Rusia returnează azi navele ucrainene sechestrate
Rusia va returna pe data de 18 noiembrie navele ucrainene sechestrate în urma unui incident produs în 2018 în strâmtoarea Kerci, care desparte Marea Neagră de Marea Azov, a anunţat serviciul de pază al frontierei din regiunea Crimeea.
Ucraina a militat în mod susţinut pentru returnarea navelor, ca un gest de bunăvoinţă din partea Moscovei în contextul în care liderii celor două ţări ar putea participa luna viitoare la un summit de pace.
Moscova susţine că mai multe nave ucrainene au pătruns, în data de 25 noiembrie 2018, în apele teritoriale ale Rusiei şi au încercat să comită acţiuni ilegale în această zonă. Navele ucrainene ar fi ignorat solicitările forţelor navale ruse de a se opri şi au continuat să manevreze periculos, astfel că forţele ruse au folosit armamentul pentru a opri intruşii. Trei nave au fost sechestrate, iar 24 de militari ucraineni au fost arestaţi.
Cei 24 de militari ucraineni au fost repatriaţi pe 7 septembrie, în urma unui schimb de prizonieri între cele două ţări.
Rusia va returna Ucrainei navele sechestrate anul trecut în strâmtoarea Kerci
Rusia va returna Ucrainei cele trei nave militare pe care le-a sechestrat în noiembrie anul trecut cu tot cu echipaje în urma unui incident petrecut în strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov, au anunţat duminică surse oficiale ruse.
Potrivit unui reporter al agenţiei Reuters în Crimeea, cele trei nave erau duminică dimineaţă remorcate prin strâmtoarea Kerci către Marea Neagră, unde ele ar urma să fie predate Ucrainei.
Informaţia a fost confirmată şi de un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că procesul de returnare a navelor este în faza finală. Anterior, preşedintele Zelenski a reuşit să obţină printr-un schimb eliberarea celor 24 de membri ai echipajelor capturaţi odată cu navele.
Cele trei nave au fost sechestrate pe 25 noiembrie 2018, când garda de coastă rusă a deschis focul asupra acestora în strâmtoarea Kerci pentru o pretinsă intrare neautorizată în apele teritoriale ruseşti, Ucraina acuzând atunci Rusia de o nouă agresiune.
Summit în formatul Normandia pe 9 decembrie, la Paris
Un summit în formatul Normandia dedicat conflictului din Ucraina va reuni la Paris, în 9 decembrie, președinții francez, Emmanuel Macron, rus, Vladimir Putin, și ucrainean, Volodimir Zelenski, alături de cancelarul german Angela Merkel, a anunțat vineri președinția franceză, care a evocat "avansuri majore”.
Summitul în formatul "Normandia" vizează rezolvarea conflictului din Donbas între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi, în condiţiile în care Kievul şi Occidentul acuză Rusia de susţinerea acestora din urmă, ceea ce Moscova neagă, în pofida evidenţelor.
"El se va ţine în timp ce progrese majore au intervenit din vară în negocieri, care au permis în special dezangajarea trupelor în mai multe zone tensionate, şi va permite deschiderea unei noi secvenţe de aplicare a acordurilor de la Minsk", a precizat preşedinţia franceză.
Perspectiva unui nou summit în patru asupra Ucrainei fusese evocată în cursul întâlnirii lui Emmanuel Macron cu Vladimir Putin în 19 august la Bregancon, în sud-estul Franţei, iar apoi în cursul reuniunii G7 la Biarritz (sud-vest).
Preşedintele francez, care doreşte o apropiere a Uniunii Europene de Moscova, estimează că astfel UE şi Rusia sunt capabile să rezolve împreună problemele continentului, în plină dezbatere asupra rolului NATO.
Un astfel de summit în patru asupra Ucrainei, la nivelul şefilor de stat, a avut loc pentru prima oară la 6 iunie 2014 la castelul din Benouville, în Normandia (nord-vestul Franţei), iar miniştrii şi diplomaţii se reunesc cu regularitate. Ultimul summit al şefilor de stat şi de guvern în acest format a avut loc la Berlin pe 19 octombrie 2016.
Situația pe front în Donbas