Victoria de la Romexpo. Cine n-a dat mâna cu Grindeanu în ziua în care a devenit șeful PSD. Ion Iliescu nu a fost uitat

După un mandat interimar de câteva luni, Sorin Grindeanu a fost ales președintele PSD la Congresul din 7 noiembrie 2025.

În jur de 3.700 de delegați ai Partidului Social Democrat din toată țara au înfruntat vremea ploioasă de toamnă și au mers la Romexpo, în București, vineri, ca să-l aleagă pe Sorin Grindeanu președintele lor.

Grindeanu a preluat șefia interimară a partidului în luna mai, după ce Marcel Ciolacu a demisionat.

Pentru fostul președinte PSD, era al doilea eșec electoral în decurs de doar câteva luni: unul personal – cel de la alegerile prezidențiale anulate din 2024, când s-a clasat pe locul al treilea, și unul de partid – candidatul susținut împreună cu PNL, Crin Antonescu, nu a intrat în turul al doilea în alegerile prezidențiale reluate, din mai 2025.

La congresul din 7 noiembrie, Grindeanu a fost singurul candidat pentru a deveni președintele PSD. Și-a ales o echipă de cinci prim-vicepreşedinţi şi 20 de vicepreşedinţi.

Claudiu Manda a fost ales secretarul general al PSD la Congresul din 7 noiembrie 2025.

A fost un congres care a venit cu o schimbare de ideologie. Din statutul PSD a fost scos termenul „progresist” și, începând cu 7 noiembrie 2025, partidul a revenit la „valorile creştine”.

„Noi n-am fost niciodată progresişti. Noi n-am fost pe această zonă de curent politic. Noi am încercat să părem altceva decât suntem în realitate şi oamenii au văzut acest lucru şi ne-au amendat la vot”, a spus Grindeanu când a anunțat noua ideologie.

Sorin Grindeanu și Daniel Băluță, candidatul PSD la alegerile parțiale din București, care vor fi organizate peste o lună, pe 7 decembrie 2025.

Peste exact o lună, PSD are primul test electoral: alegerile parțiale din București, în care partidul îl trimite la luptă pe Daniel Băluță, actualul primar al sectorului 4.

Iar faptul că Sorin Grindeanu a fost singurul candidat pentru a deveni președintele PSD nu înseamnă neapărat că este susținut de tot partidul. Tensiunile au fost vizibile.

Lia Olguța Vasilescu, primărița Craiovei, nu s-a redicat de pe scaun și nu a dat mâna cu Sorin Grindeanu atunci când acesta a sosit în aplauzele colegilor în primul rând al sălii.

Your browser doesn’t support HTML5

VIDEO: Olguța Vasilescu refuză să dea mâna cu Sorin Grindeanu

La evenimentul care a început cu o mică întârziere au fost prezenți foști lideri ai partidului: Adrian Năstase (2000-2005), Mircea Geoană (2005-2010), Victor Ponta (2010-2015) și Marcel Ciolacu (2019-2025).

Nu a fost uitat fondatorul partidului, Ion Iliescu, care a murit în acest an, pe 5 august, la vârsta de 95 de ani.

Moment de reculegere în memoria lui Ion Iliescu, primul președinte al PSD.

Au lipsit însă doi dintre foștii președinți aleși: Liviu Dragnea (2015-2019) și Viorica Dăncilă (mai-noiembrie 2019).

Primul „nu poate să facă acțiuni politice” din cauza condamnării la închisoare, după cum a menționat Grindeanu. Celălalt a declinat invitația din cauza programului.

De la stânga la dreapta, foști și actuali lideri PSD: Victor Ponta, Marian Neacșu, Adrian Năstase, Gabriela Firea, Mihai Tudose.

„PSD trebuie să-şi pregătească propria guvernare”, a spus Adrian Năstase înaintea congresului, lăudând și eliminarea progresismului – o idee europeană de stânga – din PSD. Mulţi dintre votanţii formaţiunii „se bucură că a fost eliminată această confuzie”, a spus el.

Schimbarea ideologică s-a văzut imediat în discursuri.

Câteva mii de delegi PSD au venit la Romexpo, în București, pe 7 noiembrie 2025.

Europarlamentarul Victor Negrescu a afirmat că PSD trebuie să-i spună „Nu” Ursulei von der Leyen, șefa Comisiei Europene.

„Suntem un partid pro-european, dar este timpul să spunem și «Nu» dreptei europene și, în mod special, liderei dreptei europene, Ursula von der Leyen. Nu putem accepta închiderea fabricilor din România, energie mai scumpă sau reguli care să ducă la tăierea fondurilor europene pentru țara noastră.”

Partidul, a continuat Negrescu, este „ameninţat atât de o dreaptă de o austeritate, cât şi de populismul extremiştilor”. „Este evident că aceste mişcări politice vor să distrugă ultimul bastion al social-democraţiei în estul Europei.”

Sorin Grindeanu ține un discurs la Congresul în care a fost ales președintele PSD, Romexpo, 7 noiembrie 2025.

Iar noul președinte al PSD a arătat noua direcție.

„Nu mai vreau un PSD reactiv, plăpând şi care doar răspunde la atacuri. Vreau un PSD care dă tonul, care are soluţii şi care oferă speranţă reală. Nu mai vreau un PSD care se ruşinează în faţa criticilor dreptei. Noi suntem PSD!”, a spus Sorin Grindeanu.

El a făcut trimitere și la celelalte partide.

„Nu putem lăsa această ţară nici pe mâna celor care urlă isteric, nici pe mâna celor fără Dumnezeu, dar nici a celor care concurează în mândrie până şi cu propria umbră.”

Noua conducere a PSD, una mai mare față de alte alegeri interne, în urma Congresului din 7 noiembrie 2025.

„Nu lor trebuie să le dăm socoteală! De azi, PSD redevine partidul oamenilor, al românilor, al tuturor”, a completat președintele PSD.

Sorin Grindeanu a fost ales cu 2.787 de voturi, din 2.810 exprimate, adică 99,18%. Cincisprezece social-democrați au votat împotriva alegerii sale și opt s-au abținut.

Îți mai recomandăm Sorin Grindeanu a fost ales președinte al Partidului Social Democrat. El a fost singurul candidat la conducerea social-democraților români

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.