Vlad Gheorghe renunță la alegerile pentru Primăria București și va susține un alt candidat

Vlad Gheorghe

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, cotat cu șanse mici să câștige alegerile pentru Primăria București, și-a îndemnat marți alegătorii să îl voteze pe candidatul Ciprian Ciucu (PNL).

Anunțul lui Vlad Gheorghe vine cu câteva zile înainte de alegerile pentru Primăria Generală a Bucureștiului, care vor avea loc duminică, 7 decembrie.

Gheorghe este candidat independent și, potrivit sondajelor de opinie recente, este cotat cu șanse reduse să câștige.

Într-o declarație de presă de marți, Gheorghe și-a îndemnat alegătorii să îl voteze pe candidatul PNL Ciprian Ciucu. El și-a motivat decizia în baza ultimelor sondaje de opinie, care arată că Anca Alexandrescu – candidată susținută de partidul naționalist AUR – este una dintre favorite la câștigarea alegerilor.

„Pericolul extremismului este extrem de serios”, a spus Vlad Gheorghe.

Din punct de vedere tehnic, chiar dacă susține un alt candidat, Vlad Gheorghe va figura în continuare pe buletinele de vot – care au fost deja tipărite.

Potrivit legii, „candidații pot renunța la candidatură, până la data-limită de depunere a candidaturilor. În acest scop, persoana în cauză va da o declarație pe propria răspundere, pe care o va depune la biroul electoral de circumscripție.”

Îți mai recomandăm Ce îți promit favoriții la Primăria București: apă caldă, fludizarea traficului, piste de biciclete, milioane de arbori plantați etc.

Vlad Dan Gheorghe s-a născut pe 22 februarie 1985 în București și a absolvit liceul în 2004. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea Româno-Americană, unde și-a luat licența în 2008. A urmat apoi un master în Drept Fiscal la Universitatea din București.

Vlad Gheorghe are experiență în fonduri europene și achiziții publice, activând ca jurist pentru organizații neguvernamentale și companii implicate în proiecte finanțate din fonduri europene, în domenii precum infrastructura, mediul și resursele umane.

În politică, a debutat în 2015 ca voluntar în Uniunea Salvați Bucureștiul, punctul de plecare al USR, iar între 2017 și 2020 a fost consilier juridic al grupului USR din Camera Deputaților, implicat în atacarea unor legi la Curtea Constituțională.

A intrat în Parlamentul European în noiembrie 2020, preluând mandatul vacantat de Clotilde Armand, după ce fosta candidată USR-PLUS s-a retras.

Ca europarlamentar, s-a remarcat prin activism și inițiative în domenii variate: a fondat grupul „Uniți pentru Ucraina” pentru susținerea refugiaților, a sprijinit protestele fermierilor europeni, a pledat pentru înființarea unui „Procuror Verde” cu competențe de investigare a infracțiunilor de mediu și a lansat petiția europeană „IA-LE BANII” pentru confiscarea averilor nejustificate în România.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.