Sus, pe cer: sunt baloanele din Belarus o operațiune de contrabandă? Un atac hibrid? Sau ambele?

Baloane precum acesta, dintr-o fotografie de arhivă distribuită de polițiștii de frontieră lituanieni, au fost folosite pentru a transporta contrabandă din Belarus.

Prim-ministra Lituaniei, Inga Ruginienė, vorbește despre „un atac hibrid” – sute de baloane meteorologice care zboară peste graniță dinspre Belarus, provocând haos în aeroporturi.

Dar incidentele indică și existența unei rețele de contrabandă, care operează de mult timp și la scară mare, care ar avea legături la nivel înalt în Minsk.

Baloanele, care zboară la o altitudine de aproximativ 13 kilometri, au ajuns, la sfârșitul lunii octombrie, să fie atât de numeroase încât au provocat închiderea mai multor aeroporturi. Măsura a afectat aproximativ 140 de zboruri și 20.000 de pasageri.

Pe 29 octombrie, Lituania, membră a NATO și a Uniunii Europene, și-a închis pentru o lună granița cu Belarus. Premierul Inga Ruginiene a afirmat că această măsură ar putea fi prelungită „atât timp cât va fi necesar”.

Însă, baloanele în sine nu sunt o noutate.

Piața neagră de tutun

Existența lor pe cerul de deasupra celor două țări datează cam din perioada în care autoritățile lituaniene au introdus măsuri severe împotriva camioanelor care transportau peste graniță țigări de contrabandă.

Să ne întoarcem în 2023, când vameșii lituanieni au confiscat 11,9 milioane de pachete de țigări. În acel an, au început să folosească la punctele de trecere a frontierelor un nou sistem de control cu raze X. A fost, de asemenea, și anul în care serviciul de frontieră lituanian a raportat existența a trei baloane care transportau țigări de contrabandă.

Pentru anul trecut, povestea spusă de cifre e alta: au fost confiscate de către vamă doar 2,3 milioane de pachete de țigări, iar traficanții au început să folosească alte mijloace de transport: drone, plute, baloane - au fost raportate 226 de astfel de „vehicule”.

În acest an, numărul baloanelor a continuat să crească – numai pentru perioada ianuarie-octombrie s-au raportat 546. Vameșii cred că prin acest mijloc de transport trec peste graniță 80% din țigările traficate.

Siarhei Besarab, chimist și influencer științific din Belarus, a declarat pentru Serviciul Belarus al RFE/RL că un balon capabil să transporte o încărcătură de 40-50 de kilograme ar costa aproximativ 500 de euro.

Un balon cu țigări de contrabandă din Belarus aterizează în Lituania, octombrie 2025.

Ceea ce ar însemna cam 1.500 de pachete de țigări, cu o valoare de piață de 3.450 de euro. Totodată, șansele ca baloanele să devieze de la cursul lor sunt relativ mici.

„Vântul care bate la suprafață și cel de la altitudine sunt două lucruri foarte diferite. Sus, vântul este constant, motiv pentru care baloanele sunt ridicate la o astfel de înălțime”, explică Besarab.

Este vorba de baloane cu heliu de dimensiuni considerabile, care zboară în număr mare. De exemplu, în noaptea de 3-4 octombrie, Lituania a raportat sosirea a 25 de baloane din partea belarusă.

„E imposibil să lansezi astfel de baloane în masă în Belarus fără să fii observat de serviciile speciale (de securitate) – este o fantezie”, adaugă Besarab.

Comentariile lui seamănă cu cele ale președintelui lituanian Gitanas Nauseda, care spunea luna trecută că „e evitent că structurile speciale, KBG-ul (belarus), sunt implicate în vânzarea țigărilor de către companii care produc produse oficiale, precum și produse destinate pieței ilegale”.

Belarusul este de mult timp identificat ca sursă de contrabandă internațională cu țigări.

Cine fumează țigări belaruse?

În 2016, cercetătorii de la Universitatea din Milano au publicat un studiu numit Centrul comerțului ilicit cu tutun din Belarus (The Belarusian Tobacco Illicit Trade Hub).

Pe lângă țigările contrafăcute, arăta studiul, exista și un comerț înfloritor cu „țigări albe ilicite” – „țigări fabricate legal într-o țară, dar destinate în mod normal contrabandei în țări unde nu sunt disponibile pe piața legală”.

Studiul a prezentat o defalcare a principalelor piețe pe care se vindeau mărci belaruse de contrabandă, inclusiv Germania (30%), Polonia (22,6%), Marea Britanie (17,8%) și Italia (9,7%).

Aproape zece ani mai târziu, afacerea continuă. Surse care au vorbit cu jurnaliștii Serviciului Belarus al RFE/RL spun că au văzut mărci belaruse de țigări vândute ilegal în Lituania, Germania și Franța.

Pentru vânzare și cumpărare sunt folosite grupuri de pe Telegram. Într-un grup, o persoană dorea să cumpere, la Helsinki, în Finlanda, în vrac, țigări NZ belaruse. Alte grupuri se concentrau pe Spania, Portugalia, Germania și alte țări din UE.

Îți mai recomandăm Lituania anunță că va doborî baloanele de contrabandă provenite din Belarus, care perturbă traficul aerian

Trecerea la baloane și perturbările pe care le-a provocat această mișcare au făcut din contrabandă o problemă politică mai vizibilă.

Acest lucru a devenit și mai urgent după ce două avioane militare rusești au încălcat spațiul aerian lituanian pe 23 octombrie, precum și după ce drone necunoscute au fost observate recent în apropierea aeroporturilor.

Belarusul neagă implicarea în trimiterea baloanelor și a condamnat decizia de închidere a frontierei.

Darius Antanaitis, ofițer de rezervă în armata lituaniană și comentator media, a declarat pentru RFE/RL că aceasta era cea mai bună modalitate de a-l forța pe liderul autoritar belarus Aleksandr Lukașenko să-și schimbe tactica.

„Mulți belaruși lucrează în Lituania și transferă banii câștigați în Lituania în Belarus, alimentând bugetul regimului Lukașenko”, afirmă el.

„Când Lituania închide punctele de trecere a frontierei, regimul Lukașenko simte presiunea socială, politică și economică.”

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.