Întrebarea dacă obiectivul Israelului în escaladarea conflictului cu Iranul se extinde dincolo de țintirea infrastructurii nucleare și de rachete a Teheranului și vizează schimbarea regimului politic iranian a devenit un subiect central de dezbatere în rândul analiștilor și observatorilor.
Deși liderii israelieni nu au declarat explicit că schimbarea regimului de la Teheran este obiectivul lor, retorica prim-ministrului Benjamin Netanyahu și a înalților oficiali de la Tel Aviv - combinată cu amploarea și intensitatea operațiunilor recente - sugerează că răsturnarea republicii islamice poate fi un obiectiv implicit sau aspirațional.
Criticii avertizează că o astfel de strategie comportă riscuri enorme: escaladare regională, consecințe politice neintenționate și accesul potențial la putere al unor elemente și mai dure spre vârful ierarhiei de la Teheran. Aceștia susțin că încercarea de a reproiecta în mod forțat ordinea politică iraniană este un joc la noroc cu miză mare, nu o soluție cu succes garantat.
Totuși, susținătorii unei poziții mai agresive susțin că republica islamică iraniană este mai slabă ca niciodată. Ei atrag atenția asupra divergenței publice persistente și a izolării internaționale în creștere, insistând asupra faptului că aceste condiții reprezintă o ocazie rară de a facilita prăbușirea regimului. În opinia lor, presiunea externă susținută ar putea fi factorul decisiv în realizarea schimbării mult dorite.
Proteste, presiune și posibilități
Întrebarea dacă numai intervenția militară poate duce la o schimbare de regim în Iran rămâne extrem de controversată - atât în cercurile politice internaționale, cât și în rândul iranienilor. În ultimii ani, țara a cunoscut valuri repetate de proteste la nivel național, în special revolta din 2022, care a urmat morții lui tinerei Mahsa Amini în arestul poliției.
Această mișcare, care s-a coagulat în jurul sloganului „Femei, viață, libertate”, s-a răspândit rapid în zeci de provincii și a atras sprijinul diverselor segmente ale societății. Ea a fost întâmpinată cu represalii severe: peste 550 de protestatari ar fi fost uciși și peste 20.000 arestați, potrivit grupurilor pentru drepturile omului.
Protestele au scos la iveală nemulțumirea profundă a populației și au dezvăluit vulnerabilitatea regimului. Dar acestea au subliniat, de asemenea, rezistența - și dorința de a folosi forța fără restricții - aparatului de securitate iranian. Au devenit evidente provocările cu care se confruntă orice efort de înlăturare a republicii islamice din interior.
Unii analiști susțin totuși că presiunea militară externă ar putea crea un spațiu de manevră mai amplu pentru opoziția iraniană. Dar chiar și printre susținătorii schimbării regimului, există o recunoaștere generală a faptului că doar loviturile aeriene nu sunt insuficiente.
„Vorbim mult despre schimbarea regimului, dar nu am investit cu adevărat într-o campanie de extindere a comunicării, de creare a unui fond de grevă, de realizare a tuturor acestor lucruri diferite care ar permite opoziției iraniene să respire, să se organizeze și să se mobilizeze împotriva regimului”, a declarat Ilan Berman, vicepreședinte senior al Consiliului American pentru Politică Externă și membru al consiliului de administrație al RFE/RL.
Într-o discuție la Radio Farda al RFE/RL, el a numit această muncă de bază „o condiție prealabilă necesară pentru ca iranienii să se simtă cu adevărat suficient de încrezători pentru a se ridica într-un mod susținut”.
Fără astfel de eforturi, avertizează criticii, intervenția militară israeliană riscă să se întoarcă împotriva a ceea ce s-a întâmplat deja în materie de opoziție, consolidând poziția celor care susțin linia dură în politica iraniană și înstrăinându-i pe iranienii obișnuiți de ideea că acum este momentul schimbării.
Viziuni opuse cu privire la intervenția Israelului
Pentru mulți iranieni, distincția dintre republica islamică și națiunea iraniană în sine este esențială.
„Acesta nu este un război între Israel și Iran, ci între Israel și republica islamică. Iranienii vor de ani de zile o schimbare de regim, iar în cele din urmă, între Iran și republica islamică, va rămâne doar una", a declarat Hamed Sheibani-Rad, un membru de rang înalt al Partidului Iran Novin, pro-monarhie, cu sediul în străinătate.
„Oamenii știu foarte bine că această oportunitate oferită de Israel s-ar putea să nu mai apară”, a adăugat el, reflectând opinia unora că presiunea externă ar putea accelera schimbarea mult așteptată.
Alții, însă, avertizează că intervenția străină - în special atunci când are ca rezultat victime civile sau lovește infrastructuri vitale pentru viața de zi cu zi - poate submina legitimitatea disidenței interne.
„Criticarea republicii islamice este o problemă internă. Poporul iranian este conștient și nu are nevoie de un gardian în străinătate, mai ales nu de cineva ca Netanyahu", a declarat Hossein Arian, analist în domeniul apărării stabilit în SUA, într-un interviu acordat Radio Farda/ RFE.
El a susținut că loviturile israeliene vizează până la urmă bunuri care „aparțin poporului iranian”, în timp ce republica islamică nu este „nimic altceva decât un chiriaș”.
În timp ce legitimitatea republicii islamice pare din ce în ce mai fragilă - evidențiată de participarea scăzută la alegeri și de tulburările persistente - majoritatea observatorilor sunt de acord că o schimbare durabilă va trebui să vină în cele din urmă din interior. Acțiunea militară străină poate influența ritmul sau natura acestei schimbări, dar dacă o poate iniția rămâne o întrebare fără soluție.
analiză preluată de la rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.