„Toate discuțiile au fost exclusiv pe program. Nu s-a discutat de persoane până în momentul acesta”, a declarat Nicușor Dan, la prima sa conferință de presă în calitate de președinte al României.
Potrivit acestuia, o primă schiță a programului de guvernare este așteptată luni, 9 iunie. Documentul, spune președintele, va fi redactat de echipe tehnice din partea partidelor pro-occidentale: PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților.
„Încercăm să avem un program de guvernare și un acord cât mai complet, astfel încât să preîntâmpinăm toate posibilele discuții ulterioare”, a mai spus Nicușor Dan.
Președintele a precizat că nu va desemna un premier până când nu există o majoritate parlamentară care să susțină programul și componența noului guvern.
„Desemnarea premierului va fi făcută atunci când o să știu că va exista o susținere în Parlament”, a precizat Nicușor Dan.
Președintele a mai spus că partidele implicate în discuții au fost invitate să vină cu propuneri de măsuri și reforme, dar susține nu au existat negocieri privind împărțirea funcțiilor, inclusiv a celei de prim-ministru.
„Nu suntem în situația în care să ne permitem să facem jocuri”, a avertizat președintele Nicușor Dan.
În paralel cu programul de guvernare, se discută și despre un posibil acord politic care să stea în spatele noului executiv. Nicușor Dan a exclus posibilitatea organizării de alegeri anticipate, afirmând că actualul Parlament trebuie să își asume responsabilitatea guvernării:
„Asta este configurația Parlamentului. Nu suntem într-o situație teoretică, ci într-una practică, în care trebuie să luăm măsuri rapide.”
Președintele a adăugat că noul Guvern ar putea fi format în aproximativ două săptămâni, dacă se ajunge la consens politic între partide.
Pentru moment, structura viitorului executiv rămâne neclară, dar șeful statului a transmis că integritatea și competența vor fi criteriile esențiale pentru alegerea membrilor guvernului.
Îți mai recomandăm Nicușor Dan, despre deficit: De ani de zile plătim o pizza medie și mâncăm o pizza mare. Diferența trebuie plătită de cinevaEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.