Volodimir Mikolaienko a fost capturat de forțele ruse atunci când forțele ruse controlau orașul Herson, vecin cu Odesa. Omul a petrecut mai mult de trei ani în captivitate rusească.
Răpit de ruși în aprilie 2022, în timpul primelor luni ale invaziei pe scară largă a Moscovei în Ucraina, Volodimir Mikolaienko a dispărut fără urmă până ce Kievul a confirmat eliberarea lui, într-un schimb de prizonieri, pe 24 august 2025. De ziua Independenței Ucrainei.
Bărbatul, acum în vârstă de 65 de ani, e mult subponderal (vezi foto), slăbit și fără puteri, în curs de recuperare. Spiritul i-a rămas însă neînfrânt. Reînvață ce înseamnă libertatea.
„Ani de zile nu am văzut decât gratii și beton”, spune el pentru reporterii RFE/RL Crimea.Realities, care l-au intervievat la Kiev la câteva săptămâni de la eliberare. „Primul lucru pe care l-am remarcat a fost verdele – copacii în floare. Sunt recunoscător pentru acest dar”.
În timpul prizonieratului, Mikolaienko a slăbit 25 de kilograme. Vorbește, însă, deja, despre întoarcerea la muncă: ori să ajute la reconstruirea Hersonului, ori să contribuie la efortul de a aduce acasă și alți prizonieri ucraineni.
De la primar la apărător
Pe 24 februarie 2022, când Rusia și-a lansat invazia la scară largă a Ucrainei, Mikolaienko avea 62 de ani. Făcea politică de multă vreme, fusese consilier local, primar al Hersonului (2014–2020). A ales, totuși, să nu stea pe margine și să se înroleze în Apărarea Terestră.
Își amintește că i s-au dat arme undeva lângă Naddniprianske, în apropiere de Podul Antonivski- un loc important de trecere a Niprului, care leagă Hersonul de malul estic al fluviului – în momentul în care artileria rusească bombarda împrejurimile orașului.
Tunurile ucrainene au ripostat, în încercarea de a opri trecerea și chiar de deteriora podul. „Spre surprinderea mea”, spune Mikolaienko, „nici măcar un pod din regiunea Herson nu a fost distrus”.
Cu o singură excepție: ceva mai la est, soldatul Vitali Skakun, de 23 de ani, a aruncat în aer podul Henichesk, cu prețul vieții lui, încetinind coloana rusească.
În ciuda apărării ucrainene, forțele armate ruse au avansat rapid spre Herson.
„Au venit foarte repede. Era ca și cum drumul fusese curățat special pentru ei, lipsea doar covorul roșu”, afirmă Mikolaienko. Chiar și azi, convingerea lui este că accesul rușilor în oraș a fost facilitat de colaboratori.
Totuși, în câteva zile, civilii din Herson au mobilizat o rezistență remarcabilă în fața ocupanților ruși – proteste de masă cu mii și mii de manifestanți neînarmați.
La începutul lui martie 2022, mii de oameni stat în fața soldaților ruși strigând „Slava Ucraini” să audă lumea întreagă și „Rușine!” să audă Kremlinul.
Your browser doesn’t support HTML5
Ukrainians Wave Flags At Protest In City Seized By Russian Forces
Cel mai mare protest a avut loc pe 13 martie 2022.
„N-am mai văzut atâția oameni nici măcar pe timpul sovieticilor”, spune Mikolaienko. „Credeam că Hersonul nu se va supune. Dar numărul oamenilor – zeci de mii, poate chiar mai mulți – m-a făcut să-mi pierd respirația de emoție”.
„Bărbați înarmați m-au aruncat în portbagaj”
În aprilie, când soldații ruși controlau încă orașul, Mikolaienko a fost atras în ceea ce el numește „o cursă”.
Un bărbat care a pretins că e de la Apărarea Terestră a insistat că are informații importante de transmis autorităților ucrainene. Așa că Mikolaienko a aranjat să se întâlnească cu el într-un loc agreat de amândoi.
„A venit o mașină în viteză”, își amintește el. „Câțiva bărbați înarmați m-au aruncat în portbagaj și m-au dus la o secție de poliție transformată în cameră de tortură”.
După detenția inițială la Herson, Mikolaienko a fost transferat în Crimeea ocupată de Rusia, la Sevastopol. Apoi a ajuns la Borisoglebsk, în regiunea Voronezh din Rusia. Aici a fost ținut cinci luni.
În cele din urmă, în octombrie 2022, a fost trimis la o colonie penală din Pakino, regiunea Vladimir, situată la aproximativ 200 de kilometri est de Moscova. Acolo a rămas până la eliberarea din august.
Condițiile de acolo, spune el, erau crunte și detenția lui a fost marcată, fără oprire, de abuz fizic și psihic.
„Bătăi, interogatorii, umilire – de dimineața până noaptea”, își amintește. „Te puneau să stai în picioare cu mâinile pe perete și le loveau cu un baston de cauciuc până se umflau. Te băteau la tălpi până nu mai puteai merge. Unul dintre ei m-a lovit în cap cu un ciocan de lemn, apoi mi-au dat cu un pistol electric pe tot corpul. Și urlau ca și când le-ar fi plăcut”.
Chinuit de foame
Ținând cont de faptul că el și ceilalți prizonieri erau ținuți înfometați, nu e suprinzător că Mikolaienko a slăbit în captivitate atât de mult - 25 de kilograme.
„Prânzul era un bol de un fel noroi tulbure”, spune el. „Am avut noroc o dată: au ajuns la mine în castron șapte boabe de orz. «Ești campion», au glumit. Nu aveai nevoie de lingură – din 6-7 înghițituri terminai tot. «Felul doi» erau coji de cartofi fierte. Și o bucată de pâine – asta te ajuta să nu mori de foame”.
În timpul rarelor „plimbări” din curtea de beton, Mikolaienko și ceilalți prizonieri adunau urzicile care creșteau prin crăpăturile din asfalt.
„Le mâncam ca să avem un fel de vitamine”, afirmă el.
În toate locurile în care a fost ținut, spune Mikolaienko, era presat să colaboreze cu Moscova împotriva Ucrainei. A avut puterea să reziste violențelor.
Alții n-au fost atât de norocoși.
„Unii au cedat”, spune el cu vocea stinsă. „Unii au încercat să se spânzure, alții și-au tăiat venele, gâturile”.
„Mamă, te iubesc așa de mult”
Numele lui Mikolaienko a apărut prima oară pe o listă de schimb de prizonieri în primăvara lui 2022 – totuși, au trecut, până la eliberarea lui, trei ani lungi.
La un moment dat, spune el, a fost „la un pas de libertate”. Era îmbrăcat și gata să fie transferat, când a văzut un alt prizonier – un tânăr foarte bolnav, aproape de nebunie. Mikolaienko a refuzat să plece și și-a implorat gardienii să-l lase pe tânăr să plece în locul lui.
După trei ani și jumătate, când a fost în sfârșit eliberat, primul om pe care l-a sunat primarul din Herson a fost fiica lui, care luptă în Forțele Armate Ucrianene. Abia atunci a aflat că mama lui, care urma să împlinească 91 de ani, era încă în viață.
„Mamă, te iubesc așa de mult”, i-a spus când, în sfârșit, au vorbit.
„Le spunem celor din familie prea puține cuvinte frumoase”, crede el. „Doar când ești acolo [în închisoare] înțelegi cât ți-s de dragi”.
Deși Herson, orașul lui Mikolaienko, a fost recucerit în noiembrie 2022, el nu a scăpat nevătămat. Casa mamei sale este distrusă, iar propriul său apartament e avariat.
Totuși, familia lui nu a plecat din oraș. Hersonul, recuperat de forțele ucrainiene, și-a numit alt primar. Dar de-a lungul captivității, Mikolaienko nu a avut niciun contact cu familia, nici cu colegii, nu a știut nici măcar cine mai e viu și cine nu.
Acum, după câteva săptămâni de libertate, fostul primar Mikolaienko începe să se agite. Spune că vrea să se întoarcă la Herson, să contribuie la reconstrucția orașului sau să ajute la eliberarea altor prizonieri.
„În fiecare zi mă simt rău că băieții au rămas acolo și eu sunt liber”, afirmă bărbatul. „I-am spus viceprim ministrei Irina Vereșciuc că dacă există vreo metodă să mă implice, sunt gata să ajut, chiar și ca voluntar”.
articol preluat de la rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.