Victoria electorală din acest weekend a populistului de dreapta Andrej Babiš riscă să transforme Republica Cehă într-un alt „copil problemă” din Europa Centrală pentru Bruxelles, după ce acesta a promis în campania electorală că va reduce sprijinul pentru Ucraina și a criticat politicile UE privind imigrația și mediul.
Partidul lui Babiš, fost prim-ministru și miliardar, numit uneori în presă Donald Trump al Cehiei, a obținut 35% din voturi.
Babiš a declarat, după publicarea primelor rezultate, că intenționează să formeze un guvern minoritar, un singur partid, dar că va purta discuții cu două partide mici, inclusiv cu SPD (social-democrați).
Deocamdată, declarațiile oficialilor de la Bruxelles sunt prudente. Unii dintre ei spun că Babis „nu este Robert Fico sau Viktor Orban”.
Liderii Slovaciei și Ungariei au provocat dificultăți Uniunii Europene prin diluarea sau întârzierea sancțiunilor împotriva Rusiei, întrerupând atât ajutorul militar, sprijinul economic, cât și negocierile de aderare a Ucrainei.
Viktor Orban a fost primul lider din Europa care l-a felicitat pe Babiš, fost prim-ministru ceh în perioada decembrie 2017-decembrie 2021.
Filip Nerad, observator al scenei politice din Cehia pentru think-tank-ul Globsec, a declarat pentru RFE/RL că guvernul Babiš va fi mai critic față de marile inițiative ale UE, cum ar fi „Pactul verde”, care își propune să facă blocul neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
El a mai spus că Babiš se opune pactului privind migrația care intră în vigoare anul viitor și are ca scop crearea unui sistem comun de azil al UE.
Cu toate acestea, liderul în vârstă de 71 de ani s-ar putea să nu se alinieze în totalitate cu Budapesta și Bratislava, ceea ce dă speranțe că Bruxelles-ul ar putea colabora cu Praga la un nivel rezonabil.
„În general, Republica Cehă va fi mai puțin în mainstream la Bruxelles și va coopera mai mult cu Ungaria și Slovacia, dar nu vă așteptați ca Praga să urmeze Budapesta și Bratislava în toate”, afirmă Nerad.
Oficialii europeni și cehi spun că Babiš este, într-adevăr, diferit de cei doi colegi ai săi din grupul de la Vișegrad.
În primul rând, e vorba despre natura victoriei sale electorale.
În timp ce partidul său, ANO, a ieșit clar pe primul loc, celelalte trei partide populiste - SPD, Motoriste sobe (Șoferi pentru ei înșiși) și Stacilo (Destul) – au obținut scoruri sub așteptări.
Stacilo nu a reușit să depășească pragul de 5% pentru a câștiga locuri în parlament, eliminând un potențial partener de coaliție pentru Babis.
În timp ce Babiš, născut în Slovacia, ar putea urmări să facă un guvern minoritar cu miniștri doar din ANO și cu sprijin politic în parlament de la alte formațiuni, observatorii cred că negocierile vor fi, probabil, dificile.
Guvernul său ar putea sfârși prin unul fragil și atunci Babiš ar putea să înceapă negocieri inclusiv cu partide care fac parte din actuala guvernare.
În al doilea rând, chiar dacă retorica sa în campanie a fost adesea anti-UE, Babiš ar putea fi forțat să se îndrepte spre o poziție moderată pentru a putea colabora cu președintele pro-occidental Petr Pavel, care este popular printre cehi și, probabil, o contrapondere pentru Babiš.
Pavel nu are multe pârghii de putere, dar el trebuie să aprobe lista miniștrilor din noul Guvern.
Președintele Cehiei a spus deja că nu va accepta niciun candidat „anti-sistem” într-un viitor guvern Babiš.
De asemenea, este de remarcat faptul că mulți alți oficiali de rang înalt ai ANO, cum ar fi Karel Havlicek și Adam Vojtech, sunt considerați moderați și chiar au fost apreciați de Bruxelles în timpul mandatelor lor anterioare de miniștri.
În cele din urmă, Babiš însuși, care, în ciuda faptului că și-a ascuțit criticile la adresa Uniunii Europene în ultimii ani și face parte din același grup politic european care contestă politicile europene, are motive practice să rămână orientat spre Occident.
Interesele sale de afaceri în agricultură și mass-media sunt legate atât de Austria, cât și de Germania și depind de fondurile generoase ale UE.
El a căutat legături politice strânse cu premierul italian Giorgia Meloni și cu Franța. În plus, el a promis că va onora angajamentul Republicii Cehe față de NATO.
„Vrem să salvăm Europa și suntem, în mod clar, pro-europeni și pro-NATO”, a declarat Babis reporterilor după victoria sa electorală.
Pavel Havlicek, observator al relațiile ceho-europene pentru think tank-ul AMO, notează că „cel mai probabil Bruxelles-ul privește votul ceh cu scepticism și îngrijorare”.
Dar, adaugă el, „va fi important pentru Bruxelles să rămână bazat pe merit și să-l judece pe Babiš pe faptele sale și nu neapărat pe retorica sa”, deoarece s-ar putea dovedi a fi „mai pragmatic și mai dispus să negocieze decât Fico și Orban”.
Un oficial UE, care a vorbit cu RFE/RL sub condiția anonimatului, a declarat că alegerea lui Babiš îi va îndepărta pe cehi din rolul lor de lider în unele părți ale blocului.
Concret, cehii au condus o „inițiativă privind muniția” care a jucat un rol esențial în furnizarea a milioane de cartușe, în principal muniție extrem de necesară, către Kiev, care luptă pentru a respinge forțele ruse invadatoare.
Babis a criticat aspru inițiativa, deși a lăsat deschisă posibilitatea ca aceasta să se desfășoare sub egida NATO.
Cel mai probabil, soldații cehi ar urma să fie excluși din orice posibilă misiune viitoare de menținere a păcii în Ucraina, iar armele pentru Ucraina ar putea să nu mai fie transferate atât de ușor ca înainte.
Există și alte proiecte conduse de cehi care ar putea dispărea odată cu formarea noului guvern.
Țara a făcut presiuni asupra Bruxelles-ului timp peste un an pentru a limita mișcarea diplomaților ruși în țările UE și pentru a impune sancțiuni la nivelul UE asupra actualului guvern din Georgia, în condițiile regresului democratic și a apropierii de Moscova.
Praga a jucat, de asemenea, un rol esențial în crearea unui nou cadru de sancțiuni pentru acțiunea hibridă a Rusiei în întreaga lume și susținerea Kosovo să solicite aderarea la Uniunea Europeană.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.