Au existat mai multe speculații privind efectele pe care retragerea din Afganistan și schimbarea conducerii țării le vor avea asupra relațiilor statelor din Asia Centrală cu restul marilor puteri din lume.
La sfârșitul anilor ’80, în republicile sovietice socialiste au început să apară mișcări de protest în care oamenii cereau nu doar o viață mai bună, în condițiile unei situații economice dezastruoase, dar și independența.
Săptămâna Europa Liberă ne poartă într-o incursiune vizuală în întreaga lume, din Chișinău, la Promenada Operei din București și până la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
Trei altercații au izbucnit în Parlamentul armean în decursul a două zile, iar adunarea a fost întreruptă de valurile de violență din rândul parlamentarilor. Membrii opoziției au fost implicați în bătăi de două ori pe 25 august, după ce un alt incident violent a avut loc pe 24 august.
Evacuările de pe aeroportul din Kabul au loc într-un ritm fără precedent, pe un fundal de haos și disperare. SUA și aliații occidentali încearcă să evacueze cât mai multe persoane, în timpul limitat pe care îl mai au la dispoziție.
Six Ukrainians reflect on the country's 30th anniversary of independence.
Locuitorii din satul Donje Ljubinje din Kosovo se mândresc cu nunțile lor tradiționale, care simbolizează identitatea deosebită a locului.
La 23 august 1944, Regele Mihai, de 23 de ani, l-a demis și arestat pe Mareșalul Ion Antonescu, ca să poată retrage România din alianța cu Hitler. Trupele sovietice erau, deja, în Moldova.
Săptămâna Europa Liberă în imagini cuprinde fotografii din întreaga lume, de la incendiile din Rusia până la evacuarea din Afganistan. O fotografie care a făcut înconjurul lumii arată un soldat american care salvează un bebeluș pe care îl ridică peste zidul aeroportului din Kabul.
Retragerea trupelor americane și NATO din Afganistan și preluarea de către talibani a controlului asupra orașelor importante și a Kabulului la 15 august, a creat haos în întreaga țară.
„Cultură și politică”, 24 septembrie 2014, impresiile lui Victor Eskenasy după o călătorie în Rusia. De la Petru cel Mare la Putin.
Nu a durat mult timp pentru ca frământările din Afganistan să se facă simțită și în țările vecine din Asta Centrală.
Iranul a confirmat raportul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), care concluzionează că țara și-a extins producția de uraniu pentru arme la o puritate de 60%.
O instanță din Moscova a dat mai multe amenzi companiei Google pentru că aceasta ar fi încălcat legile Rusiei privind conținutul interzis.
Încarcă mai mult