Un București care reușește să zâmbească. Muzică bună în expansiune

Cele două săli principale unde se desfășoară Festivalul Enescu sunt, în continuare, Ateneul Român și Sala Palatului. Aveți aici o imagine (grab screen) cu Ateneul Român pe scena Sălii Palatului, cu puțin înainte de concertul Orchestrei Simfonice din Dresda. Dar Enescu a trecut strada la Palatul Regal, citește Muzeul Național de Artă, a fost la Institutul Francez, s-a simțit excelent la Muzeul MINA, alături de Klimt și un pian Bosendorfer, merge în Club Control, a fost chiar și la mall.

Dirijorul Danielle Gatti livrând audienței bucureștene cea mai puțin cunoscută simfonie a lui Beethoven. Simfonia a VI-a, Pastorala. Schumann-ul din program a fost interpretrat de pianistul Kirill Gerstein.

Atmosfera din foaierul Sălii Palatului este realmente înnobilată de cele câteva vitrine cu instrumente muzicale, proiect al Asociației Artiștilor Lutieri din România. Realmente, o bucurie. Căldura lemnului și rima implicită cu ce se întâmplă în sală au upgradat cu eleganță și discreție designul unui spațiu sec. Reamintim, Sala Palatului nu e sală de concerte. Bucureștiul are nevoie de una.

Organizatorii Festivalului au făcut tot ce le stă în putință să îmbunătățească sonorizarea sălii construite ca să adăpostească marile ședințe ale Partidului Comunist Român, partidul unic în vremea dictaturii. Au blocat, de pildă, cu o pânză fonică, ultimele rânduri, renunțând astfel la venituri, de dragul calității.

Elemente special fabricate sunt așezate pe tavanul Sălii Palatului ca să îmbunătățească sunetul. Pe cele două laturi ale scenei au fost înălțate opt panouri de lemn în acest scop. E sigur că fanii Festivalului Enescu, care își amintesc precedentele ediții, au sesizat progresul. Dar nu ar folosi mai mult o sală de concerte nou-nouță? Dacă e posibil proiectul unui spital privat din donații; dacă e posibil proiectul unui teatru privat din donații; dacă Ateneul a fost ridicat prin „Dați un leu pentru Ateneu”, după Războiul de Independență, nu ar fi cazul ca și democrația românească să fie celebrată printr-o clădire de lăsat urmașilor?

Beethoven este unul dintre superstarurile Festivalului care au ieșit la plimbare în oraș/ orașe. Serios: Bach, Mozart, Lizst și Wagner discutau în week-end cu lumea ieșită la promenadă și la ultimele înghețate ale verii pe Calea Victoriei (pietonală). E drept că sunt cam agasați în timpul săptămânii, din cauza traficului și a poluării. Aici însă Beethoven e în foaier, la Sala Palatului. Așa e tipul, un pic îmbufnat.

Iată-l pe Beethoven și aici, cu aceeași figură încruntată. De asta l-am și lăsat în fundal. Ar fi putut să zâmbească puțin, deși admit că sprâncenele respective fac parte din brand. Tipele de sub reclama la Guerlain (apropos, casa de parfumuri a creat unul pe vremuri pentru Regina Maria) chiar păreau super cool. Sigur sunt genul care agreează expansiunea artei în orice fel de spații.

Sala mare a Ateneului Român, cu un minut înainte de începutul concertului Orchestrei Filarmonice din Antwerp/ Anvers. Brahms - Concertul în Re Major, op. 77, Brahms - Simfonia a IV-a în Mi Minor, op. 98 și iar Brahms la bis - Dans Maghiar nr. 5. Dirijor: Emmanuel Tjeknavorian, solistă - violonista olandeză Simone Lamsma. Încântător.

Ateneul Român este o bijuterie. Acest neo-clasic târziu, supra-împodobit pe alocuri, un fel de revanșă a unei modernități începute târziu, Ateneul are farmecul La Belle Epoque și aerul de învingător al unei țări care abia își afirmă numele. A fost inaugurat la 10 ani de la Războiul de Independență, iar primul și cel mai mare donator din campania „Dați un leu pentru Ateneu” a fost Regele Carol I. Era o țară în construcție și (re) construcție. Așa cum va fi și Ucraina victorioasă.

Unul dintre cele mai impresionante concerte ale ediției din acest an a fost cel al Orchestrei Libertății Ucrainene - Ukraine Freedom Orchestra. Dramatic. Prima lucrare a fost dedicată victimelor atrocităților rusești de la Bucha (2022). Imaginile de acolo au tulburat o lume întreagă și au intrat în istorie. Au intrat, iată, și în istoria muzicii. Dirijorul Keri Lyn Wilson a completat programul cu Richard Strauss și Antonin Dvorak. Dacă aveți puțin timp, citiți mai multe despre acest concert pe site-ul Festivalului. Enescu și artele iubesc libertatea.

Muzeul de Artă Imersivă din București - adică locul unde cu ajutorul tehnologiei poți intra senzorial într-o operă de artă - a fost invitat și el în dansul urban al Festivalului Enescu. A făcut-o inclusiv cu o partitură dublu-vieneză: Maestrul artei decorative expandate în marea pictură, Gustav Klimt, plus un pian Bosendorfer/ Yamaha, activat de Alexandra Silocea și acordurile „Ver Sacrum”.

Personajele lui Klimt - majoritatea feminine, cum știm - echilibrează balanța delicată al superstarurilor de pe afișele Festivalului Enescu. Muziciene precum violonistele Anne Sophie Mutter (Orchestra Națională a Franței) sau Hyeonjeong Lee (Orchestra de Cameră din Lausanne) ori dirijoarea Ustina Dubitsky care a pus împreună artiști de secol 21 și instrumente de acum două veacuri, întregesc tabloul. Sau... ecranul. Enescu - portretizat fie cu ochelari de hipster/ John Lennon style, fie enigmatic, ca în poza alăturată, merită cu siguranță tot ce e mai bun.