CCR validează rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale

Judecătorii Curții Constituționale din România.

Curtea Constituțională a României a respins cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025, formulată de candidatul Sebastian-Constantin Popescu. Judecătorii au confirmat și validat rezultatele primului tur și au stabilit al doilea tur de scrutin pentru data de 18 mai 2025.

Astfel, CCR confirmă definitiv că în turul doi al alegerilor prezidențiale se vor confrunta George Simion și Nicușor Dan.

Judecătorii CCR au hotărât, cu unanimitate de voturi „– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025, formulată de Sebastian-Constantin Popescu; – confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025; – organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 18 mai 2025, la care participă domnul George- Nicolae Simion și domnul Nicușor-Daniel Dan, în această ordine”, arată un comunicar al Curții Constituționale.

Verdictul de vineri al CCR vine după ce candidatul în turul întâi, Sebastian Popescu, a reclamat că cei doi competitori care au ajuns în turul doi au folosit aceleași metode de influențare a votului precum cele din campania prezidențialelor anulate din noiembrie-decembrie 2024.

Candidatul AUR, George Simion, a obţinut 40,96% din voturile valabil exprimate, iar candidatul independent Nicuşor Dan - 20,99%, potrivit rezultatelor transmise marți seară de Biroul Electoral Central (BEC).

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 9.571.899 – 53,19% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

După turul I al alegerilor prezidențiale anulate din 24 noiembrie 2024 au existat două contestații înregistrate la CCR de doi foști candidați: Cristian Terheș și același Sebastian Popescu.

CCR a acceptat doar cererea depusă de Cristian Terheș, pe care a respins-o ca neîntemeiată.

Pe 2 decembrie, CCR a validat primul tur de scrutin al prezidențialelor.

După descretizarea documentelor primite de la serviciile secrete, CCR a decis, pe 6 decembrie, anularea întregului proces electoral din cauza intervenției unui „actor statal”.

Îți mai recomandăm Finala prezidențială | N. Dan: Dacă sistemului i-e frică de dvs, de ce v-a dat Ciolacu voturi? G. Simion: Voi ați anulat alegerile

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.