Plenul comun al celor două camere ale Parlamentului a votat, marţi, noul Consiliu de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune (SRTv).
Au fost 270 de voturi „pentru” şi patru voturi „împotrivă”, potrivit News.ro. Votul a fost secret cu bile.
Membrii titulari ai CA-ului TVR sunt:
- Loredana Corchiş, Nicoleta Amalia Matei şi Stelian Bărăgan din partea PSD
- Radu Carp şi Cristina Ancuţa Pocora din partea PNL
- Catrinel Trofin din partea USR,
- Monica Simona Ghiurco din partea AUR,
- Anderco Aliz Timea din partea UDMR
- Cristina Narcisa Manciu din partea preşedintelui României
- Ana Adriana Săftoiu din partea Guvernului
- Emanuel Sorin Torică și Cristian Godinac din partea angajaţilor SRTV
- Borislav Velimirovici din partea minorităţilor.
Cu 249 de voturi „favorabile” şi patru „contra”, senatorii și deputații au votat membrii Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).
Noul Consiliu de Administraţie al Radioului Public îi cuprinde pe următorii titulari:
- Ruxandra Ileana Săraru, Radu-Bogdan Herjeu şi Alexandru Ioan Şerbănescu din partea PSD
- Maria Muntean din partea AUR
- Vlad Mircea Pufu din partea PNL
- Robert Cristian Schwartz şi Alexandra Coliban din partea USR
- Annamária Bodoczi din partea UDMR
- Dragoş-Gabriel Pătlăgeanu din partea Administraţiei Prezidenţiale
- Nadina-Ioana Dogioiu din partea Guvernului
- Marius-Dorian Tănase şi Nicoleta-Viorica Balaci din partea angajaţilor SRR
- Roxana Georgeta Georghe din partea minorităţilor naționale.
În ședințe separate, membrii celor două consilii de administrație și-au desemnat propunerile pentru președinții-directori generali.
Jurnalistul și comentatorul Robert Schwartz, fost redactor șef al redacției Deutsche Welle în limba română între 2000 și 2020, a fost propus pentru funcția de președinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. Acesta urmează să fie validat de Parlament.
Fostă jurnalistă, fostă purtătoare de cuvânt a președinției în mandatul Traian Băsescu și fost parlamentar, Adriana Săftoiu a fost propusă ca președinte director general al TVR.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.