„Sunt încântat să anunţ că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al Statelor Unite în România”, a scris, miercuri, preşedintele american Doland Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.
Trump a precizat că viitorul ambasador în România are o experienţă de 40 de ani şi va susţine interesele SUA la Bucureşti.
Darryl Nirenberg „ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”, a mai spus Trump.
Timp de 14 ani, Darryl Nirenberg a fost consilier al Comisiei pentru Relații Externe a Senatului.
Propunerea liderului american vine după ce ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, s-a retras, potrivit unui anunț al Ambasadei SUA de la București.
Aceasta a precizat că adjunctul şefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcţia de Chargé d'affaires ad interim în cadrul ambasadei.
Numirea lui Nirenberg trebuie confirmată prin audieri în Senat înainte de a-și putea asuma oficial funcția de ambasador.
Cine este Darryl Nirenberg
Nirenberg are patru decenii de experiență în politică externă, inclusiv 14 ani în funcții de conducere în Senatul SUA, în special ca consilier al Comisiei pentru Relații Externe a Senatului.
Până în 2024, Darryl Nirenberg a fost partener la firma de avocatură Steptoe, unde a fost specializat în reprezentarea clienților în fața Congresului, agențiilor federale și Casei Albe, adesea pe probleme legislative controversate și de profil înalt.
Expertiza sa acoperă o gamă largă de probleme, inclusiv apărarea națională, comerțul cu China, politica fiscală și reformele de reglementare.
Este membru fondator al Consiliului de Administrație al Mid-Atlantic pentru Positive Coaching Alliance, o organizație nonprofit care vizează îmbunătățirea experiențelor sportive pentru tineri și a accesului în comunitățile defavorizate.
Consilierul prezidențial pentru politică externă și parteneriate strategice, Ana Birchall, spune că nominalizarea lui Darryl Niremberg este o veste bună pentru România.
„Veste excelentă pentru România şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite: Preşedintele Trump tocmai a anunţat următorul ambasador SUA în România, domnul Darryl Nirenberg! Congratulation Darryl!”, a scris Ana Birchall pe pagina ei de Facebook.
Îți mai recomandăm Ambasada SUA la București: „Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan”Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.