Nicușor Dan: România va finaliza o nouă strategie de apărare a țării în această toamnă. Războiul hibrid – printre priorități

Nicușor Dan, președintele României.

Președintele Nicușor Dan a anunțat marți, într-un discurs susținut în fața diplomaților români, că România va avea din toamnă o nouă strategie de apărare.

„O componentă importantă” a acestei noi strategii va fi războiul hibrid, a anunțat președintele Nicușor Dan.

El i-a invitat pe diplomații prezenți la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române să participe la elaborarea documentului.

Actuala strategie de apărare a țării datează din 2020, cu doi ani înainte ca Ucraina să fie invadată la scară largă de Rusia.

În discursul de marți, Nicușor Dan a spus că, pe partea securitate, „evident că România va continua să fie un aliat al NATO.”

„Sunt trei direcții pe care activitatea noastră trebuie să se împartă, sau pe care să le accentuăm – securitate, dimensiune economică și românii din afara granițelor. Vom continua să fim interesați de Marea Neagră, și în sensul ăsta trebuie să folosim Formatul București 9”.

Îți mai recomandăm Parlamentul European a decis să acționeze în instanță Consiliul UE după ce a fost exclus din discuțiile privind schema de apărare SAFE

Dan a mai spus că România trebuie să investească în apărare, exemplificând programul de înarmare propus de Comisia European SAFE, la care România a trimis deja propuneri de finanțare.

O altă strategie pe care președintele crede că România ar trebui să o adopte este cea privind românii din afara țării – între 3 și 6 milioane, conform diferitelor estimări.

România nu are în momentul acesta o strategie adevărată pentru românii din Diaspora, s-a plâns Nicușor Dan.

„România nu are un studiu exhaustiv despre necesitățile acestor oameni. Și asta este ceva ce Ministerul de Externe, Președinția, cu input de la dumneavoastră, trebuie să facem, astfel încât să avem o strategie cu obiective, cu bugete, cu termene de realizare, și, mai departe, va fi sarcina dumneavoastră ca colaborarea, parteneriatul cu românii care au ales temporar sau definitiv să locuiască în străinătate să fie mai eficient decât este azi.”

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.