De ce s-ar teme evazioniștii de Justiție? Cifre: unul din două dosare de evaziune care ajunge în instanță se prescrie

19 mai 2025 a fost o zi de bucurie pentru Ioan B., un om de afaceri din județul Ilfov care în trecut conducea o firmă de salubritate cu aproape 200 de angajați.

Deși a fost găsit vinovat de evaziune fiscală de un judecător și risca să primească între patru și zece ani de închisoare cu executare, afaceristul a putut merge acasă liniștit după ce a aflat decizia instanței.

Condamnarea n-a mai venit, pentru că faptele de care a fost acuzat – confirmate faptic de instanță – s-au prescris.

Bărbatul a fost, în schimb, obligat să plătească prejudiciul produs prin evaziune statului român, adică 2,7 milioane de lei – puțin peste 500.000 de euro.

Din această sumă, a plătit în timpul anchetei 200.000 de lei; restul, va fi treaba Fiscului să îi recupereze, mai multe bunuri de-ale bărbatului fiind sub sechestru.

Ioan B. a fost judecat de Tribunalul București într-un dosar în care faptele ar fi fost comise încă de acum 13 ani.

Mai exact, în calitate de administrator al companiei de salubritate, Ioan B. „a omis să înregistreze în evidenţele contabile şi fiscale venituri totale de 10.127.598,93 lei realizate în lunile ianuarie – noiembrie 2012 şi martie – octombrie şi decembrie 2013”.

Pentru că nu a declarat statului român – adică Agenției Naționale de Administrare Fiscală – că a avut venituri de zece milioane de lei din serviciile prestate pentru o altă companie, firma lui Ioan B. a produs un prejudiciu de 2.730.395 lei, din care TVA de plată de 1.960.181 lei şi impozit pe profit de 770.214 lei.

Cele 2,7 milioane de lei pe care Ioan B. le datorează statului român – adică bugetului public – sunt doar o mică parte din suma imensă pe care România o pierde anual din cauza evaziunii fiscale.

Estimările plasează această cifră la 40 de miliarde de lei, anual.

O problemă de securitate națională

Recent, președintele Nicușor Dan a catalogat problema evaziunii fiscale ca fiind una de siguranță națională și a propus implicarea serviciilor secrete pentru rezolvarea ei.

Și președintele, și partidele, și societatea civilă admit că România are o mare problemă cu evaziunea fiscală și cer soluții pentru combaterea acesteia.

Subiectul nu e nou, însă capătă o importanță mult mai mare în prezent în contextul în care România caută soluții disperate pentru a reduce deficitul bugetar (9,3% la finele anului trecut), după ce, în ultimii ani, a cheltuit mult mai mult decât a produs.

Sau, după cum s-a exprimat președintele Nicușor Dan, a plătit „de ani de zile pentru o pizza medie și a mâncat o pizza mare”.

Cazul afaceristului Ioan B. nu este nici pe departe singular. Dimpotrivă.

În ultimii trei ani, până în data de 4 iunie, potrivit portalului Rejust – administrat de Consiliul Superior al Magistraturii – în 484 de dosare penale judecate de instanțele din România judecătorii au constat „încetarea procesului penal”.

E jargonul judiciar care acoperă, de regulă, cazurile de prescripție, adică atunci când sentința pentru o anumită faptă vine prea târziu.

În cazul evaziunii fiscale, termenul de prescripție este de maximum zece ani de la data deschiderii dosarului penal.

În cazul lui Ioan B., de pildă, al cărui dosar penal a fost deschis în 2014, faptele s-au prescris în martie 2024. Din acest motiv, sentința care a venit la peste un an distanța nu a mai produs niciun efect penal.

Cele 484 de dosare în care inculpații au scăpat de acuzații ca urmare a prescrierii faptelor le surclasează pe cele în care instanța a pronunțat o condamnare. Au fost doar 381 de dosare finalizate cu condamnare. În 48 de cauze judecătorul a decis achitarea.

Paritatea se menține și dacă ne raportăm la dosarele de evaziune fiscală soluționate în ultimul an de instanțele din România. În 146 s-a constatat prescrierea, în 122 s-a pronunțat condamnarea.

Ultima condamnare dintr-un dosar de evaziune fiscală a fost pronunțată de Tribunalul București pe 28 mai și arată că – deși majoritatea cazurilor de acest gen trenează cu anii – Justiția are, totuși, capacitatea de a soluționa mai rapid aceste spețe.

Tribunalul București a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare un bărbat din județul Dâmbovița acuzat că a produs un prejudiciu de un milion de lei statului român.

Afaceristul a fost acuzat că a înregistrat în contabilitatea firmei sale facturi fictive de 7,2 milioane, în scopul de a-și mișcora valoarea dărilor către stat.

Acest dosar a stat trei ani la Parchet și a durat un an până să fie soluționat de prima instanță.

De ce durează atât de mult dosarele de evaziune?

Însă nu aceasta este povestea celor mai multe dosare penale de evaziune fiscală care ajung să fie soluționate de Justiție.

Să reluăm cazul afaceristului Ioan B., exemplul de la începutul textului.

Pentru faptele comise începând cu anul 2012, el a ajuns prima dată în fața unui procuror în 2014.

La Parchet, însă, dosarul a fost blocat până pe 7 septembrie 2023, adică nouă ani, când avea să fie întocmit rechizitoriul.

În tot acel timp, s-au audiat martori, procurorul a cerut și primit informații de la bănci și instituțiile fiscale privind firmele lui Ioan B.

Cel mai mult au durat rapoartele de expertiză contabilă și fiscală. Primul a fost gata în 2017, însă un supliment la acea expertiză a fost gata abia pe 21 iunie 2023, cu câteva luni înainte de trimiterea în judecată.

Doar acel raport – care este întocmit de un expert contabil – a ținut dosarul în loc timp de șase ani, suficient cât să se ajungă la prescriere.

Surse din sistem descriu rapoartele de expertiză contabil-fiscale ca fiind coloana vertebrală a dosarelor penale de evaziune fiscală. Ele certifică, negru pe alb, că un individ sau o firmă a făcut evaziune.

Rolul de a stabili dacă fapta îmbracă sau nu o formă penală aparține polițiștilor și procurorilor care instrumentează dosarul.

Aceste raporte de expertiză au fost în ultimii ani principalul motiv al întârzierii până la prescriere a dosarelor de evaziune fiscală, explică fostul judecător Cristi Danileț.

„Din experiența mea, dosarele stau cel mai mult la Poliție și la procuror, pentru că tot atunci se procedează la o expertiză. Fiind vorba de chestiuni tehnice, de stabilit sumele datorate statului, este nevoie ca un expert să se pronunțe. În acest domeniu, de regulă, expertul este la nivelul Parchetului Tribunalului, din rândul personalului detașat de la ANAF.”

Cristi Danileț mai spune că, atunci când dosarele ajung în instanță, de multe ori avocații cer efectuarea unei noi expertize, pe care judecătorul, de regulă, o admite. Și acest pas întârzie procesul.

Această dependență de experții contabili, crede Danileț, s-ar putea rezolva dacă ar exista anchetatori și judecători specializați în acest domeniu complicat.

„Nu avem nici polițiști, nici procurori, nici judecători specializați. De aici și timiditatea în tratarea unor astfel de dosare”, spune Danileț.

El crede că unele dosare stau nepermis de mult în faza de cameră preliminară – unde se analizează dacă un rechizitoriu este legal întocmit, nu se face judecată pe fond.

„Procedura penală spune că un dosar ar trebui să stea în cameră preliminară maximum 60 de zile. Sunt dosare care stau și până la trei-patru ani. Nu am văzut verificări ale Inspecției Judiciare pe aceste motive. Se pare că această prescripție a devenit o regulă. În justiția română nu există niciun fel de presiune pozitivă asupra magistraților de a grăbi soluționare acestor dosare. Nu există o prioritizare a dosarelor, nu se știe care dosar trebuie tratat mai repede decât altul”, mai spune Danileț.

Procurorul General: dosarele de evaziune lipsesc

Problema modului în care Justiția tratează dosarele de evaziune fiscală a fost adusă în discuție, în trecut, și de Procurorul General al României.

În 2022, la un eveniment oficial, șefa de la acea vreme a Ministerului Public, Gabriela Scutea, spunea că unele parchete de pe lângă tribunale – adică structurile judiciare care ar trebui să-i trimită în judecată pe evazioniști – întocmesc prea puține dosare.

La unele parchete, spunea Scutea, rechizitoriile pentru evaziune foscală lipsesc „total sau cvasi-total”. Ea promitea atunci că va face o analiză la nivel național, alături de Poliție, cu privire la motivele pentru care se întâmplă acest lucru.

Gabriela Scutea, în timpul unei interviu acordat Europei Libere.

Europa Liberă a solicitat miercuri, 4 iunie, informații de la Ministerul Public cu privire la rezultatele analizei anunțată în 2022 de Gabriela Scutea.

Nu am primit încă un răspuns; îl vom publica imediat ce îl vom primi.

Rolul ANAF

Justiția este doar unul dintre brațele cu care statul poate combate evaziunea fiscală. Nu are doar rolul de a-i sancționa propriu-zis pe cei care comit astfel de infracțiuni, ci și să-i descurajeze – prin sentințe exemplare – pe cei care ar fi tentați să devină evazioniști.

Un alt braț este Agenția Națională de Administrare Fiscală, al cărui rol este de a sesiza, atunci când faptele îmbracă formă penală, Poliția sau Parchetul.

În ultimul an – spune ANAF – inspectorii săi au descoperit rambursări necuvenite de TVA de 225 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro).

„Perfecționarea continuă a capacității de analiză integrată a datelor fiscale disponibile la nivelul ANAF conduce la identificarea timpurie a contribuabililor cu risc fiscal ridicat și la o acțiune operativă a organelor fiscale, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, ca premisă pentru reducerea decalajului fiscal”, spune ANAF într-un comunicat.

Doar că acest proces este văzut de mulți ca fiind prea lent – cele mai multe voci critici fiind referitoare la mult așteptata digitalizare a Fiscului, care ar trebui să-i ajute pe inspectori să descopere mult mai ușor cazurile de evaziune.

De pildă, un control al Curții de Conturi la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) arată deficiențe majore în evidența veniturilor, cu impact direct asupra capacității Fiscului de a combate evaziunea fiscală.

Astfel, Curtea de Conturi a descoperit că la 2.440 de adrese din România sunt înregistrate 47.513 firme, cu datorii cumulate la stat de aproape 30 de miliarde de lei (aproximativ 6 miliarde de euro).

Mai mult, în București, la o singură adresă din bulevardul Bucureștii Noi (sector 1) funcționează în acte 2.398 de firme și 6.061 persoane fizice autorizate.

La o altă adresă din sectorul 2, într-un singur apartament, figurează 2.736 de societăți comerciale cu datorii totale de peste 124 milioane lei.

Într-un raport publicat pe 3 iunie, Curtea de Conturi consideră că „aceste societăți ar trebui să suscite interesul organelor fiscale”, mai ales în contextul în care sunt înregistrate ca plătitoare de TVA și influențează semnificativ economia reală.

În România, evaziunea fiscală este estimată la 10% din PIB.

Țara are în continuare cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE, de 30,59%, faţă de o medie de 6,03%, arată un raport publicat la finalul lui 2024 de Comisia Europeană.

Asta înseamnă că statul pierde undeva la 40 de miliarde de lei anual doar din cauza evaziunii fiscale, iar principala problemă este colectarea TVA.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.