În cel mai popular podcast din lume, Dimitri Toukhcher a fost prezentat drept croitorul „rus nebun” al controversatului guru Jordan Peterson. De fapt, antreprenorul s-a născut în Ucraina în perioada sovietică, a emigrat în Canada, iar acum conduce o casă de modă din biroul său din Estonia.
Cinci persoane au murit și mii de locuințe au fost inundate în județele Galați și Vaslui în urma ploilor torențiale din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Președintele american Joe Biden și prim-ministrul britanic Keir Starmer și-au reafirmat „sprijinul neclintit” pentru Ucraina, în timpul unei întâlniri care a avut loc vineri, 13 septembrie.
Relatări recente de presă susțin că Rusia a primit sisteme de rachete Fath-360 din Iran, împreună cu sute de rachete compatibile. Iată cum arată acest sistem de arme și cum ar putea influența războiul din Ucraina.
Locuitorii din Washington, D.C. s-au adunat la un bar ca să urmărească dezbaterea televizată dintre vicepreședintele Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump.
Aproape 3.000 de oameni au murit după ce mai multe avioane comerciale au fost deturnate și folosite ca arme împotriva World Trade Center din New York și Pentagon, pe 11 septembrie 2001. Acest atac devastator rămâne una dintre cele mai întunecate și mai tragice zile din istoria Americii.
Bibi Rafia predă de 24 de ani la o școală de fete din Pakistan, unde e o singură încăpere pentru cinci clase.
De la orașe pline de viață până la țări distruse de război, copiii din regiunile RFE/RL s-au întors în clase, în pentru prima lor zi de școală. Cei mai mulți au început școala pe 2 septembrie.
Paul Olteanu, fondator Mind Architect, vorbește la SmartJob despre anul sabatic pe care și l-a luat, despre epuizare și refugiul în muncă. Explică de ce a ajuns să-i fie greu să se mai ridice din pat, deși iubea ceea ce făcea: „Am confundat o bună bucată din viața mea iubirea cu aprecierea.”
Baza aeriană Ramstein din Germania. Acolo a început astăzi (vineri, 6 sept) cea mai recentă reuniune a Grupului de contact pentru apărare din Ucraina.
Președintele Volodimir Zelenski face cea mai mare remaniere guvernamentală de când Rusia și-a lansat invazia la scară largă. Iată o privire asupra obiectivelor, calendarului și efectelor potențiale ale unei mișcări despre care liderul din timpul războiului spune că va genera „energie nouă”.
Kineski lider Si Đinping je domaćin samita na visokom nivou za afričke lidere dok Peking pokušava da osigura uporište za svoju industriju zelene energije širom kontinenta.
Autoritățile din landul german Bavaria au șters un videoclip care avertiza cu privire la pericolele extremismului islamist. Animația prezenta în manieră profund negativă personaje cu vestimentație specifică musulmanilor și le asocia ideea de pericol. Scandalul pare departe de final.
Din punct de vedere tehnic, președintele rus Vladimir Putin ar fi trebuit să fie arestat în timpul unei vizite de stat în Mongolia pe 3 septembrie. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. De ce?
La sfârșitul săptămânii, la Praga a avut loc cel mai mare eveniment al think-tank-urilor din Europa Centrală, forumul GLOBSEC.
Aceasta este o poveste nespusă despre ce s-a întâmplat după masacrul din 2004 de la Beslan, din Osetia de Nord. Evenimentul a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume – a fost unul dintre cele mai sângeroase momente din lupta Rusiei cu militanții ceceni.
Încarcă mai mult