„La data de 21 mai 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reţinerea unei inculpate, în vârstă de 27 de ani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, care a avut ca urmare moartea victimei”, a anunţat joi Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Analizele în cazul tânărului decedat au indicat prezenţa în corp a substanțeor de tipul benzodiazepinelor, metadonei, tramadolului, canabinoizilor, 6-MAM şi alfa PVP, scrie News.ro.
Femeia cunoscută sub numele de „Pika”, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Procuroriu susțin că, în după amiaza zilei de 14 aprilie 2025, femeia i-a vândut tânărului 12-18 comprimate de metadonă, cu suma de 100 de lei. Tânărul a decedat pe 15 aprilie.
„Drogul de mare risc, comercializat victimei, a provenit din cantitatea de 100 comprimate, pe care inculpata le-a ridicat în aceeaşi zi, pe bază de prescripţie, de la un centru pentru asistenţă integrată a adulţilor, aceasta fiind sub tratament”, precizează DIICOT.
În intervalul 14 - 15 aprilie tânărul a consumat comprimatele de metadonă, achiziţionate de la femeie, atât pe cale orală, cât şi pe cale intravenoasă, precum şi alte droguri de risc şi de mare risc, mai arată DIICOT.
De asemenea, cercetările au mai relevat că inculpata, cunoscând starea de dependenţă a victimei, i-a comunicat că urmează să ridice comprimatele de metadonă şi că îi poate vinde o parte dintre acestea.
Joi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Rareș Ion, un tânăr de 20 de ani din anturajul lui Vlad Pascu, a murit în aprilie 2025 după ce a consumat o combinație mortală de droguri, inclusiv metadonă, în garajul lui Tudor Duma, zis „Maru”, un dealer cunoscut și condamnat anterior pentru trafic de droguri.
Tudor Duma se află deja în arest, fiind acuzat de punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri sau tolerarea consumului ilicit în locuinţă.
Consumul și starea lui Rareș au fost transmise live pe TikTok de Tudor Duma, iar în timpul transmisiunii tânărul părea să se simtă rău. Potrivit procurorilor, Duma ar fi întârziat să solicite ajutor medical.
După ce Rareș Ion a fost dus la spital și a plecat voluntar, a fost găsit mort a doua zi în locuința lui „Maru”. Legiștii au stabilit că moartea lui a fost cauzată de o supradoză de droguri.
Îți mai recomandăm Moartea lui Rareș, un tânăr de 20 de ani: șase tipuri de droguri, un live pe TikTok și multe întrebări fără răspunsEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.