Actualizare 19 septembrie 2025 - După discuția pe care au avut-o vineri cu premierul Ilie Bolojan, reprezentanţii marilor rețele comerciale au transmis că nu sunt de acord cu intervenţia statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial, dar că în contextul actual se vor conforma deciziei, transmite Palatul Victoria.
Cât privește promovarea produselor românești, de care tot premierul vorbea în urmă cu o seară, reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe piețele externe, în condiții de competitivitate. Ei au spus însă că ar trebui crescută producția internă de produse alimentare.
Bolojan a dat asigurări că, în colaborare cu mediul de afaceri, vor fi elaborate politici publice de susținere a producătorilor români.
La întâlnire au participat alături de premier șeful cancelariei sale, Mihai Jurca, consilierul de stat Raul Gutin și consilierul consilierul său onorific, Ionuț Dumitru.
Știrea inițială
„De la data 1 octombrie ar urma să expire această plafonare și la sfârșitul lunii iunie, când s-a prelungit cu încă trei luni de zile, discuția pe care am avut-o în Guvern la data respectivă a fost că aceasta ar urma să fie ultima prelungire”, a declarat premierul Ilie Bolojan joi seară într-un interviu acordat Euronews.
Premierul a spus că încă sunt „adunate datele de pe piață”, că este analizată evoluția prețurilor și se urmărește reacţia marilor distribuitori de pe piață, date de care se va ține cont atunci când va fi luată o decizie privind plafonarea prețurilor la produsele de bază, săptămâna viitoare.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunţat joi că premierul va avea vineri o întâlnire cu reprezentanţii retailerilor, pentru a se asigura că sistarea plafonării nu va provoca creșteri importante de prețuri.
Premierul a atras însă atenția joi seară că intervenția pe piață prin plafonarea prețurilor „nu este o măsură care rezolvă lucrurile”, pentru că limitarea prețurilor la anumite produse are ca efect creșterea prețurilor la altele, pentru ca distribuitorii să-și recupereze astfel adaosul redus la produsele plafonate.
Lista alimentelor cu adaos comecial redus
- pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi;
- lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT;
- brânză telemea de vacă vrac;
- iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
- făină albă de grâu „000” până la 1 kg;
- mălai până la 1 kg;
- ouă de găină calibrul M;
- ulei de floarea-soarelui până la 2 l;
- carne proaspătă pui;
- carne proaspătă porc;
- legume proaspete vrac;
- fructe proaspete vrac;
- cartofi proaspeţi albi vrac;
- zahăr alb tos până la 1 kg;
- smântână - 12% grăsime;
- unt până la 250 grame;
- magiun până la 350 grame.
Adaosul comercial este plafonat astfel:
- Procesatorii pot aplica un adaos maxim de 20% față de costul de producție.
- Adaosul cumulat pe întreg lanțul de distribuție este de maximum 5% față de prețul de achiziție, plus cheltuieli operaționale.
- Comercianții cu amănuntul pot aplica un adaos maxim de 20% față de prețul de achiziție.
Bolojan a spus că pentru a avea „prețuri bune” și produse de calitate trebuie de fapt susținută producția agroalimentară, „în așa fel încât să avem mai multe produse românești”, adică susținută industria de profil pentru ca și companiile autohtone să devină astfel mai competitive.
Într-o informare oficială, purtătoarea de cuvânt a guvernului a spus că sistarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost stabilită de coaliția de guvernare, care a luat această hotărâre „fără nicio opinie contrară”.
„Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare. Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv, ca prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma să fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor cât și al comercianților”, a declarat săptămâna trecută, pe 13 septembrie Nadina Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a guvernului.
Precizările au fost făcute la scurt timp după ce preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că va cere urgent clarificări partenerilor de guvernare cu privire la zvonurile privind renunţarea la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie.
Și UDMR, alt partener din coaliția de guvernare, a anunțat că este de acord cu prelungirea plafonării prețurilor la alimentele de bază, susținând astfel poziția PSD.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Antena 3 că UDMR va propune menținerea plafonării adaosului comercial cu cel puţin şase luni și ca formulă de protecție împotriva inflației.
„Sunt unele chestiuni care nu depind neapărat de noi sau doar într-o mică măsură dar sunt chestiuni care țin de noi – să protejăm oamenii de inflație mare și asta se vede în statistici că din 2023 de când a fost introdusă această plafonare în acele segmente s-a păstrat un preț mai rezonabil, trebuie păstrat și săptămâna viitoare asta va fi poziția noastră – să păstrăm cel puțin șase luni de zile plafonarea adaosului comercial.”
El a spus că a existat o discuţie în guvern, dar nu și în coaliția de guvernare. Coaliția de guvernare este formată din PNL-PSD-USR și UDMR.
„În primul rând, nu a fost o discuţie în coaliţie. E coaliţie şi când stau la şedinţa de guvern, e coaliţie şi cu vicepremierii când discută premierul, a fost o discuţie în guvern, dar în coaliţie nu a existat o decizie”, a spus Kelemen Hunor fără a spune că se referă explicit la declarațiile purtătoarei de cuvânt.
Plafonarea prețurilor la produsele de bază a fost introdusă în 2023 ca măsură împotriva inflației și pentru a proteja puterea de cumpărare a populației.
Premierul Ilie Bolojan a respins propunerea Ministerului Agriculturii de a menține plafonarea.
PSD susține că, în lipsa acestei măsuri, inflația ar putea crește cu până la 3%, iar cumularea ei cu majorarea TVA, de la 19% la 21%, ar putea duce la o explozie a prețurilor la alimentele de bază de la 1 octombrie 2025.
Îți mai recomandăm Guvernul susține că partidele de coaliție au decis eliminarea plafonării prețurilor la alimentele de bază. PSD spune că nu e de acordEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI