variabilă și nu este unitară. Practic, avem șase baze de calcul diferite, în funcție de care se aplică drepturile salariale procentuale care pot ajunge și la 130%.

Dacă legea salarizării ar fi fost aplicată, polițiștii ar fi avut un salariu de bază calculat pe baza unui coeficient pornind de la 1,3 ori salariul minim pe economie. La acest salariu de bază s-ar fi putut adăuga maximum 30% sporuri.

Aceste sporuri ar fi inclus, în mod justificat, sporul de noapte, care este standard și prevăzut în Codul Muncii, de care beneficiază toată lumea, precum și sporul aferent muncii prestate în zilele de sărbătoare legală, sau pentru condiții de muncă deosebite”, spune Cosmin Andreica.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.