Sute de percheziții în R. Moldova. Rusia, acuzată că provoacă haos înainte de alegeri. Dodon: „Vor să anuleze alegerile”

Descinderile sunt făcute de INI, în comun cu procurorii PCCOCS, mascații din Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” și angajații Serviciului de Informații și Securitate. Imagine generică.

Cu mai puțin de o săptămână până la alegerile parlamentare de pe 28 septembrie, poliția din Republica Moldova a descins în peste o sută de localități și face peste 250 de percheziții într-un dosar penal privind pregătirea destabilizărilor cu sprijinul Rusiei.

La acțiunile poliției a reacționat Igor Dodon, unul dintre liderii Blocului de opoziție „Patriotic”, care a spus că poliția a descins la organizațiilor teritoriale din Drochia și Râșcani ale Partidului Socialiștilor.

Într-un comunicat de presă, Poliția din Republica Moldova precizează că în presupusele acțiuni de destabilizare ar fi urmat să fie antrenate și elemente criminale.

„Perchezițiile au loc atât la figuranții antrenați, cât și în unele penitenciare”, a menționat Poliția de la Chișinău, fără a oferi alte detalii, scrie Europa Liberă Moldova.

Descinderile sunt făcute de Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, mascații din Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” și angajații Serviciului de Informații și Securitate.

Dodon se „autosesizează”

La scurt timp după anunțul poliției, președintele PSRM, Igor Dodon, unul dintre liderii Blocului electoral de opoziție „Patriotic”, a scris pe rețele că perchezițiile au loc la „conducătorii organizațiilor teritoriale din Drochia și Râșcani”.

Dodon cataloghează aceste acțiuni drept „intimidare” și o pregătire a actualei guvernării „să anuleze alegerile”, dacă pierde la scrutinul din 28 septembrie. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu a răspuns, deocamdată, la aceste acuzații.

Duminică, în spațiul public s-a vehiculat că liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, care candidează la parlamentare, ar urma să fie reținut luni.

O persoană, reținută într-un dosar de corupție electorală

Tot luni, pe 22 septembrie, ofițeri ai Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurori din Chișinău au făcut percheziții în capitala Republicii Moldova și în orașul Orhei, într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor și coruperea alegătorilor.

O persoană a fost reținută după aceste perecheziții – iar suspiciunea e de implicare în comiterea infracțiunilor de finanțare ilegală a partidelor.

Investigațiile vizează un grup organizat, format din „factori de decizie, membri și simpatizanți ai unor formațiuni politice.” CNA nu spune despre ce formațiuni este vorba, dar din imaginile publicate și discuțiile din chat-uri e vorba de „Evrazia”, o asociație afiliată lui Ilan Șor.

CNA susține că membrii grupului recrutau alegători sau susținători, cărora le promiteau sau ofereau bani, bunuri sau servicii pentru a-i determina să voteze „în favoarea unor partide.” Ei mai sunt bănuiți de convertirea banilor din conturi bancare și portmonee electronice cu mijloace financiare din afara țării. Oamenii legii au depistat și ridicat sume importante de bani în diferite valute.

Multiple descinderi în campania electorală

Pe durata campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, de pe 28 septembrie, ofițerii și procurorii anticorupție au făcut zeci de percheziții în diferite localități.

La începutul lunii septembrie, unele descinderi au vizat Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană pro-rusă, Irina Vlah, parte a Blocului „Patriotic”, sub presupunerea că ar beneficia de finanțare ilegală.

Pe 17 septembrie, Comisia Electorală Centrală a sancționat blocul cu un avertisment și a cerut Ministerului Justiției să limiteze activitatea formațiunii pentru un an. Curtea de Apel Centru ar urma să examineze cererea depusă de Ministerul Justiției.

Blocul „Patriotic” și Partidul „Inima Moldovei” au calificat acțiunile ca „represiuni politice”, în timp ce guvernarea a respins acuzațiile.

Pe 8 septembrie, în nordul Republicii Moldova au avut loc 60 de percheziții, fiind reținute 15 persoane și ridicate circa 3 milioane de lei, într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice, corupere a alegătorilor și spălare de bani.

Iar la 16 septembrie, procurorii și ofițerii anticorupție au ridicat peste 20 de milioane de lei în timpul unor percheziții la Chișinău, într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor „în circumstanțe agravante”. Investigația vizează factori de decizie afiliați unor formațiuni politice, denumirea cărora oamenii legii nu divulgă.

știre preluată de la Europa Liberă Moldova
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.