Linkuri accesibilitate

Cum s-au schimbat regimurile politice în Crimeea ultimelor secole. Peninsula nu e disputată pentru prima dată


Peninsula Crimeea, teritoriu de importanță strategică din nordul Mării Negre, a fost ocupată de Rusia în 2014. Europa nu a recunoscut anexarea, dar nici nu a ajutat Ucraina să o recapete. Crimeea se află și ea pe masa negocierilor legate de preconizata încetare a războiului.
Peninsula Crimeea, teritoriu de importanță strategică din nordul Mării Negre, a fost ocupată de Rusia în 2014. Europa nu a recunoscut anexarea, dar nici nu a ajutat Ucraina să o recapete. Crimeea se află și ea pe masa negocierilor legate de preconizata încetare a războiului.

În vreme ce Putin spune că Peninsula Crimeea a fost dintotdeauna a Rusiei, teritoriul a avut, de fapt, de-a lungul secolelor, mai mulți stăpâni. A fost administrată de Imperiul Țarist, de diverse facțiuni aflate în război în timpul Primului Război Mondial și al războiului civil dintre bolșevici și opozanții comunismului, precum și de Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă și Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, ca parte a Uniunii Sovietice.

Fostul lider al opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a spus la un moment dat că peninsula ucraineană Crimeea, aflată din 2014 sub control rusesc, nu e un „sendviș cu șuncă”, să poată fi dată de la unul la altul.

Soarta ei e pusă din nou sub semnul întrebării acum, când au loc discuții intense care vizează încetarea invaziei Rusiei în Ucraina.

După întâlnirea din 15 august cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska, președintele american Donald Trump a scris într-o postare pe rețelele de socializare că, pentru Ucraina, nu există „nicio cale de întoarcere” pentru Crimeea.

Moscova susține, de asemenea, că statutul peninsulei este stabilit o dată pentru totdeauna și solicită recunoașterea anexării sale, care a urmat unui referendum organizat în 2014 și care a fost condamnat pe scară largă, de către comunitatea internațională, ca o farsă.

De-a lungul istoriei, proprietatea asupra peninsulei s-a schimbat.

În 1783, Imperiul Țarist a anexat oficial Hanatul Crimeei, sub Ecaterina cea Mare. Tătarii, căci desprei ei este vorba, o minoritate prigonită în vremea comunismului, se aflau deseori, ca și Principatele Române, sub suzeranitate turcească.

La căderea Imperiul Țarist, în 1917, teritoriul a fost proclamat Republica Populară a Crimeei. Statul a avut viață scurtă - ideea a fost rapid înăbușită de forțele flotei rusești de la Marea Neagră, controlată în mare parte de bolșevici.

În următorii ani, în timp ce Primul Război Mondial, războiul civil rus și războiul de independență al Ucrainei făceau ravagii, Crimeea a fost controlată alternativ fie prin intervenția trupelor aliate din Franța și Grecia în favoarea armatelor albe (anti-bolșevice), fie de Armata Roșie (armata bolșevicilor organizată de adjunctul lui Lenin, Lev Troțki). În noiembrie 1920, Crimeea a fost cucerită definitiv de forțele bolșevice, roșii.

În afară de perioada ocupației germane, din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, Crimeea a rămas parte a Federației Ruse în interiorul URSS.

Aceasta până în 1954, când liderul sovietic Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, a transferat-o Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Hrușciov era ucrainian de origine, dar comunismul & URSS păreau veșnice.

Destrămarea USRR și referendumurile

Locuită în mare parte de etnici ruși, Crimeea a rămas parte a Ucrainei când aceasta și-a obținut, în 1991, independența față de URSS.

O mică majoritate a crimeenilor care au participat la referendumul de independență al Ucrainei din decembrie 1991 - 54% în regiune și 57% în orașul Sevastopol, administrat separat - au votat în favoarea independenței Ucrainei față de URSS.

La referendumul din 1994, majoritatea crimeenilor au votat în favoarea mai multor măsuri, inclusiv o mai mare autonomie pentru peninsulă în interiorulUcrainei și dubla cetățenie ruso-ucraineană pentru rezidenți.

Aceste măsuri, însă, nu au fost implementate, deoarece camera superioară a parlamentului Ucrainei a abolit Constituția Crimeii și funcția de președinte al Crimeii, iar în 1999 a intrat în vigoare o nouă constituție.

Ca parte a Ucrainei, Crimeea a continuat să găzduiască flota rusească a Mării Negre, cu sediul central la Sevastopol – Rusia închiria diferitele instalații portuare. Conform termenilor acordului de închiriere, Rusia a fost de acord „să respecte suveranitatea Ucrainei, să onoreze legislația acesteia și să prevină interferența în afacerile interne ale Ucrainei”.

În ciuda acestui fapt, trupele flotei ruse au jucat un rol-cheie în preluarea militară a peninsulei în februarie 2014. Ulterior, Rusia a organizat un referendum declarat ilegal de Adunarea Generală a ONU. Legislația internațională nu admite anexări teritoriale în baza unor referendumuri, inclusiv din cauza presiunilor la care este supusă populația unor astfel de entități în momentul votului.

Cert este că Rusia a declarat anexarea formală a peninsulei în martie 2014, atrăgând condamnări și sancțiuni internaționale.

Încă din momentul anexării, Rusia a susținut că statutul Crimeii nu e un subiect de discuție. Cel mai recent, Putin i-ar fi spus lui Trump că un acord de pace pentru a pune capăt invaziei sale în Ucraina va depinde de recunoașterea preluării peninsulei, printre altele.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a indicat că Ucraina nu va recunoaște legal controlul Rusiei asupra peninsulei, iar Constituția țării permite cedarea unui teritoriu doar printr-un referendum la nivel național.

Trump a declarat la începutul lui 2025 că „[nimeni] nu-i cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc”.

Statele Unite, pe de altă parte, ar putea deveni prima - și probabil singura, în viitorul previzibil, țară occidentală care ar face acest lucru ca parte a unui potențial acord de pace.

Surse care au ținut să își păstreze anonimatul au indicat că actuala administrație Trump ar putea fi accepta un astfel de aranjament, iar Trump însuși a declarat în timpul primului său mandat, înainte de invazia la scară largă a Rusiei din 2022, că nu va retrage problema Crimeei din discuție.

articol preluat de la rferl.org

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG