Percheziții de amploare într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism în peste zece țări

Percheziții de amploare într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism în peste zece țări.

Polițiști și procurori DIICOT au realizat miercuri zeci de percheziții în București și județele Ilfov, Argeș și Buzău. Potrivit News.ro, acțiunea vizează clanurile Pian și Purcel, suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor.

Conform informațiilor transmise de DIICOT, în perioada 2021-2023, membrii celor două grupări au inițiat și constituit, în București și județul Ilfov, două structuri de criminalitate organizată care colaborau între ele.

Scopul principal al acestora era obținerea de beneficii financiare prin exploatarea sexuală a mai multor tinere.

Victimele au fost recrutate prin metoda „loverboy” – care implică inducerea în eroare prin simularea unor relații sentimentale pentru a crea dependență emoțională.

Ulterior, victimele au fost constrânse fizic și psihic să practice prostituția în peste zece țări europene, inclusiv Elveția, Austria, Spania, Germania, Olanda, Danemarca, Marea Britane, Irlanda, Slovacia și Cehia, dar și în România.

„Victimele au fost transportate și adăpostite în diverse locații, unde, prin acte de constrângere psihică și fizică, au fost determinate să practice prostituția în beneficiul material al suspecților”, arată DIICOT într-un comunicat oficial.

Anchetatorii susțin că ambele grupări funcționau pe o structură piramidală, în care membrii de la nivelul inferior transferau sumele obținute din activități infracționale către lideri.

Banii proveniți din exploatarea sexuală a victimelor erau fie transferați prin conturi bancare, fie investiți în bunuri de mare valoare, precum imobile, automobile de lux, obiecte de îmbrăcăminte și bijuterii.

Surse judiciare au spus pentru News.ro că, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite sume de bani, mașini de lux și alte probe incriminatoare la domiciliile suspecților.

„La cele două grupuri infracționale au aderat și alți suspecți, preponderent pe baza relațiilor familiale, care au avut rolul de a coordona activitatea de practicare a prostituției de către mai multe persoane de sex feminin pe teritoriul a diferite state europene”, mai transmite DIICOT.

Anchetatorii au fost puse în aplicare peste 30 de mandate de aducere, urmând ca audierile să aibă loc la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Ancheta a fost inițiată din oficiu, fără a exista plângeri din partea victimelor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.