În declarație se arată că liderii UE „salută eforturile președintelui Trump de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei” dar și că „drumul către pace în Ucraina nu poate fi decis fără Ucraina”.
„O pace justă și durabilă care aduce stabilitate și securitate trebuie să respecte dreptul internațional, inclusiv principiile independenței, suveranității, integrității teritoriale și că granițele internaționale nu trebuie schimbate prin forță”, mai arată documentul, potrivit AP.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat și el documentul, despre care spune că „afirmă fără echivoc: pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul.”
„Vom continua să susținem Ucraina, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune și pentru apărarea valorilor care stau la baza proiectului european.”
Apelul vine în condițiile în care țările europene nu sunt implicate în discuțiile dintre Trump și Putin legate de Ucraina. Deocamdată este neclar dacă Volodimir Zelenski va participa la acest summit.
Apelul țărilor europene vine după ce Donald Trump a declarat că pacea în Ucraina ar putea însemna cedarea la schimb a unor teritorii, dar nu e clar ce teritorii ar putea ceda Rusia.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a fost singurul lider al unei țări membre UE care nu a semnat apelul către președintele Donald Trump.
Europenii și Ucraina se tem că Vladimir Putin, care a declanșat cel mai mare război terestru din Europa de după 1945 și a folosit puterea energetică a Rusiei pentru a încerca să intimideze UE, ar putea obține concesii de la Donald Trump și ar putea stabili contururile unui acord de pace fără ele.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins posibilitatea ca Ucraina să cedeze teritorii ca parte a unui acord de pace sau de încetare a focului.
Rusia deține controlul asupra a patru dintre regiunile țării, două în est și două în sud.
Europenii vor face o nouă încercare de a-l alia pe Trump pentru cauza Ucrainei miercuri, la întâlniri virtuale convocate de cancelarul german Friedrich Merz. Trump nu a confirmat dacă va participa, dar a spus: "Voi primi ideile tuturor" înainte de a se întâlni cu Putin.
Îți mai recomandăm Liderii europeni și Ucraina, discuție cu Trump înaintea summitului din Alaska. Președintele SUA: „Vor avea loc schimburi de teritorii”Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.