Kazahstanul construiește un stat al supravegherii totale. Va urma calea Chinei?

LOOP VIDEO TO BE ADDED HERE/// plus new caption

Pe scurt

  • Kazahstanul își extinde rețeaua de supraveghere folosind sisteme de recunoaștere facială bazate pe inteligență artificială, precum TargetEYE, ceea ce ridică îngrijorări legate de posibila utilizare abuzivă împotriva activiștilor.
  • Bloggerul politic Sanjar Bokaev a fost reperat prin recunoașterea facială. Oficialii spun că a fost identificat din greșeală, dar Bokaev acuză guvernul că a creat o bază de date cu activiști și disidenți.
  • China este furnizorul principal al tehnologiei de supraveghere în Kazahstan, ceea ce stârnește temeri legate de adoptarea modelului chinez de cenzură și supraveghere.

În timp ce Kazahstanul merge înainte cu planul său ambițios de a construi o rețea de supraveghere de ultimă generație și de modernizare a infrastructurii sale digitale, activistul Sanjar Bokaev a aflat pe pielea sa proprie ce poate să însemne un astfel de sistem pentru oameni ca el.

După ce a ajuns, în iunie, la aeroportul din Almatî, Bokaev - fost oficial kazah care acum este un cunoscut blogger politic, a fost oprit de poliție, fiind identificat de un sistem de recunoaștere facială cu inteligență artificială numit TargetEYE, în a cărui bază de date figura ca „activist civic”.

Bokaev a înregistrat o parte a incidentului pe telefonul mobil și spune că un ofițer i-a arătat chiar profilul său din baza de date, care includea biometria și datele lui personale, înainte de a i se cere să se prezinte la secția de poliție.

Captură de ecran dintr-un videoclip realizat de Sanjar Bokaev la aeroportul din Alamtî, în care apare profilul său din programul TargetEYE.

În cele din urmă, după ce a fost reținut pentru scurt timp la aeroport, el a fost eliberat. Bokaev a publicat apoi aceste imagini pe internet, afirmând că guvernul folosește tehnologii avansate pentru a urmări activiștii.

Ministerul de Interne din Kazahstan a afirmat că Bokaev a fost inclus în mod eronat în baza de date din cauza asemănării sale cu o altă persoană. Ministrul de Interne, Erjan Sadenov, a declarat ulterior că guvernul nu compilează o bază de date cu activiști și că „tehnologia, de asemenea, poate greși”.

„Puteți să vedeți în videoclip. Apar fotografia mea, numele meu, numele tatălui meu și sunt marcat ca «activist civic». Cine altcineva ar putea fi?”, a declarat Bokaev pentru RFE/RL. „Mai mult, se indică faptul că informațiile au fost introduse de departamentul anti-extremism al Ministerului de Interne. Chiar și numele de familie al ofițerului care a făcut înregistrarea este menționat. Cu toate acestea, ei neagă că eu aș fi persoana respectivă [din baza de date].”

Lui Bokaev și altor activiști din țară, incidentul le oferă o imagine a celui mai rău scenariu posibil, în care măsurile de digitalizare ale guvernului – care includ zeci de mii de camere de supraveghere dotate cu software de recunoaștere facială, un sistem centralizat de identificare digitală și o investiție majoră pe termen lung în inteligența artificială – ar putea fi folosite în mod abuziv, deoarece autoritățile vor să evite repetarea protestelor de masă și a tulburărilor sângeroase din ianuarie 2022, care au amenințat puterea președintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev.

La aceste temeri se adaugă și proveniența unei mari părți din hardware-ul și baza tehnologică pentru strategia de digitalizare a Kazahstanului: China.

Serverele de date, echipamentele de telecomunicații, microcipurile și camerele de supraveghere fabricate în China au devenit piatra de temelie a ambițiilor digitale ale Kazahstanului, care au continuat să ia avânt în septembrie, când Tokaev a anunțat crearea unui nou minister al inteligenței artificiale.

Experții au declarat pentru RFE/RL că există îngrijorarea nu numai că această țară din Asia Centrală ar putea rămâne dependentă de companiile chineze în ceea ce privește progresul tehnologic, dar că ar putea adopta și modelul de supraveghere publică și cenzură din China, unde libertățile civile și dreptul la viață privată au fost erodate în favoarea controlului și securității statului.

„China, atât din punct de vedere politic, cât și social, nu este un model pentru modul în care ar trebui utilizată tehnologia într-o democrație”, a declarat pentru RFE/RL Dana Malikova, expertă în drepturi digitale care a lucrat pentru mai multe grupuri de apărare a libertăților civile din Kazahstan. „China dispune de tehnologie avansată, dar problema este modul în care aceasta va fi utilizată [în Kazahstan]”.

Soldați prezenți în piața principală din Almatî, unde sute de oameni au protestat împotriva guvernului în ianuarie 2022.

Crearea unui sistem de supraveghere propriu

Tokaev a mizat puternic pe digitalizare pentru a deschide calea unor noi posibilități economice pentru țara lui, anunțând, pe 8 septembrie, în discursul despre starea națiunii, că dorește „să transforme Kazahstanul într-o națiune complet digitalizată în termen de trei ani”.

O parte esențială a strategiei este dezvoltarea companiilor locale din Kazahstan, care, potrivit lui Tokaev, vor contribui la transformarea țării într-un actor regional al tehnologiei. Firmele kazahe au dezvoltat deja cu succes un șir de produse autohtone care sunt aplicate în întreaga țară. Printre acestea se numără și Target AI, companie fondată în 2019, care a dezvoltat programul TargetEYE, cu ajutorul căruia a fost identifica Bokaev.

Multe din cele mai de succes companii tehnologice din Kazahstan operează la intersecția dintre recunoașterea facială, asistența IA și identificarea biometrică, alimentate de cantitatea tot mai mare de date colectate prin intermediul zecilor de mii de camere de supraveghere instalate la intersecțiile străzilor și pe clădirile din toată țara.

Unele dintre aceste camere sunt instalate de întreprinderi private și persoane fizice, dar marea majoritate fac parte din programe de stat integrate cu tehnologia de recunoaștere facială bazată pe IA, precum TargetEYE.

Target AI a declarat pentru RFE/RL că furnizează doar tehnologia și că este la latitudinea agențiilor de aplicare a legii să decidă modul în care sunt utilizate produsele sale.

„În majoritatea cazurilor, compania noastră nu are informații despre scopurile sau modul în care sunt aplicate funcțiile tehnice ale platformei”, a declarat compania pentru RFE/RL într-un comunicat.

De asemenea, compania a spus că platforma sa a fost deja integrată în sistemele polițienești și de supraveghere din opt regiuni ale Kazahstanului. Această acoperire a contribuit la transformarea Target EYE într-un instrument autohton esențial în operațiunile de „poliție predictivă” și de intervenție rapidă.

Însă amploarea implementării și modul opac în care autoritățile utilizează tehnologia au ridicat întrebări urgente cu privire la responsabilitate, mai ales după incidentul cu Bokaev.

Capacitățile de supraveghere în creștere ale guvernului se extind și dincolo de Target AI.

Smart Aqkol, versiunea locală a conceptului de oraș inteligent, testată într-o mică localitate de la nord de Astana, a apărut ca parte a unui acord între Kazakhtelecom, compania națională de telecomunicații din Kazahstan, Eurasian Resources Group – o companie minieră susținută de stat – și Tengri Lab, o companie kazahă de tehnologie.

Modelul respectiv a pierdut din relevanță în ultimii ani, guvernul preferând alte produse de supraveghere interne, dar acesta pune în evidență dorința Astanei de a-și construi propriile entități naționale.

Un alt proiect local se numește Sergek, care a început ca un sistem de colectare a datelor bazat pe IA pentru componenta de securitate a orașului inteligent din Astana și care, de atunci, este din ce în ce mai utilizat.

Guvernul a declarat că scopul acestor proiecte este de a spori siguranța publică și de a combate criminalitatea cu sisteme de oraș inteligent care conectează camerele și software-ul de recunoaștere facială cu terminalele poliției și centrele de comandă pentru a asigura o monitorizare extinsă.

Există însă și îngrijorări cu privire la modul în care guvernul va utiliza toate datele pe care le colectează.

„Riscul este mult mai mare aici din cauza utilizării recunoașterii faciale”, a spus Malikova. „Aceste date biometrice pot fi utilizate atât împotriva cetățenilor, cât și împotriva securității naționale a țării [în cazul unor persoane rău intenționate].”

Numărul exact de camere instalate în toată țara prin programe guvernamentale nu este cunoscut, dar primăria din Almatî a declarat că numai în acest oraș sunt cel puțin 128.000 de device-uri care, potrivit lui Dmitri Pancenko, directorul comercial al TargetAI, sunt conectate la sistemul său.

Alte 6.000 de camere sunt conectate la sistemul din Atîrau, iar regiunea Pavlodar are deja cel puțin 5.000 de camere conectate la sistem și plănuiește să instaleze 4.200 de camere noi în următorii trei ani, potrivit oficialilor locali.

Ministerul Apărării a declarat pentru RFE/RL că 14.000 de camere sunt instalate în clădiri oficiale aflate sub controlul său și că datele video sunt stocate pe servere din unități militare, unde, potrivit acestora, nu au existat încălcări ale securității.

Ministerul de Interne nu a răspuns la întrebările RFE/RL cu privire la numărul de camere conectate în toată țara și la modul în care datele sunt stocate și utilizate. Un purtător de cuvânt a declarat doar că datele video „sunt protejate prin mijloace moderne” și că până în prezent nu au existat incidente de securitate.

„Toate camerele instalate în structurile afacerilor interne sunt supuse unor controale de securitate. Camerele instalate nu sunt conectate la internet, ci funcționează într-un circuit închis”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Liderul chinez Xi Jinping este întâmpinat de președintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev la aeroportul din Astana, în iunie 2025.

Vrea Kazahstanul să urmeze modelul Chinei?

Până în prezent, sistemul de supraveghere în expansiune din Kazahstan a fost lăudat pentru eficiența și siguranța sa, deoarece a dus la o scădere a ratei criminalității locale și la o gestionare mai eficientă a traficului în marile orașe.

Dar Tokaev a vorbit și despre extinderea supravegherii ca o măsură de menținere a ordinii publice, în special în urma tulburărilor din ianuarie 2022, soldate cu moartea a cel puțin 238 de persoane, majoritatea civili, și în urma cărora a fost solicitată intervenția unui detașament alcătuit în principal din soldați ruși din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) pentru a restabili ordinea.

„Apropo, camerele pe care le-am instalat în multe orașe mari joacă un rol pozitiv”, a spus el într-un discurs adresat națiunii în februarie 2022, după ce protestele și tulburările s-au domolit.

„Nu trebuie doar să restabilim ordinea publică, ci și să creștem numărul de camere. Problema nu este supravegherea sau monitorizarea completă a acțiunilor cetățenilor noștri; este o chestiune de securitate”, a adăugat el.

Deși Tokaev nu a spus în mod explicit că dorește să urmeze modelul Chinei în materie de supraveghere, el a lăudat marile branduri chineze care au devenit lideri de piață în acest domeniu, așa cum a făcut în 2019, când s-a aflat în vizită în China și a vizitat Hikvision, cel mai important producător mondial de camere de supraveghere.

Atât HikVision, cât și Dahua, o altă firmă chineză de top în domeniul camerelor de supraveghere, sunt utilizate pe scară largă în Kazahstan, însă cele două companii parțial deținute de stat au fost de asemenea sancționate de Statele Unite în 2020 pentru că au ajutat Beijingul în represiunea împotriva uigurilor și a altor minorități musulmane din Xinjiang.

Ambele companii au fost folosite – și chiar promovate – pentru capacitatea lor de a urmări persoanele etichetate ca „suspecte” și de a identifica fețele pe baza etniei.

Deși companiile chineze au găsit o piață mare în Kazahstan, nu se cunoaște amploarea cooperării dintre guvernul kazah și Beijing. Acordurile interguvernamentale dintre Astana și companiile chineze sunt publicate online, dar nu conțin detalii specifice despre contractele încheiate cu companiile chineze de IT și nu există informații publice despre condițiile, obligațiile și termenii contractelor.

Însă, o scurgere de peste 100.000 de documente de la compania privată chineză Geedge Networks în septembrie indică faptul că guvernul kazah caută să cumpere din China sisteme și mai complexe de cenzură și supraveghere.

Potrivit InterSecLab, o instituție globală de cercetare în domeniul criminalisticii digitale care a analizat scurgerea de informații, Kazahstanul pare să fie primul client internațional al Geedge Networks pentru un sistem de cenzură modelat după Marele Firewall al Chinei, care permite utilizatorilor să monitorizeze informațiile online, să blocheze anumite site-uri web și instrumente VPN și să spioneze anumite persoane.

Raportul InterSecLab mai arată că, anterior, Kazakhstanul se baza pe tehnologia rusă SORM (Sistemul de măsuri operative de investigare) pentru hardware-ul și software-ul de supraveghere a rețelelor de telecomunicații.

Raportul afirmă că documentele scurse sunt „dovezi clare că sistemul de supraveghere a internetului din Kazakhstan vine din China, prin intermediul Geedge, și nu din Rusia, așa cum se presupunea în cercetările anterioare”.

Comitetul pentru Securitate Națională (KNB), principala agenție de informații din Kazahstan, a retrimis întrebările formulate de RFE/RL către Ministerul Inteligenței Artificiale și Dezvoltării Digitale, care a declarat că informațiile din documentele respective „nu corespund realității”.

Camere de supraveghere fabricate în China, montate pe sediul guvernului din Astana, Kazahstan (fotografie de arhivă)

Cum va arăta viitorul digital al Kazahstanului?

În timp ce hardware-ul ieftin și avansat al Chinei ocupă un loc important în Kazahstan, alte firme străine intră pe piață.

Produsele companiei suedeze Axis Communications și ale companiei sud-coreene Hanwha Vision sunt, de asemenea, utilizate în toată țara, iar Astana a anunțat recent un acord cu Presight AI, un start-up susținut de guvernul Emiratelor Arabe Unite, care a câștigat un contract important pentru înlocuirea sistemului de monitorizare a traficului Sergek din Astana. Acordul prevede instalarea a 22.000 de camere noi în capitală, care vor fi conectate la programul Emiratelor Arabe Unite.

Multe clădiri rezidențiale noi din principalele orașe ale Kazahstanului au instalate la intrări dispozitive de recunoaștere facială, care permit locuitorilor să renunțe la folosirea cheii, înlocuind-o cu amprenta biometrică a feței.

Guvernul kazah a mai anunțat în octombrie 2024 planuri de lansare a unui sistem național centralizat de autentificare biometrică la distanță, care va fi implementat în toate industriile importante. Apoi, în august 2025, Kazahstanul a obligat băncile și organizațiile de microfinanțare să efectueze autentificarea biometrică pentru acordarea de împrumuturi online.

Oiuna Baldakova, cercetătoare asociată la proiectul DIGISILK al King's College London, a declarat pentru RFE/RL că această centralizare crescândă a datelor detaliate în țară prezintă mai multe vulnerabilități de securitate. O bază de date centralizată nu este doar expusă potențialelor atacuri cibernetice, ci poate fi și divulgată, așa cum s-a întâmplat în iunie.

De asemenea, ar putea fi vândută companiilor sau altor guverne, sau utilizată pentru monitorizarea cetățenilor.

„Cu timpul, veți avea un nivel de date care va permite statului să se implice și să urmărească oamenii”, a declarat Baldakova pentru RFE/RL. „Acest lucru poate fi o problemă majoră într-un sistem fără un mecanism eficient de control și echilibru.”

În plus, mai spune ea, în Kazahstan există încă o prăpastie digitală între centrele urbane și alte regiuni întinse ale țării cu conexiuni slabe sau fără acces la internet.

Guvernul kazah a declarat, de asemenea, că încă nu a reușit să recruteze suficienți ingineri pentru a construi sistemele sale digitale și că încearcă să atragă mai multe investiții străine în domeniul IA. Baldakova spune că nu există „suficientă capacitate” încă pentru a realiza un stat complet digital, așa cum l-a descris Tokaev.

„În același timp, statul dispune în continuare de capacitatea de a identifica anumite persoane care prezintă interes”, a afirmat ea. „Le poate urmări și monitoriza folosind aceste sisteme digitale, internetul și rețelele de telecomunicații.”

articol preluat de la rferl.org și tradus de Europa Liberă Moldova
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.