La parada militară de pe 3 septembrie din capitala Chinei va participa și președintele rus Vladimir Putin. Evenimentul comemorează capitularea oficială a Japoniei în fața forțelor aliate în 1945, dată considerată sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în China.
China și Coreea de Nord sunt prietene, iar Beijingul îl întâmpină cu căldură pe Kim, a declarat ministrul adjunct de externe Hong Lei, citat de AP.
Hong a subliniat că Beijingul și Phenianul au luptat împreună în cel de-al Doilea Război Mondial, adăugând că China este pregătită să consolideze cooperarea cu Coreea de Nord și să promoveze pacea în regiune.
Îți mai recomandăm Kim Jong Un i-a decorat pe soldații care au luptat pentru Rusia în războiul împotriva UcraineiKim călătorește rar în străinătate. De la începutul pandemiei de coronavirus, liderul nord-coreean a părăsit țara o singură dată, în septembrie 2023, pentru un summit cu Putin.
Întâlnirea a avut loc în Extremul Orient al Rusiei, la aproximativ 100 de kilometri de granița cu China. Ultima vizită a lui Kim în China a avut loc în ianuarie 2019, când s-a întâlnit cu Xi Jinping pentru discuții în Sala Mare a Poporului din Beijing.
În total, Beijingul se așteaptă ca 26 de lideri străini să participe la comemorări.
Potrivit surselor chineze, președintele sârb Aleksandar Vučić și premierul slovac Robert Fico sunt așteptați să călătorească din Europa.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.