Președintele Academiei Române către candidații la Cotroceni: O națiune poate fi distrusă cu tancurile, dar și cu o educație prost făcută

Interviul cu președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, a fost înregistrat pentru realizarea celei mai recente ediții Țară în Service de la Europa Liberă, și anume cea privind cinci priorități cheie care s-ar putea afla pe masa viitorului președinte al României.

Găsiți aici articolul „Țară, țară, vrem președinte!”.

Am considerat că unele din subiectele discutate sunt prea importante ca să nu fie publicate în detaliu, astfel că publicăm interviul integral cu președintele Academiei Române.

Europa Liberă: Prima întrebare este probabil și cea mai grea. Cum putem defini termenul de „încredere” când vorbim de politică, politicieni, lideri și instituții politice? Ce înseamnă încrederea?

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Da, e o întrebare într-adevăr foarte grea. Eu am pledat mereu pentru educație și pentru transmiterea către tineri a virtuților și valorilor. Cred că o societate care reușește să transmită prin educație celor pe care îi formează virtuți și valori, o asemenea societate poate să fie sigură că în inimile și în mințile lor va fi și încredere.

Încrederea este fundamentală, pentru că înseamnă a avea în suflet convingerea că ceea ce fac aceia pe care i-am delegat să ne conducă, așa cum ar zice Jean Jacques Rousseau, cei cărora le-am dat puterea pe care într-o democrație o are fiecare cetățean, cei care au această putere delegată să fie într-adevăr oameni care să ducă idealurile noastre mai departe.

Or, din păcate, în societatea contemporană și, din păcate spun din nou, nu numai în cea românească, s-a pierdut încrederea.

Iar fără încredere în elita care conduce nu există nici speranță.

Europa Liberă: Ce e de făcut?

Fără speranță, viitorul rămâne nesigur, plutește pe nisipuri mișcătoare, așa că trebuie trebuie reinstaurată într-un fel sau altul, prin munca elitelor bune.

Trebuie reinstaurată încrederea. Un ardelean de-al meu e vorba de unul faimos, pașoptistul Simion Bărnuțiu, a zis cândva: „Să ne sprijinim pe popor, căci poporul nu poate greși”. Dar să știți că și poporul poate greși dacă are conducători răi.

Europa Liberă: După cum a demonstrat secolul 20 cu asupra de măsură. Spuneți că această lipsă de încredere este mai generală în epoca noastră. Dar dacă ne axăm doar pe situația din România, oare nu cumva decizia a milioane de români de a trăi în alte țări are legătură și cu această lipsă de încredere? Pe de altă parte, cota de încredere a conducătorilor, a președinților, a fost chiar imediat după alegerile respective, din ce în ce mai mică, iar fostul președinte Iohannis a plecat de la Cotroceni cu o cotă de încredere de numai 9%.

Ioan Aurel Pop: Da, foarte probabil.

Europa Liberă: Care ar fi trei decizii sau trei gesturi, trei abordări ale noului președinte care ar ajuta la această restaurare a încrederii la care v-ați referit?

Ioan Aurel Pop: Primul lucru care mi se pare fundamental este menținerea acestei țări și menținerea acestui popor pe traiectoria lui europeană. Mie mi se pare că noi, românii, am muncit noi de la secolul al 18-a încoace, de la Școala Ardeleană, trecând prin Titu Maiorescu, ajungând la Eugen Lovinescu, la toți marii formatori de opinie, ca să le spun așa, cu un termen modern, am muncit pentru această linie a noastră europeană.

Noi suntem de la origine un popor european, prin geografie și prin civilizație. Am moștenit de la această Europă clasicismul greco-latin, l-am reînviat prin Renaștere, l-am adus mai departe, inclusiv prin valori religioase precum și iudeo-creștinismul pentru că din punct de vedere confesional, acestea sunt valori ale Europei.

Ne-am străduit după ce am reușit să scăpăm de regimul comunist – așa cum am scăpat noi, mai greu, mai poticnit –, dar după ce am reușit să scăpăm, ne-am străduit să intrăm, de data asta, nu în Europa, cum s-a spus, pe scurt, ci în instituțiile europene.

Am reușit în sfârșit să fim parte a NATO și a Uniunii Europene. Poate că aceste organizații nu mai sunt chiar în epoca lor de glorie, poate că pe unii nemulțumesc anumite decizii, dar este fundamental să rămânem pe această direcție pe care ne conduce și istoria, și prezentul și, după părerea mea, și viitorul.

Cred că asta ar trebui să facă președintele: să păstreze linia aceasta europeană, acest fapt este important în continuare pentru păstrarea încrederii în România. Noi am avut guverne și președinți de republică care s-au străduit să-și pună pecetea proprie și au renunțat la angajamentele pe care le-au luat predecesorii.

Europa Liberă: La ce vă referiți mai concret? Aveți exemple?

Ioan Aurel Pop: E foarte important pentru încredere să ne ducem mai departe angajamentele. Avem tratate încheiate, parteneriate strategice, acorduri bilaterale sau multilaterale. Ele nu se pot suspenda sau anula. Ca să existe încredere în noi, orice guvern trebuie să continue angajamentele corecte, firești, pe care le-a luat în Parlament, cu ratificarea Parlamentului.

Nimeni nu poate lua decizii proprii într-o republică democratică, deci să le ducem mai departe.

În fine, cred că președintele care vine ar trebui să vegheze, să se gândească la statutul lui de factor de echilibru în societate și să impună prin Parlamentul României, ca educația și sănătatea să fie prioritare și, adiacent – dar nu mai puțin important – cercetarea științifică. Într-o țară în care educația nu este vegheată, coordonată și nu devine sănătoasă, eficientă, apare pericolul decăderii.

Europa Liberă: Care ar fi cele mai vulnerabile domenii?

Ioan Aurel Pop: Există marea primejdie ca să facem de acum încolo medici proști care să nu ne poată vindeca, profesori nepregătiți care să nu mai fie modele pentru elevi, ingineri care să facă șosele și poduri proaste, cum se spunea într-o universitate din Africa de Sud, unde am avut cinstea să fiu și eu invitat.

Concluzia este că o națiune poate fi distrusă nu numai cu tunuri și cu tancuri, ea se poate distruge și printr-o educație prost făcută.

Iată ce cred eu, fiindcă m-ați întrebat de trei elemente, dar revin la cel mai important și primul: România trebuie să rămână pe traiectoria ei europeană, care este singura salvatoare și aducătoare de viitor.

Europa Liberă: Președintele Iohannis a menținut direcția euroatlantică a României. Dar mulțidintre alegătorii români nu se simt respectați și se simt străini de aceste îmbunătățiri pe care apartenența la spațiul euroatlantic le-a adus României, se simt străini, înstrăinați în propria lor țară, nu au încredere în conducători. Care ar fi „tratamentul” pentru a vindeca această înstrăinare din societate, acest gol?

Ioan Aurel Pop: Acum, din păcate, eu nu am soluții politice.

Sigur, dacă le aveam, mă făceam și eu politician, dar am învățat să-mi respect meseria și dacă fiecare dintre noi ne-am respecta specialitatea și am face doar ceea ce știm noi mai bine, cred că ne-ar merge bine tuturor. Însă, așa, ca om prezent în societate, pot să spun că nu ajunge numai această integrare.

Integrarea e foarte bună, trebuie să o păstrăm, dar ne trebuie și o anumită prezență în Europa. Noi nu putem fi pasivi, am devenit membri, ridicăm mâna, votăm și ne vedem de treabă la noi acasă. Europa e un concert al națiunilor. Europa aceasta instituțională, cum o numesc eu, adică Uniunea Europeană, acolo trebuie să ne spunem părerea, să fim acolo, să fim prezenți, să contra-carăm anumite direcții care nu par să fie îndreptate spre bine, de exemplu. Eu mă gândesc la tradiția noastră în politica externă care pare că a dispărut.

Noi l-am avut pe Nicolae Titulescu la Geneva doi ani la rând, președinte al Ligii Națiunilor, ceea ce nu s-a mai întâmplat nici uneia dintre țările ale căror reprezentanți erau acolo.

Avem o tradiție deosebită în politica externă. Ea într-un fel a continuat și sub regimul comunist. Când știți că da, am încercat să balansăm între țările arabe și Israel, am ajuns să avem ambasadă la Bon, când alte țări nu aveau.

Am păstrat relațiile diplomatice cu Israelul, am trimis diplomați în dreapta, în stânga.

Ar trebui, după părerea mea, și astăzi, după 35 de ani de la eliberarea de sub regimul totalitar dictatorial, să încercăm să fim o prezență. Un președinte care păstrează linia europeană trebuie să se asigure de o clasă politică, dar și de un grup de diplomați care să fie într-adevăr bine formați și să ne reprezinte bine.

Or, eu am impresia că intrăm în politică, intrăm în diplomație, intrăm fără să ne pricepem întotdeauna la ceea ce înseamnă aceste lucruri.

Demnitatea presupune profesionalism. Ca să câștigăm încredere, trebuie să fim foarte buni profesional în ceea ce întreprindem.

Europa Liberă: Ceea ce ne întoarce la educație. Și observăm că românii sunt foarte fragmentați, nu agreează, nu împărtășesc aceeași poveste adevărată a României, iar aici profesia dvs. de istoric este foarte utilă explicației. Iată un exemplu și nu încerc să politizez în niciun fel acest interviu prin acest exemplu. Anume, în galeria de portrete istorice pe care o afișează pretutindeni AUR, vedem marii voievozi ai românilor. Dar dintre ei lipsesc exact suveranii care au câștigat în război și Independența, și Marea Unire, Carol I de Hohenzollern, nepotul său, Ferdinand I și soția acestuia, Regina Maria, Maria de Edinburg. În ce măsură noul președinte poate să aibă o contribuție ca această adevărată poveste a României să fie acceptată și pusă în valoare de toți românii sau, în orice caz, de majoritatea lor? Azi avem și aici o ruptură.

Ioan Aurel Pop: Eu cred că nicio personalitate politică și nicio organizație politică, niciun partid politic nu poate confisca figurile noastre emblematice, pe care eu le numesc câteodată părinți ai patriei sau eroi naționali. Fiecare națiune are așa ceva.

Trebuie să le păstrăm acestea pe toate la un loc și să le valorificăm pentru prezent și pentru a le duce mai departe în viitor. Nu poate exista o Românie fără figurile ei despre care ați vorbit, adică fără regii Carol, Ferdinand, și chiar Carol al II-lea care a fost pentru Academia Română un mare donator, un mare mecena, de exemplu. Monarhia în epoca modernă a fost pentru noi o cale de păstrare și la început, chiar de repătrundere în Europa.

Uitați, în Clubul Academicienilor, la parterul Academiei Române, avem de-o parte Regele Carol I cu emblema lui și cu faptul că a obținut Independența României și atâtea realizări în cei 48 de ani de domnie și, de cealaltă parte, este amplasat Întregitorul Ferdinand. Lângă el, în plan secund, se vede harta României, pe vremea când România ajunsese să fie o țară medie și să reprezinte o forță în această parte de Europă.

Toate sunt importante, iar confiscarea lor din punct de vedere politic, într-o anumită conjunctură istorică, parcă ne aduce aminte de Caragiale, de Scrisoarea Pierdută, de plebicist și de fel de fel de nefăcute și de ironii pe care acest mare părinte al neamului românesc, care a fost Ion Luca Caragiale, le-a ridiculizat și ne-a obligat să ținem seama de ele la modul negativ. Să nu le mai facem, adică. Din păcate, n-am învățat mare lucru...

Iar acum, vedeți, cu mijloacele acestea moderne și cu posibilitățile de falsificare sau de fake-uri, cum se spune, inducem în eroare opinia publică românească.

Dar revin. Dacă vom avea grijă măcar de acum încolo să avem niște români educați, dacă am avea grijă să nu mai avem abandon școlar, să n-avem analfabetism propriu-zis, am fi mai feriți.

Noi avem români care nu știu să scrie, să citească, unii nu fac școala de șoferi din pricina asta, până să vorbim de analfabetism funcțional. Iar pe de altă parte, avem analfabetism funcțional, care ne plasează în fruntea țărilor din Europa într-un astfel de clasament nedorit.

Dacă vom reuși să punem pe picioare educația acestui popor astfel încât să poată omul să discearnă când ajunge adolescent și matur, atunci forțele răului, adică ale celor care vor să ne inducă în eroare, vor scădea și vom putea apărea în Europa cu fruntea sus, cu mândrie, cu demnitate.

Cu toate ale noastre bune, rele, da. Dar vom putea fi acolo în concertul națiunilor europene, cum îmi place mie să spun, și cum cred că avem capacitatea să fim.

Europa Liberă: Potrivit dimensiunii și populației sale, România se află pe locul VI în Uniunea Europeană. Nivelul de trai a crescut exponențial, la propriu, în acești 35 de ani. Produsul Intern Brut a crescut cu 400% față de 1990. Dar România se află încă în ultima treime ca dezvoltare economică și nivel de trai, deci nu potrivit rangului legat de dimensiune și cei 33 de europarlamentari arondați. Iar mulți români cred că România nu are reputația pe care o merită. Ce e de făcut aici?

Ioan Aurel Pop: Eu cred că există o cale de a ne face cunoscuți și de a ne integra real în Europa: cultura și prin cultură. Includ aici și știința, adică oamenii care trăiesc în mediul intelectual, care își câștigă cele necesare traiului prin munca minții lor și prin lucrările care ies din mintea, din spiritul lor, căci toți contribuie la cunoașterea românilor.

Nu e datoria mea să discut acum de ce am ajuns să avem o faimă proastă în Europa.

În multe privințe, glumind, vă spun că avem și un avantaj. După proverbul românesc că în tot răul e și un bine, aproape toți străinii care n-au mai fost în România, vin cu impresii așa de proaste, încât nu se poate să nu plece cu impresii bune. Unii își închipuie că dăm în gropi, că n-avem electricitate, că n-avem tramvaie, că nu știm să vorbim corect.

Or, străinii care vin și aud cum vorbesc românii limbi străine, cum au anumită educație, văd orașele cu construcții frumoase, monumentele și așa mai departe și chiar curățenia. Vă spun că din multe puncte de vedere, orașele noastre sunt mai curate decât unele din cele mai occidentale din țări cu tradiție.

Pleacă toți cu impresii bune, dar asta nu trebuie să ne încălzească și nu ne prea încălzește, că nu pot veni toți în România să se convingă că nu-i chiar așa de rău după faima rea pe care o avem. Și atunci e nevoie să avem și o anumită mișcare românească de propagare a spiritului de aici, din această țară, cu bune și cu rele.

Europa Liberă: Ce înțelegeți prin „propagare”?

Ioan Aurel Pop: Eu nu sunt de principiu că trebuie să înfrumusețăm țara și să ne prezentăm mai bine decât suntem, că până la urmă falsul va ieși la iveală, dar să ne prezentăm așa cum suntem cu orașele pe care le avem, cu satele și cu sărăcia noastră.

Câteodată, vedeți, în multe locuri... pe mine mă emoționează acest lucru... sărăcia materială e dublată de o bogăție spirituală extraordinară. Te oprești într-un sat și vezi că oamenii n-o duc foarte bine, că nu au locuri de muncă și totuși, când îi vezi la o ceremonie, când îi vezi la un botez, la o cununie, chiar la o înmormântare, ferească Dumnezeu, că trecem prin toate. Îi vezi că au ritualul lor, au felul lor de a se purta, se îmbracă cu multă bună cuviință, cu o frumusețe sufletească. Sigur, turismul (rural n.r.) s-a dezvoltat.

Cine vine și pleacă în zona Brașovului, a Sibiului, în Maramureș, în Bucovina, vine iluminat de acolo, dar nu facem destul.

În latină există verbul propago, propagare, adică a răspândi sau a se răspândi. De unde avem cuvântul propagandă. Propagandă e un cuvânt urât, un cuvânt care astăzi poartă pe cetea comunismului că s-a folosit mult noțiunea de propagandă agresiv.

Europa Liberă: Da, termenul „propagandă” sună agresiv și este agresiv în sensul politic.

Ioan Aurel Pop: Cuvintele au istoria lor și ele se tocesc și își pierd sensul. Dar noi trebuie să revenim la o formă, la forme de a ne face cunoscuți. Noi, cu toții, cei care călătorim în străinătate, suntem un fel de ambasadori ai acestui pământ și trebuie să ne prezentăm așa cum se cuvine.

Poate e o legendă ce vă spun acuma, dar se spune că George Enescu, se împlinesc anul acesta 70 de ani de la moartea sa, copil fiind, a început să cânte la patru-cinci ani la vioară, fiind trimis la Viena la studii. Ei bine, înainte de plecare, îmbrăcat frumos, ar fi întrebat-o pe mama lui înainte de a pleca așa: „Mamă, dar eu acolo, la școala din Viena, pot să spun că sunt român?”. Mama zice: „Cum să nu spui, sigur, de ce mă întrebi?”. Răspunsul copilului ar fi fost: „Păi, să nu creadă că mă laud”.

România interbelică, apoi, avea o faimă bună, să știți, adică străini admirau faptul că din niște principate valahe care au plătit tribut turcilor la început, am reușit să ne facem Independența sub Carol I-ul și pe urmă să facem Unirea, sub Ferdinand Întregitorul și să avem o țară europeană, cum v-am spus, cu mărime mijlocie.

În 1938, leul de aur de la noi era valută europeană, era o țară care construia locomotive, vagoane, macarale, avioane. Lumea nu o ducea mult mai bine că lumea rurală, era, să zicem, în neclintirea ei. Dar totuși țara avea o faimă foarte mare. Brâncuși s-a întors ca să facă complexul de la Târgu Jiu și coloana aia pe care o numim „a infinitului” era de fapt „Coloana Recunoștinței fără de Sfârșit”.

Enescu cânta prin Basarabia ca să arate spiritul muzical din care s-a inspirat el ca să scrie muzica asta cultă, extraordinară. Deci ne-ar trebui o efervescență, după părerea mea, pe care s-o clădim. Tot noi s-o trezim.

Dacă am avea buni educatori, dacă tinerii ar reuși să mai aibă modele în profesorii lor, sigur întâi în părinții lor, în familia lor, ar fi posibil.

Dar familiile acuma-s prea ocupate, că tinerii își fac cariera înainte de a-i educa pe copii. Sunt și bunicii ocupați. Învățătorii și profesorii la școală, unii sunt superficiali, fiindcă s-au făcut învățători și profesori în lipsă de altceva.

Toate astea trebuie să le punem deoparte și să revenim la valori și la virtuți. Și nu putem altfel decât dând exemple unui copil. Exemplul părintelui și al profesorului e fundamental.

Europa Liberă: S-ar putea spune că dacă a fost posibil ca România modernă să se ridice în doar câteva generații o dată, o va putea face din nou în sec. 21. Totuși, România se află la o răscruce grea, iar aceste alegeri prezidențiale sunt marcate de frică.

Sunt marcate de frică din zona celor care votează cu George Simion, sunt oameni care se tem că nu vor mai fi ei înșiși, că le vor fi luate valorile naționale și tradiționale în care cred, dacă România rămâne în zona ei euroatlantică. S-a ajuns aici cu distorsionarea lucrurilor. Pe de altă parte, cei care sunt înclinați să voteze cu Nicușor Dan se tem că victoria celuilalt candidat ar duce la o perspectivă dezastruoasă.

Apropierea de Rusia dictatorială, cu tot ansamblul de măsuri restrictive și revenirea la un trecut nu foarte îndepărtat, dă fiori. Peste tot, într-o formă sau alta, domnește frica și domnesc fricile. Or, când ți-e frică, nu ești în firea ta, nu îți poate fi bine. Ce are de făcut viitorul președinte ca să liniștească oamenii?

Ioan Aurel Pop: Da, iarăși vă spun că eu aș fi fericit dacă aș fi calificat să răspund la o astfel de întrebare.

Totuși, în opinia mea, eu cred că viitorul președinte trebuie să repare aceste mari dezechilibre.

Fiindcă s-a făcut propagandă electorală la noi, unii au mers spre o direcție, alții spre alta, în loc să arate că taina aceasta a viețuirii și supraviețuirii este echilibrul, cumpănirea.

Noi trebuie să rămânem europeni, dar fără să ne dizolvăm din calitatea de români. Publicul românesc acesta, despre care spuneți că e cuprins de frică, unii de o anumită frică, alții de alta, ar trebui asigurat că țara trebuie să rămână ceea ce este, dar cu posibilitatea de îmbunătățire și a vieții și a nivelului de trai, a culturii și a cercetării înzecit înmiit.

Și asta se poate face prin încrederea pe care s-o avem în noi, în forța acestui popor care există, iată de la sfârșitul mileniului întâi și încă viețuiește. Ar fi păcat doar să supraviețuiască de acuma.

Noi ar trebui să conviețuim cu cei de lângă noi, care-s altfel decât noi, dar fără de care nu putem trăi, și să viețuim întru demnitate, întru onoare.

Viitorul președinte are o sarcină foarte grea să mențină speranța în bine, speranța în ceea ce este verificat și speranța traiului nostru în această Europă pentru care ne-am luptat.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI