Ministrul Justiției cere anchetă după ce stenograme care privesc viața privată a lui Cristian Popescu Piedone au apărut în presă

Cristian Popescu Piedone este cercetat pentru că ar fi divulgat informații despre un control care urma să aibă la un hotel.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, cere anchetă după publicarea în presă a unor discuții între Popescu Piedone și soția lui, care „s-au scurs” din dosarul penal. „Publicarea interceptării este o încălcare a prevederilor Codului de Procedură Penală și o intruziune nejustificată în viața privată”, spune ministrul.  

Ministrul a reacționat după ce în mass-media au apărut stenogramele mai multor discuții telefonice dintre Cristian Popescu Piedone și soția sa.

Convorbirile ar fi avut loc în incinta unui hotel. Ele nu au legătură cu acuzațiile aduse de Direcția Națională Anticorupție (DNA) fostului șef al Autorității Naționale de Protecția Consumatorului (ANPC).

Piedone este cercetat sub control judiciar după ce ar fi informat șeful unui hotel că unitatea urmează să fie verificată de ANPC.

„Nu este normal ca aceste probe să apară public, cu atât mai mult cu cât este vorba de aspecte care pot să țină de sfera familială, de anumite chestiuni pe care nici nu vreau să le comentez”, a spus Marinescu pentru Digi24.

Ministrul Radu Marinescu este nemulțumit de scurgerea unor informații care priveau viața privată a lui Cristian Popescu Piedone.

Ministrul a explicat că interceptările fac parte dintr-o măsură investigativă legală, supusă unei examinări stricte, iar rolul organelor de urmărire penală este să stabilească ce aspecte sunt relevante în anchetă.

Marinescu a atras însă atenția asupra faptului că expunerea publică a unor aspecte personale riscă să afecteze drepturile fundamentale legate de viața privată și demnitatea persoanei.

„Apariția în spațiul public a unor aspecte personale care țin de viața privată este evident contrară normelor procesuale și riscă să afecteze, bineînțeles, și dimensiunea drepturilor personale cu privire la viața de familie”, a mai spus Marinescu.

Ministrul a anunțat că va solicita Procurorului General și DNA să efectueze verificări pentru a determina sursa scurgerii acestor stenograme și pentru a preveni în continuare astfel de divulgări nepermise.

„Nu cunosc de unde au provenit aceste informații și sper să nu provină de la organele de urmărire penală, pentru că acest lucru nu este permis de lege”, a mai precizat ministrul.

Pe de altă parte, Direcția Națională Anticorupție (DNA), prin procurorul șef Marius Voineag, a transmis că instituția nu are nicio implicare în mediatizarea stenogramelor respective, care țin de viața privată a inculpatului, și se delimitează de astfel de practici.

Procurorul Marius Voineag conduce instituția care are în pază juridică stenogramele care priveau viața privată și care s-au scurs în spațiul public.

El a făcut o distincție clară între materialul probatoriu prezentat instanței în vederea luării unor măsuri preventive și ceea ce ajunge ulterior în spațiul public, fără implicarea DNA.

Voineag a explicat că prezența discuțiilor private dintre Piedone și soția lui în dosar a fost justificată legal de către procurorul de caz pentru a demonstra că Piedone folosea frecvent telefonul șoferului său atât pentru convorbiri profesionale, cât și personale.

Totodată, el a respins „felul în care aceste convorbiri au ajuns în spațiul public și au fost prezentate, afectând dreptul la viață privată al suspectului” și a subliniat că DNA se delimitează de astfel de practici, cu care „nu este și nu dorește să fie asociată în spațiul public”

Îți mai recomandăm Cristian Popescu Piedone, șeful Protecției Consumatorului, a fost destituit din funcție


Dominic Fritz, președintele USR, a anunțat că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în legătură cu scurgerea în presă a stenogramelor din dosarul DNA al lui Cristian Popescu Piedone, în care apar detalii din viața privată, cum ar fi certurile cu soția sa.

„Sunt obligat moral să îl apăr pe Cristian Popescu Piedone. Și o fac ca să amintesc că inclusiv corupții și criminalii au drepturi, pentru că așa funcționează statul de drept.”

El a criticat publicarea acestor stenograme ca fiind o „umilire publică” și a subliniat că „statul de drept nu se apără cu „cancanuri” din dosare scurse «pe surse»”.

Fritz a atras atenția că justiția trebuie făcută în instanță, nu în spațiul public sau pe rețelele sociale, iar divulgarea acestor detalii personale nu are legătură cu faptele de corupție care sunt obiectul dosarului.

„Din dosarul penal pentru corupție, procurorii au scurs în presă certurile lui cu nevasta. Ce legătură are asta cu faptele lui Piedone? Niciuna”, a punctat el.

„Când ajungem să acceptăm umilirea publică doar pentru că «nu ne place de om», ne îndepărtăm exact de principiile pentru care luptăm: lege egală pentru toți, respect pentru viața privată și demnitatea fiecărui om. Altfel, nu suntem mai buni decât Piedone”, a mai spus Fritz.

Cristian Popescu Piedone a reacționat după apariția stenogramelor cu discuții private din dosarul său, spunând că i-a fost încălcat dreptul la demnitate și viață privată.

El a declarat public că este „OM”, cu slăbiciuni, prieteni și certuri de familie, și a afirmat că „statul mă acuză că sunt om” și că este judecat în public înainte de a avea dreptul la apărare.

Piedone a spus că nu dorește să renunțe la soția sa, în ciuda certurilor reflectate în stenograme, și a avertizat că cei care se bucură de situația lui ar trebui să țină cont că oricând le poate veni și lor rândul.

Piedone consideră că publicarea acestor discuții intime reprezintă o intruziune gravă în viața lui privată și o umilire nejustificată înainte de o decizie judiciară definitivă.

Cristian Popescu Piedone este acuzat oficial de Direcția Națională Anticorupție (DNA) că, pe 7 martie 2025, în calitate de președinte al ANPC, a permis accesul unor persoane neautorizate la informații care nu erau destinate publicității, divulgând unui reprezentant al unui hotel din Sinaia faptul că urma să fie efectuat un control în aceeași zi la acea unitate.

Procurorii l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care Piedone nu are dreptul de a-și exercita funcția. Ulterior, Piedone a fost revocat din funcție de premierul Ilie Bolojan.

Acuzația se încadrează în infracțiunea de folosire, directă sau indirectă, a informațiilor nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.