Woody Allen a participat la un festival de film din Rusia. Kiev: A binecuvântat festivalul sângeros cu discursul său

Regizorul și actorul american Woody Allen (imagine de arhivă).

Regizorul american Woody Allen a fost prezent prin videoconferință, duminică, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, care are loc în aceste zile. Kievul a condamnat cu fermitate participarea acestuia la eveniment.

Regizorul american Woody Allen a participat online la sesiunea „Legendele cinematografiei mondiale”, care a avut loc duminică, 24 august, în ediția din acest an a Săptămânii Internaționale a Filmului de la Moscova.

Woody Allen a vorbit de cinematografia mondială, despre principiile ca regizor și despre ce rol va avea inteligența artificială în realizarea filmelor. Sesiunea în care a fost prezent regizorul american a fost moderată de regizorul și producătorul de film rus Fiodor Sergheievici Bondarciuk.

„Întotdeauna mi-a plăcut cinematografia rusă. Am avut plăcerea să-l cunosc pe Serghei Bondarciuk acum câțiva ani, la New York. Am vizionat filmul rus Război și pace, care durează aproape șapte ore. L-am vizionat într-o singură zi”, a spus Woody Allen, potrivit publicației ucrainene United24Media.

Regizorul american a mai spus că ar lua în considerare un scenariu centrat pe sentimentul de confort din Moscova și Sankt Petersburg, dacă ar primi vreo propunere să filmeze în Rusia.

Woody Allen a fost cap de afiș dintre cineaștii din afara Rusiei care au confirmat prezența la festivalul din Moscova.

Potrivit programului, mai sunt invitați cineastul sârb Emir Kusturica și actorul și cascadorul american Mark Dacascos, cunoscut pentru rolurile sale din filmele de acțiune din anii 1990.

Festivalul a început pe 23 august și durează până pe 27 august. La evenimente mai sunt prezenți artiști din China, India, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Brazilia și Mexic.

Ucraina condamnă prezența regizorului Woody Allen

Declarația de condamnare a Kievului este ilustrată cu o pereche de ochelari asemănători celor pe care îi poartă regizorul Woody Allen, în care lentilele acoperă cu o peliculă distrugerile cauzate de războiul pe care Rusia îl poartă de trei ani și jumătate împotriva Ucrainei.

„Participarea lui Woody Allen la Săptămâna Internațională a Filmului de la Moscova este o rușine și o insultă la adresa sacrificiului actorilor și cineaștilor ucraineni care au fost uciși sau răniți de criminalii de război ruși în războiul lor continuu împotriva Ucrainei”, spune Ministerul ucrainean de Externe.

Kievul mai spune că „prin participarea la un festival care reunește susținătorii și vocile lui Putin, Allen alege să închidă ochii la atrocitățile pe care Rusia le comite în Ucraina în fiecare zi, de 11 ani încoace”.

Este o referire la anexarea ilegală a Crimeei, din 2014, an în care, de asemenea, regiunea ucraineană Donbas a fost invadată de așa-zișii „omuleți verzi”, care erau de fapt soldați ruși fără însemne. Moscova a negat permanent că a trimis soldați în Ucraina și a susținut că este vorba despre grupări militare care cer independența.

„Cultura nu trebuie niciodată folosită pentru a acoperi crimele sau pentru a servi drept instrument de propagandă. Condamnăm cu fermitate decizia lui Woody Allen de a binecuvânta festivalul sângeros de la Moscova cu discursul său”, mai spune diplomația ucraineană.

Îți mai recomandăm Biserica Ortodoxă Română sub atacul Moscovei? Lucrarea preotului-regizor prorus Ciprian Mega între alte schisme & metehne

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.