Veniturile bugetare au crescut ușor față de 2024, dar într-un ritm mai lent decât cheltuielile, ceea a contribuit la deteriorarea soldului bugetar, arată execuția bugetară pentru primele luni ale anului, publicată luni de Ministerul Finanțelor.
Veniturile totale la buget în perioada ianuarie–septembrie 2025 au fost de 466,95 miliarde lei, echivalentul a 24,6% din Produsul Intern Brut.
Veniturile bugetare principale
- Venituri fiscale: 234,6 miliarde lei (12,3% din PIB)
- TVA: 94,8 miliarde lei
- Impozit pe salarii și venit: 43,8 miliarde lei
- Accize: 35,7 miliarde lei
- Impozit pe profit: 27,7 miliarde lei
- Contribuții de asigurări sociale: 154,8 miliarde lei (8,1% din PIB)
- Venituri nefiscale: 41,1 miliarde lei (2,2% din PIB)
- Sume primite de la UE și alți donatori (inclusiv PNRR): 17,8miliarde lei (0,9% din PIB).
În același timp, cheltuielile bugetului general consolidat au fost în această perioadă de 569,43 miliarde lei (29,9% din PIB), mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost de 29,1%.
Cele mai importante cheltuieli bugetare
- Asistență socială: 187,9 miliarde lei (9,9% din PIB)
- Cheltuieli de personal: 126,7 miliarde lei (6,7% din PIB), în creștere cu 6% față de anul trecut în sumă nominală, dar mai puțin ca procent din PIB
- Bunuri și servicii: 71,0 miliarde lei (3,7% din PIB)
- Dobânzi: 39,9 miliarde lei (2,1% din PIB)
- Cheltuieli de capital: 39,9 miliarde lei (2,1% din PIB)
- Proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv PNRR): 34,0 miliarde lei cumulat.
Aproape o treime din cheltuielile bugetare merg spre pensii și asistență socială, iar cheltuielile cu dobânzile au fost de aproape 40 de miliarde de lei (aproximativ 8 miliarde de euro), cu 50% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Ca procent din cheltuielile totale, cele cu dobânzile au înregistrat un salt spectaculos în primele nouă luni din 2025 față de 2024: 7%, în 2024, față de 5,2%, anul trecut.
Guvernul și-a propus pentru 2025 un deficit de aproximativ 8,4%. Acesta este un nivel mai mic decât cel înregistrat în tot anul 2024, respectiv 8,65%.
Deficitul înregistrat în primele nouă luni din 2025, de 5,39%, este cu puțin mai mic decât cel din aceeași perioadă a anului 2024 - 5,47%.
Îți mai recomandăm Ilie Bolojan: Nu vor fi majorări de taxe în 2026, dacă se continuă reformele. Fără reformă în administrație, bugetul pe 2026 este compromisEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.