Autoritățile bulgare se așteaptă să primească în această săptămână aprobările din partea Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene pentru introducerea monedei euro de la 1 ianuarie 2026.
Decizia vine în contextul protestelor antieuro ale tinerilor bulgari furioși, care flutură steaguri naționale și drapele rusești, și chiar al unui atac cu sticle incendiare asupra clădirii Comisiei Europene din Sofia.
Deși adoptarea monedei unice a fost o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, eșecurile legislative, printre care se numără reformele de combatere a spălării banilor, îngrijorările legate de inflație și blocajul politic - Bulgaria a avut șapte rânduri de alegeri în ultimii patru ani - au îngreunat drumul spre euro.
Totuși, miercuri, pe 4 iunie, Bulgaria așteaptă o evaluare pozitivă din partea Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene în ceea ce privește stadiul pregătirii introducerii monedei euro de anul viitor.
O decizie în favoarea adoptării euro va fi al doilea pas important făcut de Bulgaria în doar un an pe calea integrării sale depline în Uniunea Europeană. În ianuarie, Sofia a devenit, în același timp cu Bucureștiul, membru cu drepturi depline al Acordului Schengen, iar frontierele Bulgariei cu Grecia și România sunt acum complet deschise.
Cum e posibilă adoptarea Euro?
Bulgaria a intrat în UE în 2007 și, odată cu semnarea tratatului de aderare, s-a angajat să introducă moneda euro. Acest obiectiv a fost susținut de toate guvernele de la Sofia începând de atunci.
Criza financiară din Grecia din 2010 a dus la o primă amânare a momentului.
Apoi, în 2014, o bancă bulgară importantă a dat faliment, iar instituțiile locale nu au investigat încă pe deplin cauzele.
Abia în 2020 Bulgaria a devenit membră a Mecanismului european al ratelor de schimb, ERM II, așa-numita „sală de așteptare pentru euro”.
Și au mai fost câteva obstacole: Bulgaria a trecut printr-o perioadă de turbulențe politice, în care, începând din 2021, a organizat șapte rânduri de alegeri parlamentare. După fiecare scrutin, au urmat guverne cu viață scurtă.
Cu toate acestea, dacă instabilitatea a avut o parte bună, turbulențele au făcut ca reformele anticorupție să facă parte din agenda guvernului, iar politicieni pro-occidentali cu spirit reformator sunt acum în parlament.
Deci, de ce nu sunt toți bucuroși?
Sprijinul pentru moneda euro a scăzut și acum sunt mai mulți bulgari împotriva introducerii sale decât cei care susțin moneda unică europeană.
Disprețul față de euro a putut fi văzut pe străzile din Sofia și din alte orașe în weekend, când mii de persoane au protestat împotriva aderării la zona monedei unice, temându-se că aceasta va afecta economia și va duce la creșterea prețurilor de consum.
Un sondaj Eurobarometru recent a arătat că 50 % dintre bulgari sunt împotriva adoptării monedei euro, în timp ce 43 % sunt pentru. Explicația poate fi găsită în același sondaj - cea mai mare problemă pentru bulgari în ultimii ani a fost creșterea costului vieții.
Aceste temeri au fost alimentate și mai mult de campania agresivă a partidelor antieuropene și pro-ruse, pe care mulți le acuză că fac o campanie dezinformare pentru a speria bulgarii obișnuiți.
În fruntea campaniei e Partidul Renașterii, care a semnat recent un acord de cooperare cu partidul de guvernământ din Rusia, Rusia Unită.
Ei spun că economiile oamenilor vor fi luate dacă nu sunt folosite într-o anumită perioadă de timp. Sau că va fi introdus euro digital, pentru ca autoritățile să poată monitoriza pe toată lumea.
Nimic din cele de mai sus nu e adevărat, însă lipsa generală de încredere din Bulgaria - în politicieni, instituții și mass-media - a contribuit la menținerea tensiunilor și a îngrijorărilor la un nivel ridicat.
La ce să se aștepte Bulgaria acum?
Introducerea monedei euro pare ireversibilă.
Chiar și acțiunea surprinzătoare a președintelui Rumen Radev, care a solicitat în ultimul moment organizarea unui referendum privind data introducerii monedei unice, nu a reușit să oprească progresul acesteia.
Curtea Constituțională a declarat că este imposibil din punct de vedere juridic să se organizeze un astfel de vot, în timp ce 171 din cei 240 de deputați din parlament sprijină guvernul în luarea ultimelor măsuri pentru introducerea monedei euro.
Cum va funcționa adoptarea Euro?
Dacă toate merg conform planului, Bulgaria va deveni pe 1 ianuarie cea de-a 21-a țară din Zona Euro.
Toate prețurile și salariile vor fi apoi în euro.
Rata de schimb a fost stabilită de mult timp - 1 euro va fi egal cu 1,95583 leva. Aceasta a fost stabilită astfel încă de la apariția monedei euro, în 2002, deoarece leva bulgară era legată anterior de marca germană.
În unele supermarketuri, prețurile sunt deja afișate în ambele monede.
Oamenii vor avea la dispoziție șase luni să își schimbe în euro, fără comision economiile pe care le au în leva, în numerar. Etichetele de preț vor rămâne, cel puțin jumătate de an, dacă nu mai mult, în ambele valute.
Experții spun că introducerea euro va da avânt economiei bulgare.
Pentru cei mai mulți dintre locuitori, schimbarea nu va mai fi atât de mare.
Prețurile proprietăților sunt discutate de multă vreme numai în euro. Multe servicii sunt calculate în euro. Și economiile multora sunt deja în euro.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI