Bătălia pentru Pokrovsk în Ucraina se intensifică pe măsură ce forțele rusești continuă să avanseze

Polițiști ucraineni încearcă să convingă locuitorii să evacueze orașul Pokrovsk din regiunea Donețk, aflat pe front. (fotografie de arhivă)

Kievul spune că Pokrovsk rămâne o prioritate pentru Kremlin, pentru că forțele ruse susțin că au cucerit zeci de clădiri în luptele duse corp la corp pentru principalul bastion estic a Ucrainei.

Întrucât Pokrovsk a devenit cea mai feroce zonă de pe linia frontului Ucrainei în acest an, luptele pentru oraș seamănă acum cu unele dintre cele mai sângeroase și mai lungi bătălii ale războiului, în special Bakhmut în 2023 și Avdiyivka în 2024.

Acum o săptămână, Ucraina a promis că va lansa o operațiune defensivă intensivă în zonă, în timp ce forțele ruse au susținut că au încercuit trupele ucrainene care apărau orașul.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris situația ca fiind „dificilă”, adăugând că aproximativ 314 soldați ruși sunt încorporați în cartierele orașului.

Înregistrările video furnizate către RFE/RL de către Corpul 7 de Reacție Rapidă al Ucrainei arată soldați ruși din Pokrovsk și din împrejurimi fiind vizați de dronele ucrainene.

„Scopul numărul 1 al inamicului este de a ocupa Pokrovsk cât mai repede posibil. Acest obiectiv rămâne neschimbat”, a declarat Zelenski pe 8 noiembrie.

Andri Hnatov, șeful statului major general al forțelor armate ale Ucrainei, a declarat că forțele rusești s-au infiltrat în periferia sudică a orașului, în încercarea de a stabili un punct de sprijin pentru avansurile ulterioare.

Soldatul ucrainean Andriy a confirmat pentru RFE/RL că forțele rusești avansează în zonă, spunând că eforturile Kremlinului de a captura orașul continuă în ciuda numărului tot mai mare de victime.

„Folosesc un număr incredibil de personal. Dar, din nou, zeci de ruși sunt uciși în fiecare zi”, a spus Andriy.

„În ultimele patru luni, am ucis sau rănit aproximativ 2.000 de soldați ruși”, a adăugat el.

În încercarea de a lua cu asalt Pokrovsk și Mîrnohradul învecinat, forțele rusești încearcă să cucerească drumuri cheie care duc mai adânc în regiunea Donețk și să deschidă o rută spre regiunea Dnipropetrovsk.

Deși viitorul liniei frontului din Donețk rămâne incert, Moscova pare să-și atingă cel puțin unul dintre obiective.

Prin atacuri combinate cu drone și rachete asupra orașelor, Rusia a depopulat zonele de pe front, lăsând trupelor sale o cale mai liberă prin orașe în mare parte abandonate, cu o rezistență civilă minimă.

Drept urmare, majoritatea locuitorilor au fugit din Pokrovsk, fostul oraș industrial cu 60.000 de locuitori, care acum se află în mare parte în ruine.

Cu toate acestea, unii analiști militari se îndoiesc că Rusia ar putea captura rapid zona și să se deplaseze către orașele vecine.

Expertul militar ucrainean Oleksiy Hetman a declarat pentru RFE/RL că, deși situația devine din ce în ce mai dificilă, forțele ucrainene au încă pregătite fortărețe la vest de oraș, ceea ce le-ar permite să respingă alte atacuri rusești.

„Nu se deschid «uși» sau «rute» către Sloviansk sau Kramatorsk. Acestea sunt prostii răspândite de propaganda rusă”, a adăugat Hetman.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.